50% REDUCERE pentru parinti si bunici

Pentru că au ajuns la o vârstă deosebită, având grijă și afecțiune pentru tine, crescându-te frumos, acum, când toate ajung la timpul lor firesc, este momentul ca tu să ai în atenția și grija ta, oamenii care odata te-au ocrotit.

Nu lăsa teama să pună stăpânire pe gândurile lor, “dacă nu sunt bine”, “dacă nu se poate rezolva”, nu lăsa nici gândul “va trece de la sine, e doar o bubiță, o eczemă, o zgaibă…”, nu lăsa nici grija banilor să întarzie vizita la medic, cu cât se amână mai mult, cu atât problema poate deveni mai gravă, iar atunci costurile vor crește și sănătatea va avea de suferit.

Atunci când problemele sunt tratate la timp, în stadiile incipiente, ei vor trece mult mai ușor și mai repede prin procesul de vindecare, astfel veți sta cu toții linistiți, că îi știți bine pe cei apropiați, și cei în vârstă, că problema a fost rezolvată.

Toate au o soluție, important este să faceți primul pas, acela de a merge la doctor.

Fie că se confruntă cu o iritație, papiloame sau negi, orice problemă a pielii se poate trata.

Semnele de alarmă sunt de cele mai multe ori discrete și greu de interpretat de către un neavizat, cel mai bine este ca periodic fiecare persoană să-și controleze pielea la specialistul dermatolog.

Alunițele sunt primele semne de pe piele care trebuie să vă pună pe gânduri, mai ales dacă sunt asimetrice, au margini neregulate, mai multe culori și cresc în dimensiune, dar nu singurele. Și leziunile provocate de expunerile la ultraviolete, precum keratozele solare, pete roşii, aspre şi descuamate, de pe față, scalp, urechi, braţe, se pot transforma în carcinoame spinocelulare, o formă de cancer cutanat.

În cazul cancerului de piele, tratarea se face cu succes dacă este depistat în stadii incipiente. În cazul în care pacienții ajung târziu la medic, consecințele pot fi dintre cele mai grave. Persoanele în stadii avansate de cancer cutanat suferă mutilări importante. Cu toții am văzut, adesea, pacienți fără buză, nas, ureche sau un ochi, trăind cu un imens handicap.

Ignorarea semnelor pielii produce multă suferință și costuri ulterioare mari.

Numai dermatologul poate stabili diagnosticul și apoi tratamentul potrivit.

Ne adresăm tuturor pacienților cu probleme de piele, indiferent de complexitatea acestora.

Campanie valabilă în fiecare zi de miercuri. În baza talonului de pensie, prețul consultației va fi redus cu 50%.