Alergia la frig este o condiţie complexă care apare cel mai frecvent la femei tinere. Se manifestă prin apariţia erupţiilor cutanate înroşite şi mâncărime asociată. Deşi aparenţa este a unei boli cu simptome uşoare, alergia la frig are potenţial letal, cu riscul unei crize anafilactice.
Ce este alergia la frig și când apare?
Alergia la frig sau urticaria la frig apare în urma expunerii pielii la temperaturi scăzute. Pielea se înroşeşte pe zonele expuse şi formează leziuni specifice urticariei, pete reliefate, asociate cu mâncărime. Afecţiunea apare după expunerea la frig, aer rece, lichide sau obiecte reci şi este o boală cronică. Suferinţa cutanată se declanşează după ce zona se reîncălzeşte.
Simptomele alergiei pot apărea într-un interval de 30 de minute de la momentul expunerii la temperatură externă scăzută sau apă rece. Pot persista până la 48 de ore după contactul cu frigul. Severitatea alergiei la frig depinde de intensitatea şi durata stimulului aplicat local sau pe întreaga suprafaţă a pielii (băi în piscină cu apă rece). Persoanele care fac reacţia după băi reci pot prezenta dureri de cap, leşin şi dureri abdominale chiar şi angioedema (umflarea buzelor, limbii şi tulburări de respiraţie).
Cum este diagnosticată alergia la frig?
Metoda „cubului de gheaţă” este o metodă cunoscută pentru diagnosticarea urticariei la frig. Un cub de gheaţă este plasat pe pielea pacientului timp de 4-5 minute. Rezultatul este pozitiv atunci când pe piele, sub cubul de gheaţă, apare în următoarele 10 minute o reacţie adversă sub forma urticariei şi pielea se înroșește. Acest test nu este concludent, dat fiind faptul că un rezultat negativ nu va exclude prezenţa unei urticarii la frig, moştenită genetic.
Alergia la frig poate apărea idiopatic, fără nicio cauză cunoscută, sau poate fi transmisă ereditar de la un membru al familiei, diagnosticat prin analiza cromozomială. Cromozomii poartă materialul genetic al fiecărui individ în parte, şi se găsesc în nucleul tuturor celulelor din corpul uman. Perechile de cromozomi sunt enumeraţi de la 1 la 22, cu al 23-lea cromozom cu o compoziţie diferită în funcţie de sex. Markerul genetic pentru urticaria la frig a fost depistat pe braţul lung al primului cromozom, în poziţia 1q40.
Tipuri de alergie la frig
Alergia la frig a fost împărțită în două categorii: primară şi secundară.
- Forma primară. Atunci când simptomele nu au altă cauză primară pentru apariţia urticariei declanşată de temperatura scăzută;
- Forma secundară. Atunci când urticaria apare ca o consecinţă a altor boli asociate. Urticaria secundară poate apărea în urma: infecţiilor virale, medicaţiei, hepatitei C, malignităţi hematologice, imunoterapie sau prezenţei unei tumori canceroase;
Unele forme ale alergiei la frig sunt cauzate de o boală autoimună, atunci când corpul se apără împotriva organismelor necunoscute care ar putea „invada” ţesutul sănătos. Expunerea pielii la frig declanşează simptome ale bolii şi se poate manifesta sub forma unui răspuns imun. Celulele care produc urticarie se numesc mastocite și elimină histamina. Aceatsa declanşează răspunsul imun, deşi nu se ştie de ce mastocitele răspund la schimbările de temperatură.
Cum tratăm alergia la frig?
Tratamentul pentru urticaria la frig primară este simptomatic. Se compune din protejarea pacientului de stimul, educarea pacientului în privinţa stilului de viaţă şi medicaţia cu antihistaminice. Dat fiind faptul că majoritatea cazurilor de alergie la frig nu au o cauză cunoscută, prescrierea unui tratament cu un target precis este dificilă. Prin urmare, este recomandată vizita la cabinetul medicului dermatolog, pentru o anamneză și un examen clinic complet însoţit de analize specifice.
În aproximativ 50% dintre cazurile alergiei la frig primare, unde urticaria nu este asociată cu altă cauză patologică, simptomele alergiei pot dispărea de la sine, sau cu timpul, în 5-6 ani. Alţi pacienţi rămân cu alergia pentru o perioadă îndelungată de timp sau chiar definitiv. Consultaţia medicului specialist şi testele de laborator sunt foarte importante pentru diagnosticul corect al urticariei la frig sau a condiţiilor asociate.
Nu lăsa frigul să-ți strice iarna. Vino la Centrul Dr. Leventer și vorbește cu unul din medicii noștri dermatologi despre pielea ta.