cum-sa-ai-gija-de-piele

Crezi că ai nevoie întotdeauna de zeci de produse cosmetice sau medicale ca să ai grijă de pielea ta și să o menții sănătoasă? Nu este cazul! Dacă nu iei tratament medicamentos pentru o afecțiune a pielii, poți să renunți la o serie de produse și să lași organismul să aibă grijă de tine. Află cum poți avea grijă de pielea ta fără foarte multe produse cosmetice.

Află cum să ai grijă de pielea ta!

Dacă respecți următoarele reguli, pielea ta își poate lua resursele de care are nevoie în mod natural, fără să mai ai nevoie de ajutor din partea produselor cosmetice. Învață regulile care îți arată cum să ai grijă de pielea ta:

  1. Limitează perioada de expunere la soare. Pielea are nevoie de vitamina D si își va lua doza necesară în mod natural de la soare, dar dacă te expui mai mult timp, s-ar putea ca efectul benefic al razelor să se transforme într-unul nociv. În 90% din cazuri, îmbătrânirea prematură a pielii este cauzată de expunerea prelungită la soare, mai ales în cazul persoanelor cu pielea, ochii și părul deschise la culoare. Mai ales pe timpul verii, recomandăm respectarea orelor de expunere la soare și fotoprotecția
  2. Dormi pe o pernă învelită în mătase sau satin. Ambele materiale sunt “skin-friendly”, având suprafețe fine care permit pielii să alunece și nu o obligă să facă pliuri în timpul somnului. Astfel, indiferent de poziția în care dormi, tenul tău nu riscă să facă riduri peste noapte.
  3. Bea multă apă! Cantitatea de apă băută zilnic nu are un efect direct asupra pielii, însă ajută organe precum ficatul să elimine toxine, ceea ce reduce aspectul de umflare a feței sau rinichii să funcționeze mai bine, ceea ce ajută la reducerea pungilor de sub ochi.
  4. Limitează consumul de zahăr. Zahărul, consumat în exces, are efecte negative asupra pielii. Prin procesul de glicație, zahărul produce o serie de molecule nocive care atacă elastina și colagenul, al căror rol este să susțină elasticitatea pielii și aspectul tânăr. Astfel, poți să descoperi o agravare a acneei, apariția unor riduri fine, schimbarea aspectului pielii, apariția unor pete pe față și gât sau creșterea părului în exces pe corp. 
  5. Nu-ți atinge prea mult fața. Pentru că poți purta microbi pe mâini atunci când îți atingi fața, este indicat să te speli pe mâini de fiecare dată când vrei să faci asta. Mai mult decât atât, nu trebuie să storci singur coșurile, pentru că riști să provoci răni și leziuni care se pot transforma în semne permanente. Îngrijirea zilnică a tenului cu probleme de acnee, o poți face urmărind indicațiile specialiștilor.
  6. Fă duș și spală-te pe față cu apă călduță, nu fierbinte! Apa fierbine elimină uleiurile naturale a pielii, uscând-o foarte tare. În plus dilată capilarele din piele şi o înroşeşte.
  7. Demachiază-te corect în fiecare seară și curăță instrumentele de machiaj periodic. Pensulele de machiaj adună uleiuri, bacterii, praf și transpirație. Dacă nu le cureți din când în când, toate acestea vor ajunge pe fața ta, intrând în pori și provocând apariția acneei. 
  8. Elimină stresul. Cand ești stresat, corpul produce cortizol. Acest hormon, produs în exces, împiedică pielea să se hidrateze pe cât are nevoie și duce la producerea suplimentară de uleiuri. 
  9. Fă mișcare. Prin transpirație, corpul elimină toxine iar prin mișcare, oxigenul și nutrienții ajung mai rapid la celule, ceea ce-i permite pielii să se regenereze. 
  10. Nu fuma! Fumatul produce stres oxidativ la nivelul celulelor. Pielea este sufocată de substanțele toxice din țigări și astfel apar riduri adânci și pete. 
  11. Dormi cele 8 ore pe noapte recomandate. În timpul somnului, celulele se regenerează și producția de cortizol este scăzută. În același timp, crește producția de melatonină, care funcționează ca un zid de protecție împotriva ridurilor, liniilor fine sau petelor. 

Învață în mod constant cum să ai grijă de pielea ta. Pentru orice problemă dermatologică, te așteptăm la Dr. Leventer Centre, unde sunt specialiștii tăi în problemele pielii!

Înscrie-te la newsletterul Dr. Leventer Centre pentru a rămâne la curent cu cele mai noi cele mai noi informații, servicii și oferte!

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

  • Etichete:

Cere o programare in Centrul Dr. Leventer Victoriei sau Baneasa

0374 415 744
Programare online