Herpes

Cum se transmite herpes simplex

Virusurile herpetice sunt răspândite la nivel mondial și nu au variații sezoniere. Infecția cu herpes simplex este rareori fatală. 

Mare parte din populație este infectată – conform celei mai recente estimări a Organizației Mondiale a Sănătății, 67% din populația globului este purtătoare de HSV1, iar 13%, de HSV2 -, prin urmare, există un vast rezervor pentru transmiterea virusului către indivizii încă neinfectați. Sunt contagioase atât persoanele simptomatice, cât și cele asimptomatice. 

Herpesul bucal, cauzat de regulă de HSV1, este transmis în principal prin contactul direct cu leziunile herpetice sau cu saliva persoanelor infectate și mai rar prin contact oro-genital. HSV1 poate fi transmis de pe suprafețele mucoase sau cutanate care par normale și atunci când nu există simptome prezente, cum se întâmplă în cazul purtătorilor asimptomatici. Cel mai mare risc de contagiune cu herpes bucal este însă atunci când există leziuni herpetice active sau răni deschise.  

Infecția cu herpes simplex 2, care dă preponderent herpes genital, are ca principale căi de transmitere contactul sexual (prin secreții și contactul direct cu leziunile herpetice de la nivelul pielii sau mucoaselor) și nașterea (când trece de la mamă la nou-născut). La fel ca în cazul HSV1, HSV2 poate fi transmis și de persoanele asimptomatice, care nu au leziuni herpetice, însă rata de infectare este mai mică în această situație. 

Deși HSV2 este principala cauză a herpesului genital, în 20% din cazuri acesta e produs de HSV1. 

Tipuri de herpes și simptomele lor

Herpesul genital

Dacă e cauzat de herpes simplex 1, herpesul genital poate fi asimptomatic sau poate da simptome ușoare, pe care persoana infectată nu le asociază cu virusul. 

Când boala e provocată de herpes simplex 2 (cum sunt majoritatea cazurilor), primul episod eruptiv de herpes genital poate fi mai agresiv, mai ales la femei, manifestându-se prin vezicule și răni dureroase pe piele și pe mucoasa vulvo-vaginală, uneori asociate cu febră și cu alterarea stării generale. Dacă infecția afectează mucoasa anală, pot apărea dureri, sângerări și constipație. Recidivele sunt mai puțin agresive, însă sunt mai frecvente în cazul infecției cu HSV2. 

Durata manifestării herpesului genital este, în medie, de 7-14 zile. Virusul herpetic intră apoi în stare de latență în ganglionii nervoși și se poate reactiva periodic. Erupțiile herpetice sunt declanșate, de regulă, de raporturi sexuale, oboseală, stres, scăderea imunității, menstruație, anumite medicamente. 

Herpesul bucal

Virusul HSV1 în stare de latență nu dă simptome. În timpul episoadelor active de herpes bucal, apar întâi furnicături, mâncărimi sau senzația de arsură în locul în care vor apărea ulterior leziunile herpetice. 

Herpesul bucal se manifestă apoi cu apariția unor vezicule care se vor sparge în 1-2 zile și vor lăsa o rană acoperită de cruste hematice. Acestea afectează preponderent buzele și pielea din jurul lor, mai rar mucoasa bucală. 

Durata unui astfel de episod este de 7-10 zile, după care, exact ca în cazul herpesului genital, virusul intră în stare de latență în ganglionii nervoși, de unde se poate reactiva. 

Perioada de infecție activă, când sunt prezente leziuni pe piele, este și perioada de contagiozitate maximă a herpesului bucal, deoarece virusul e prezent în lichidul din vezicule și poate fi răspândit ușor prin sărut. Leziunile nu lasă cicatrici, după vindecare. 

Frecvența recurențelor variază de la o persoană la alta și este precipitată de infecții generale, tulburări digestive, traumatisme, oboseală, stres, scăderea imunității. 

Simptomele recurente ale herpesului bucal sunt inconfortabile și pot duce la stres și stigmatizare. În ce privește herpesul genital, episoadele de activare a virusului pot avea un impact important asupra calității vieții și relațiilor sexuale. 

Cât de periculoasă este infecția cu herpes simplex?

Complicații severe, dar rare, ale infecției cu HSV1 sunt encefalita, meningita și cheratita (inflamația corneei). 

