Cancerul de la soare se previne cu rabdare

Cel mai grav efect al radiatiilor solare este cancerul de piele. Forma cea mai agresiva, melanomul malign, apare prin transformarea unor alunite aparent inofesive. insa, si in cele mai grave complicatii preventia si interventia rapida sunt esentiale.

Mult timp, soarele a fost asociat cu oasele puternice sau tenul de vis, insa, in ultimii ani, situatia s-a schimbat radical, iar averizarile despre riscurile supraexpunerii s-au inmultit. Daca acum 20 de ani, medicii vedeau cancere de piele o data la cateva luni, acum, le intalneasc mult mai frecvent. Iar legatura dintre soare si aparitia cancerului de piele este directa, atentioneaza specialistii.

Patru tipuri de cancer grave
Cel mai temut este melanomul malign. „Acesta este asemanator alunitelor, dar prezinta modificari de culoare, de la cafeniu la negru si roz, forma si volum neregulate, precum si crestere”, vin explicatiile medicului dermatolog Mihaela Leventer. Semnele care tradeaza problema: alunitele isi schimba forma, culoarea, intr-un interval scurt de timp.

intr-o astfel de situatie, este cazul sa nu mai pierdeti timp si sa cereti ajutor. insa, nu doar malenomul ar trebui sa ingrijoreze. „Cel mai frecvent intalnit cancer de piele este carcinomul bazocelular. El apare pe pielea expusa cronic la lumina si are fie un aspect hemisferic translucid, fie este pigmentat sau ulcerat. Al doilea ca incidenta este carcinomul spinocelular prezent mai ales pe buzele de fumator, dar si pe alte zone de piele indelung arse de soare”, completeaza medicul.

in plus, mai exista dermatofibrosarcomul, o forma de cancer care porneste din partea profunda a pielii si se intinde pe o suprafata mare.

„Sunt multe alte forme de cancere cutanate, dar se intalnesc mai rar. Expunerea la lumina este cea mai frecventa cauza de malignizare la nivelul pielii. Data fiind varietatea foarte mare a leziunilor canceroase de pe piele, examenul histopatologic (biopsia) este metoda cea mai sigura de diagnostic”, este sfatul medicului dermatolog.

Tendinta: orice alunita activa trebuie scoasa rapid
Pentru a se stabili cat de agresiva este o alunita, medicii se folosesc de un aparat numit dermatoscop.

Pentru a pune diagnosticul, medicii iau in considerare mai multe variabile: culorile, formele, gradul de profunzime al leziunii. in urma insumarii acestor factori, medicii isi dau seama daca o alunita e benigna sau daca este maligna. Aparatul arata si suprafata ce trebuie indepartata, pentru a ramane un tesut sanatos. „Tendinta, in ultima perioada, este ca atunci cand o alunita este activa si suspecta sa se decida scoaterea ei rapida, nu se mai asteapta cateva luni si i se urmareste evolutia, cum se intampla acum ceva timp”, adauga medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Cum alegeti cremele potrivite
Cremele de protectie se recomanda pe langa protectia naturala gen stat la umbra, purtat haine, palarii si ochelari de soare. Cand alegeti o crema de protectie urmariti:

- sa aiba un factor de protectie mai mare de 30;
- sa protejeze atat de razele UVA, cat si de UVB;
- sa fie rezistenta la apa;

Cum se aplica corect 
- Inainte cu 20 de minute de a merge afara, se aplica pe pielea uscata si curata
în jur de o lingurita de crema pe corp si jumatate pe fata si gat;
- Crema se reaplica la fiecare doua ore;
- Se recomanda creme speciale pentru buze, urechi si nas pentru extra protectiei

Sursa: Doctorul zilei