Biopsia cutanata: cea mai sigura investigatie

Cuvantul „biopsie” provoaca adesea un frison, desi este o investigatie de rutina, foarte des folosita in afectiunile pielii. Singura procedura care furnizeaza un diagnostic de certitudine, este cruciala in diagnosticul dermatologic si in special in cancerul de piele. Este o manevra simpla, usor de efectuat si fara riscuri pentru pacient, iar abordarea terapiei necesita aceasta procedura.

 

De fapt, ce este biopsia?

Biopsia este o metoda prin care se recolteaza un fragment mic de tesut, pentru a fi examinat in laborator, la microscop, in vederea obtinerii unui diagnostic.

In dermatologie, manifestarile clinice ale diferitelor afectiuni sunt de multe ori asemanatoare. Exista mai multe forme clinice de leziuni pentru mii de afectiuni distincte. Examenul clinic sugereaza un diagnostic, dar biopsia il certifica. Examenul clinic nu este intotdeauna suficient, de aceea medicul dermatolog recurge la biopsia cutanata pentru a face distinctie intre afectiunile asemanatoare, prin studiul structurii pielii la microscop. Chiar si in cazul afectiunilor cu diagnostic clinic cert, biopsia furnizeaza dovada stiintifica a bolii pe care un pacient o are. Prin urmare, recoltarea unei biopsii nu se face doar atunci cand exista suspiciunea unei tumori, ci in orice situatie clinica nediagnosticata. Pe baza biopsiei se poate stabili conduita terapeutica optima. In situatia tumorilor maligne, biopsia furnizeaza date despre agresivitatea tumorii si permite o abordare ulterioara in consecinta. De exemplu, in cazul melanomului, biopsia indica marginea de siguranta aditionala care trebuie excizata, sau daca se impun alte manevre diagnostice si terapeutice (biopsia ganglionului santinela, analize de laborator si imagistice detaliate, recurgerea la tratament oncologic, etc.). In comparatie cu riscurile generate de biopsierea unui organ intern, explorarea afectiunilor pielii prin biopsie cutanata, procedura nu determina efecte secundare importante (cel mai des, este vorba de o sutura dupa prelevarea probei).

Biopsia cutanata este de cele mai multe ori o manevra simpla, minim invaziva, care poate fi executata cu usurinta in cabinetul medicului dermatolog. Exista mai multe cai prin care se poate efectua o biopsie cutanata, tipul de biopsie fiind selectat in functie de localizarea, dimensiunea si caracteristicile leziunii (tumora, eruptie, etc)

Biopsia “shave” (prin “razuire”) este cea mai putin invaziva dintre toate tehnicile. Sunt inlaturate numai straturile superficiale ale pielii si defectul nu necesita fire de sutura.

Biopsia “punch” (prin “perforare”) este folosita pentru evaluarea proceselor patologice cu localizare mai profunda. Pentru aceasta metoda medicul foloseste un instrument ascutit, tubular, denumit preducea, prin care indeparteaza un fragment rotund de piele. In functie de dimensiunea defectului, acesta poate fi Inchis cu un fir de sutura.

Biopsia excizionala se foloseste pentru a indeparta in totalitate leziunea-tinta, care urmeaza a fi examinata la microscop. In cazul tumorilor mai voluminoase sau in alte afectiuni, se poate recurge initial la o incizie, prin care este indepartata numai o parte leziunii, pentru a determina histopatologic intinderea formatiunii, astfel incat sa se poata lua decizia terapeutica optima.

 

O biopsie este necesara

Biopsia este instrumentul la care apeleaza medicul dermatolog atunci cand doreste sa se asigure ca anumite modificari prezente pe piele sunt de natura benigna (de exemplu, alunite cu aspect mai neobisnuit) sau pentru a evalua eruptii cutanate care necesita diagnostic de certitudine ori tratamente agresive, sistemice.

O biopsie este necesara pentru:

- obtinerea unui diagnostic sigur

- excluderea unui diagnostic posibil, dar incert

- stabilirea conduitei terapeutice adecvate

- monitorizarea evolutiei unei afectiuni dermatologice

- determinarea marimii sau nivelului de invazie al unei tumori

- evaluarea eficientei unui tratament

- stabilirea naturii unei afectiuni care se repeta sau recidiveaza

- diagnosticul unei afectiuni interne cu manifestari cutanate

- documentarea sau evidentierea stiintifica a afectiunii

 

Pregatiti-va pentru biopsie

Inainte de recoltare, se face o evaluare, in care este important sa anuntati medicul daca suferiti si de o alta boala, daca sunteti alergic la anestezic ori alte substante farmacologice. Deoarece in timpul procedurii poate exista o sangerare minima, este necesar sa anuntati din timp medicul daca sunteti sub medicatie anticoagulanta, pentru a se lua toate masurile de precautie necesare. De obicei, trebuie semnat un consimtamint informat ca la orice interventie chirurgicala.

Recoltarea unei biopsii nu este dureroasa, pentru ca se face in anestezie locala cu crema sau cu solutie injectabila, care asigura confortul pacientului pentru aceasta interventie. (Se recolteaza cu instrumente sterile o mica parte dintr-o leziune (3-5mm) sau chiar leziunea integrala.) In functie de tipul biopsiei, locul recoltarii poate fi lasat sa se vindece de la sine sau trebuie inchis printr-o sutura cu fir si apoi pansat.

Fragmentul de tesut este evaluat imediat in laboratorul de histopatologie al clinicii. Aici, printr-o succesiune de manevre tehnice, piesa este preparata si sectionata in laborator pentru a obtine produsul finit, si anume lamele histologice. Modificarile anormale de la nivelul celulelor si tesuturilor sunt identificate de catre medicul histopatolog la microscop, care furnizeaza un rezultat scris, ce include diagnosticul de certitudine si diferite date prognostice pe baza carora vor fi luate deciziile terapeutice ulterioare. In anumite situatii, pentru a ajunge la un diagnostic corect, sunt necesare teste suplimentare, precum coloratii speciale sau imunohistochimie. Oricare ar fi metoda de analiza histopatologica, este cert ca veti primi informatiile legate de biopsie foarte repede si se va putea trece imediat la masuri terapeutice.