buze crapate

Uscăciunea și crăparea buzelor constituie unele din cele mai întâlnite simptome ale expunerii la frig în perioada iernii. Variațiile de temperatură, vântul puternic și umiditatea sunt doar câțiva dintre factorii care produc apariția descuamării și fisurilor la nivelul buzelor. Sindromul de buze uscate poate apărea ca o condiție izolată sau ca parte a unei boli sistemice, a unei deficiențe nutriționale sau a unei infecții locale.

De ce avem buze crăpate?

Sindromul de buze crăpate, denumit și cheilitis simplex, este frecvent întâlnit. Acesta se manifestă prin apariția de descuamare sau fisuri la nivelul buzelor. Deshidratarea și uscăciunea provoacă iritația țesutului și apariția fisurilor. Saliva conține enzime digestive care irită buzele și agravează această suferință.

Obiceiul frecvent de „umezire” a buzelor este, de asemenea, una din principalele cauze pentru buzele crăpate. Această acțiune, împreună cu mușcatul buzelor, agravează leziunile deja apărute din alte cauze. Cheilita poate apărea și în urma contactului cu agenți iritanți. Substanțele care trebuie evitate atunci când apare sensibilitatea sunt produsele de igienă orală (pastă de dinți), anumite alimente care provoacă alergii (ouă, crustacee) sau fructe cu coajă iritantă, ca piersicile, lămâile sau  ananasul. De asemenea, produsele parfumate, coloranții, antioxidanții sau substanțele iritante din rujuri sau produse de machiaj. 

Alte cauze ale cheilitei pot fi infecțiile bacteriene, virale sau fungice. Virusul Herpes simplex, Streptococcus de grup A sau Stafilococcus de grup B pot usca buzele, asociind și semne specifice de boală ca apariția bășicuțelor. Boli sistemice precum diabetul, lupusul sau psoriasisul pot de asemenea să aibă ca efect secundar afectarea buzelor.

Cum îngrijim buzele și cum prevenim crăparea lor? 

Tratamentul pentru buze crăpate se rezumă, în principal, la evitarea expunerii la factorii de mediu prin aplicarea unguentelor dar și administrarea de corticosteroizi tipici.

Hidratarea – elementul cheie în tratarea buzelor crăpate

Condiția de buze crăpate se concentrează în jurul deshidratării. Buzele nu conțin glande care să producă hidratarea naturală, deci sunt mai susceptibile la uscare decât alte zone ale pielii. 

Folosiți unguente pentru buze fără substanțe iritante

Ingredientele care trebuie evitate atunci când avem buzele iritate sunt parfumurile, scorțișoara, menta, eucaliptul sau acidul salicilic. Acestea sunt doar câteva substanțe care pot irita în continuare buzele. Atunci când tratăm buzele crăpate, trebuie să evităm orice produce senzația de mâncărime, usturime sau disconfort. Vaselina pe bază de petrol, untul de shea sau uleiul de cocos sunt substanțe emoliente, ideale pentru tratarea buzelor crăpate. 

Folosiți protecție solară

Indiferent de condițiile meteo, razele UV nocive ale soarelui pot afecta buzele. Utilizarea unei creme specifice sau a unui balsam de buze cu SPF este indicat pentru protejarea împotriva apariției fisurilor de la nivelul buzelor. 

Evitați alergenii 

Indiferent că aveți o alergie cunoscută sau nu, încercați să evitați substanțele alergene cunoscute, care pot irita țesutul sensibil al buzelor.

Când ne adresăm medicului dermatolog?

Simptomele asociate cheilitei ar trebui să se amelioreze în câteva săptămâni. Cheilita devine serioasă atunci când tabloul clinic se agravează. Dacă buzele devin închise la culoare sau inflamate, sau dacă prezintă umflături sau alte leziuni anormale, este timpul să consultați medicul dermatolog. 

Te așteptăm la Centrul Dr. Leventer pentru orice problemă de piele cu care te confrunți!

Înscrie-te la newsletterul Dr. Leventer Centre pentru a rămâne la curent cu cele mai noi cele mai noi informații, servicii și oferte!

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

  • Etichete:

Cere o programare in Centrul Dr. Leventer Victoriei sau Baneasa

0374 415 744
Programare online