În ce privește herpesul genital, posibilele complicații sunt: 

• alte infecții cu transmitere sexuală. Rănile de la nivelul organelor genitale cresc riscul de a da sau lua inclusiv HIV/SIDA;
• infecții la naștere. Bebelușii care provin din mame purtătoare de HSV2 sunt expuși la virus în timpul nașterii, iar contactul cu acesta poate duce la leziuni cerebrale, orbire sau chiar moarte. Astfel de cazuri sunt, totuși, foarte rare;
• probleme urinare. În unele cazuri, rănile asociate cu herpesul genital pot provoca inflamații ale uretrei;
• meningita, care poate fi provocată, rar, și de herpesul genital. 

În cazul persoanelor imunocompromise, cum sunt cele HIV pozitive, herpes simplex poate da simptome mai severe și poate recidiva mai des. În plus, HSV2 și HIV se influențează reciproc. Infecția cu HSV2 scade și mai mult imunitatea individului infectat cu HIV, crescând riscul de contactare de noi infecții. Iar HSV2 potențează contagiozitatea HIV, făcând virusul imunodeficienței dobândite mult mai transmisibil la alte persoane.  

HSV2 este printre cele mai frecvente infecții la persoanele care trăiesc cu HIV. 

Când trebuie să mergeți la medicul dermatolog

Este indicat să consultați medicul ori de câte ori aveți o problemă a pielii care nu dispare. Diagnosticarea corectă este primul pas spre a trata și ține sub control orice afecțiune, inclusiv herpesul bucal și herpersul genital. Medicul de familie vă poate îndruma spre un dermatolog pentru expertiza necesară. 

În cazul problemelor dermatologice de la nivelul organelor genitale, este nevoie de o consultație la un specialist dermato-venerolog. Acesta are expertiza necesară pentru a diagnostica infecția cu herpes genital și de a recomanda o schemă de tratament care să amelioreze simptomele, în timpul perioadelor active ale virusului. 

Infecțiile cu transmitere sexuală pot fi depistate prin analize specifice. Le puteți solicita, în timpul consultației, sau vi le va recomanda medicul, dacă suspectează că sunteți purtător. 

Diagnostic și tratament

Specialiștii pot diagnostica cazurile de herpes bucal și genital în urma unui consult și pe baza unor analize de laborator: 

• culturi virale – acest test implică prelevarea unei probe de țesut pentru examinare în laborator.
• test PCR.
• test de sânge. 

Tratamentul pentru cele două tipuri de herpes, bucal și genital, este simptomatic. Antiviralele pentru herpes (din care cel mai des folosit este aciclovirul) sunt disponibile sub formă de comprimate sau injecții, iar în paralel va fi folosit, local, un unguent cu aceeași substanță activă. Rolul tratamentului medicamentos este de a: 

• reduce frecvența episoadelor de erupții;
• reduce severitatea și durata simptomelor;
• grăbi vindecarea leziunilor;
• reduce șansele de a transmite virusul. 

Prevenție herpes bucal și genital

Persoanele care au un episod eruptiv de herpes bucal trebuie să evite contactul oral cu alte persoane și să nu împartă cu ele paharul, tacâmurile, prosopul. De asemenea, trebuie evitat sex oral, pentru că HSV1 poate da și herpes genital. 

Persoanele cu simptome de herpes genital trebuie să evite contactul sexual până la dispariția simptomelor și trecerea virusului în stare de latență. 

Iată câteva sfaturi pentru a împiedica herpesul să se răspândească la parteneri sau în alte părți ale corpului: 

• Urmați întocmai tratamentul prescrie de medici.
• Nu atingeți veziculele, așteptați ca acestea să se usuce.
• Nu folosiți saliva pentru a vă umezi lentilele de contact.
• Folosiți mereu prezervativul în timpul actului sexual.
• Evitați contactul sexual în timpul perioadelor în care simptomele herpesului sunt vizibile.
• Nu ascundeți detalii despre bolile cu transmitere sexuală de partenerii dumneavoastră. 

Dacă aveți o infecție cu herpes, specialiștii în sănătatea pielii de la Dr. Leventer Centre, sunt pregătiți să vă ajute. Puteți solicita o programare aici.