Pauzele sunt, de obicei, de țigară. Cafeaua de dimineață este însoțită, deseori, de țigară. Așteptarea, la fel. Momentele stresante, starea de nervozitate, concentrarea, relaxarea…foarte multe clipe, stări și senzații sunt “acompaniate” de țigară. Acel tutun învelit într-o bucată de hârtie ce are la capăt un filtru a devenit de-a lungul timpului prietenul, dar și dușmanul „ars și inhalat” al multor oameni.
La fiecare pas se vorbește despre efectele fumatului asupra plămânilor, asupra vaselor de sânge din creier, asupra inimii, asupra virilității sau asupra altor organe din corp. Însă, mai puțin se aduc în discuție efectele fumatului asupra pielii, unul dintre cele mai importante organe din corp și, totodată, cel mai neprotejat.
Cum afectează fumatul pielea?
Potrivit specialiștilor, expunerea la fumul de tutun micșorează fluxul sanguin capilar și arteriolar și dăunează țesuturilor conjunctive care ajută la menținerea pielii sănătoase. Afectat de fumul de țigară este, de cele mai multe ori, țesutul conjunctiv care formează colagen și elastină.
„Persoana care fumează este foarte ușor trădată de aspectul cutanat: ridurile sunt mai adânci și apar mai devreme, pielea se pătează mai ușor și se schimbă la culoare devenind de un cenușiu term. Dinții fumătorului se îngălbenesc, iar piatra de pe ei capătă nuanțe negricioase. Să nu mai vorbim despre degetele afumate din cauza tutunului ars atât de aproape, căci ele sunt marca fumătorului înrăit. De aceea, putem spune cu certitudine că tutunul nu dăunează grav doar sănătății, ci și frumuseții.”, Dr. Mihaela Leventer.
Care sunt efectele fumatului asupra pielii?
În multe dintre cazuri, fumatul este asociat cu îmbătrânirea prematură și apariția ridurilor, dar și cu afecțiuni grave ale pielii precum cancerul de piele (în special cel de buze) sau agravarea psoriazisului palmo-plantar. Dar să le luăm pe rând:
ÎMBĂTRÂNIREA PREMATURĂ
Pe măsură ce îmbătrânim, automat, și pielea îmbătrânește, proces influențat de o serie de factori de mediu. Expunerea la soare, spre exemplu, este cel mai remarcabil factor de risc pentru îmbătrânirea prematură. Cel puțin așa era până acum. Potrivit specialiștilor, fumatul provoacă pielea să îmbătrânească mult mai rapid decât expunerea la lumina soarelui. Pielea devine termă, gălbuie, fără strălucire.
APARIȚIA PREMATURĂ A RIDURILOR
Cu cât o persoană fumează mai mult, cu atât crește și riscul apariției premature a ridurilor. Practic, fumatul împiedică aprovizionarea cu sânge a țesutului pielii, fapt ce face ca aceasta să nu mai aibă un aspect suplu și sănătos.
COLORAREA DEGETELOR ȘI DINȚILOR
Îngălbenirea dinților și degetelor reprezintă unul dintre efectele fumatului asupra pielii. Vinovată de această pigmentare este nicotina din fumul de țigară.
USCAREA PIELII
Un alt efect al fumatului asupra pielii este deshidratarea. Uneori, aceasta vă poate face să vă simțiți inconfortabil deoarece pielea uscată este mai puțin flexibilă.
APARIȚIA CANCERULUI DE PIELE
Potrivit specialiștilor, fumatul este o cauză principală a apariției cancerului pulmonar, dar și de gură, faringe sau esofag. Deci, nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că țigările pot crește riscul apariției cancerului de piele.
„Căldura degajată de țigară are ca rezultat o arsură minimală, dar cronică a mucoaselor buzelor, culoarea modificându-se inițial din roșu în alb-sidefiu. Pe acest fond apar crăpături care nu se mai vindecă și care se transformă lent, dar sigur în temutul cancer de buză. Desigur, la transformare participă și alți factori cum ar fi agresiunea chimică a nicotinei, expunerea cronică la soare, defecte ale danturii care traumatizează cronic suprafața buzei, dar rămâne un fapt incontestabil că cele mai multe cazuri de cancer de buză apar la fumătorii înrăiți, cu vechime în acest viciu. Nu numai frumusețea, ci și sănătatea buzei este în curând grav alterată.”, Dr. Leventer.
APARIȚIA PSORIAZISULUI
Fumătorii activi și foștii fumători au un risc mai mare de a dezvolta psoriazis decât nefumătorii.
VINDECAREA GREOAIE A RĂNILOR
Constricția vasculară cauzată de toxinele din fumul de țigară are un efect negativ asupra vindecării rănilor. Lipsa fluxului de sânge încetinește capacitatea organismului de a se repara.
De asemenea, fumatul crește riscul infectării plăgii, al unui posibil eșec al grefei de piele, moartea țesuturilor și formarea cheagurilor de sânge.
APARIȚIA ACNEEI INVERSATE
Acneea inversată este o afecțiune relativ comună a pielii și apare în zone ale corpului unde pielea se freacă de piele precum axilele, zona inghinală și zona de sub sâni în cazul femeilor. Totodată, acest tip de acnee provoacă noduli asemănători coșurilor. Fumatul este un factor de risc al acestui tip de acnee.