În jurul intervențiilor chirurgicale estetice planează o serie de temeri, întrebări și controverse, fiind o temă de mare interes dezbătută intens pe forumuri de către persoane care nu sunt de specialitate. Însă, dacă deținem informația corectă în privința oricărui tip de procedură estetică și demistificăm unele stereotipuri, putem să ne creăm așteptări realiste. În ceea ce privește blefaroplastia, prezentăm 7 mituri despre blefaroplastie care circulă pe internet.
De ce apelăm la blefaroplastie?
Blefaroplastia este o intervenție chirurgicală la nivelul pleoapelor, făcută cu scopul de a repara aspectul pielii și al conturului din jurul ochilor, și în unele cazuri, de a îmbunătăți vederea. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea pierde din cantitatea de colagen și începe să se lase, apărând un exces care se traduce în pliuri cutanate și riduri, iar grăsimea din interiorul orbitei devine proeminentă, formând pungi sub ochi. Pe lângă aspectul inestetic pe care îl provoacă, excesul de piele apărut în urma laxității la nivelul pleoapei superioare poate deveni un impediment pentru vedere, în special pentru cea periferică. În timpul procedurii chirurgicale este îndepărtat excesul tegumentar și adipos.
Blefaroplastia poate fi realizată la pleoapa superioară, la cea inferioară sau la ambele, în timpul aceleiași intervenții și se poate efectua sub anestezie locală sau sub anestezie generală.
Ce trebuie să știi despre blefaroplastie?
Dacă te-ai hotărât să iei măsuri în legătură cu aspectul pielii și al conturului din jurul ochilor sau dacă excesul de piele îți provoacă probleme de vedere, primul pas pe care trebuie să-l faci este să te informezi și să știi la ce să te aștepți de la o blefaroplastie. Este important să nu îți creezi așteptări false și decizia ta să fie una asumată. Discută cu medicul estetician și cere-i informațiile de care ai nevoie pentru a lua cea mai bună decizie pentru tine.
7 mituri despre blefaroplastie
Când vine vorba de proceduri chirurgicale estetice, circulă multe mituri care au tendința să se transforme în legende urbane și să creeze o imagine falsă asupra industriei estetice. Spre exemplu, majoritatea oamenilor consideră că dacă optezi pentru o rinoplastie, trebuie să ai nasul spart, iar în urma unui lifting facial, cu siguranță vei rămâne cu semne pe față. La rândul ei, blefaroplastia este înconjurată de o serie de neadevăruri:
- După o blefaroplastie, o să rămâi cu o expresie permanentă de mirare sau surpriză. Procedurile care vizează ridicarea structurilor de la nivelul treimii faciale superioare sunt liftingul frontal, liftingul sprâncenelor și intervenția pentru corecția ptozei pleoapelor. Blefaroplastia nu implică lifting, nici corecția ptozei palpebrale.
- Operația estetică la ochi elimină ridurile, în special “laba gâștii”.Ridurile fine din jurul ochilor se formează în timp, în urma contractării mușchilor din jurul ochilor, de fiecare dată când zâmbim, clipim sau vorbim. Blefaroplastia elimină grăsimea care proemină sub ochi și excesul de piele de la nivelul pleoapelor, dar nu are nicio influență asupra ridurilor sau contractărilor musculare. Ridurile se pot forma și după o intervenție chirurgicală la ochi.
- În urma unei blefaroplastii la pleoapa inferioară, rămâne o cicatrice vizibilă.Inciziile făcute în timpul operației estetice sunt discrete și localizate strategic, pentru a nu fi ușor vizibile după perioada de vindecare. Iar în cazul blefaroplastiei inferioare transconjunctivale realizată cu laser CO2, inciziile la piele nici măcar nu mai sunt necesare, prin urmare nu va exista nici un semn vizibil în urma operației.
- Blefaroplastia este o procedură cosmetică. Deși multe persoane recurg la această operație pentru a-și îmbunătăți aspectul regiunii perioculare și a-i oferi un aer mai tânăr, în unele cazuri este o necesitate medicală. În cazurile cu exces cutanat foarte important la nivelul pleoapei superioare, pielea în plus poate acoperi o parte a câmpului vizual, îngreunând astfel vederea, prin urmare, înlăturarea acestui exces are și beneficii medicale, nu doar cosmetice.
- Blefaroplastia cauzează sindromul de ochi uscat.Orice intervenție chirurgicală presupune riscuri, însă sindromul ochiului uscat poate fi o consecință a blefaroplastiei doar în cazul în care chirurgul extrage prea multă piele de pe pleoapa superioară, consecința fiind imposibilitatea închiderii complete a ochilor. De aceea este important să-ți alegi un doctor în care ai încredere și care este acreditat.
- Blefaroplastia este doar pentru femei. Deși femeile aleg acest tip de operație într-un număr mai mare, blefaroplastia se realizează în mod similar, cu aceleași rezultate și în cazul bărbaților.
- Blefaroplastia are rezultate permanente. Rezultatele operației depind de tipologia fiecărui pacient în parte și sunt influențate de elasticitatea pielii acestuia, de greutatea sa de după intervenție, dar și de factori genetici. Cu atât mai mult este importantă discuția pre-operatorie cu medicul chirurg care îți va explica la ce te poți aștepta în urma blefaroplastiei.
Operația de blefaroplastie este recomandată persoanelor care sunt conștiente de excesul de piele de la nivelul pleoapelor, de “pungile” de sub ochi și care sunt deranjate de aceste aspecte și caută o soluție medicală corectă pentru a remedia situația.
Îmbunătățește-ți imaginea de sine, vino la o consultație pentru blefaroplastie și află ce poți face în plus pentru aspectul ochilor tăi.