acnee vulgara, tratament Dr. Leventer

„Se spune că 90 % din populație trece, la un moment dat, printr-un episod de acnee. Fie că este minim, fie că e prelungit sau extins, fiecare are leziuni numărabile sau multiple și grase, toți pacienții sunt îngrijorați de deteriorarea aspectului pielii și de riscul cicatrizării vicioase”. – Dr. Leventer

Ce este acneea vulgară?

Acneea în sine este o afecțiune a pielii care apare în momentul în care foliculii de păr se umplu cu sebum și cu celule moarte ale pielii și cauzează apariția coșurilor albe sau negre.

Acneea vulgară, însă, este o afecțiune cutanată cronică ce se caracterizează prin înfundarea și/sau inflamarea deschiderilor glandelor sebacee, în special în zona feței și toracelui. Când glanda sebacee, stimulată de hormonii androgeni, produce un exces de sebum, substanța uleioasă se blochează cu ușurință la nivelul porilor și, astfel, apar puncte negre, microchiste, comedoane închise, pustule (bășicuțe purulente), noduli.

Care sunt simptomele acneei vulgare?

Semnele și simptomele acneei vulgare variază în funcție de gravitatea afecțiunii și se pot manifesta prin:

  • coșuri albe;
  • puncte negre;
  • umflături mici de culoare roșie (papule);
  • coșuri cu puroi (pustule);
  • noduli mari și dureroși.

Care sunt cauzele apariției acneei vulgare?

Acneea nu este o boală infecțioasă și nici una produsă de o igienă deficitară sau de o alimentație necorespunzătoare.

Principalii factori care contribuie la apariția acneei vulgare sunt:

  • activitatea excesivă a unui tip de hormon masculin, prezent atât la bărbați, cât și la femei;
  • producerea în exces a sebumului odată cu intrarea în pubertate;
  • înfundarea foliculilor de păr cu sebum și celule moarte ale pielii;
  • bacteriile care inflamează zona;
  • activitatea escesivă a unui tip de hormon.

Printre factorii de risc se numără:

  • hormonii – joacă un rol important în apariția afecțiunii. Aceștia cresc producția de sebum care împreună cu celulele descuamate ale pielii se prind în pori și creează un blocaj numit comedon. Comedoanele deschise sau punctele negre apar atunci când porul este deschis și conținutul de sebum din pori se blochează. Comedoanele închise, inclusiv punctele albe și pustulele, sunt leziuni îngropate în piele, închise.
  • anumite medicamente – conțin corticosteroizi, testosteron sau litiu.
  • unele alimente anumiți factori alimentari, inclusiv laptele procesat provenind de la animale tratate cu hormoni și alimentele bogate în carbohidrați (cum ar fi pâinea sau chipsurile) pot agrava acneea.
  • vârstaafecțiune frecventă în perioada pubertății și adolescenței.
  • stresul.

Unde poate apărea acneea vulgară?

Acneea vulgară poate apărea pe față, pe frunte, pe piept, pe partea superioară a spatelui și pe umeri deoarece aceste zone ale pielii au cele mai multe glande sebacee, foliculii de păr fiind conectați la glandele uleioase.

Cum se poate trata acneea vulgară?

În cadrul clinicii dermatologice Dr. Leventer Centre, acneea vulgară se poate trata cu ajutorul luminii fotodinamice, peelingului, tratamentului antiacneic Obagi sau microdermabraziunii împreună cu un tratament medicamentos precum și creme prescrise de către medicul dermatolog, adaptate vârstei, tipului de problemă și stării generale de sănătate după verificarea analizelor.

PEELINGUL

Această procedură utilizează aplicații repetate ale unei soluții chimice, cum ar fi acidul salicilic, acidul glicolic sau acidul retinoic. Orice ameliorare a acneei nu are o durată lungă de timp, de aceea sunt necesare tratamente repetate și asociate celor medicamentoase.

TRATAMENTUL DERMATOLOGIC OBAGI

Este un tratament de cosmetică procedural ce se efectuează în departamentul de cosmetică al Clinicii. Conține benzoil peroxid, retinoizi ca bază de tratament.  Tratamentul Obagi are un efect antibacterian asupra elementelor inflamatorii ale acneei, controlând și prevenind recurența.

MICRODERMABRAZIUNEA

Constă în șlefuirea nechirurgicală a suprafeței de piele afectată în locul tratamentelor locale exfoliante. Se face cu un aparat care un cap diamantat și se folosesc soluții speciale de tratament.

LUMINA FOTODINAMICĂ

Folosește 2 tipuri de lumină: roșie și albastră care usucă leziunile, scade debitul de sebuum și ajută la reducerea leziunilor de acnee.           

Acneea vulgară nu este o afecțiune care trece de la sine, iar orice altă metodă de tratament care nu este prescrisă de medicul dermatolog în urma unui consult de specialitate o poate agrava.

“Acneea este o afecțiune perfect curatibilă…dacă este tratată corect o perioadă suficientă de timp. Tratamentul trebuie condus cu grijă de la etapa cu medicamente, până la îngrijirea cosmetică. Echipa Dr Leventer are experiența necesara pentru a obține vindecarea stabilă.” – Dr. Leventer

Înscrie-te la newsletterul Dr. Leventer Centre pentru a rămâne la curent cu cele mai noi cele mai noi informații, servicii și oferte!

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Cere o programare in Centrul Dr. Leventer Victoriei sau Baneasa

0374 415 744 Programare online