Pacient cu eczema

Eczema este un termen general folosit pentru a descrie diverse tipuri de inflamații ale pielii, ce pot varia de la erupții însoțite de roșeață, exsudație și descuamare, până la leziuni suprainfectate. Este o problemă dermatologică foarte răspândită, specialiștii estimând că 1 din 10 persoane sunt afectate de această patologie la un moment dat în viață. 

Experții Dr. Leventer Centre diferențiază eczemele în funcție de factorii declanșatori și atrag atenția că o persoană poate avea mai multe tipuri în același timp. De aceea, consultația dermatologică este foarte importantă pentru stabilirea unui diagnostic de certitudine și inițierea tratamentului optim. 

Te încurajăm să te adresezi medicilor cu experiență de la primele semne de suferință cutanată. Afecțiunile pielii sunt mai ușor de tratat în stadiu incipient.  

Ce este o eczemă 

Eczema este o afecțiune dermatologică necontagioasă, de natură inflamatorie, care se manifestă în principal prin erupții cutanate ce asociază eritem (înroșirea pielii), exsudație (zemuire), descuamare și prurit (mâncărime). Copiii (în special sugarii) și persoanele adulte care suferă de alergii, rinită alergică sau astm, precum și cei cu istoric familial de dermatită, prezintă o predispoziție pentru a dezvolta eczeme.  

Cauzele exacte ale eczemei nu sunt pe deplin înțelese, însă factorii genetici și de mediu (expunerea la alergeni sau agenți iritanți) joacă un rol esențial în declanșarea și agravarea afecțiunii. 

Simptome asociate cu eczemele 

Simptomele eczemei pot varia în funcție de tipul acesteia și de factorii care o declanșează. Cele mai comune manifestări sunt: 

  • roșeață și inflamație a pielii; 
  • mâncărime persistentă, uneori severă; 
  • piele uscată, crăpată, cu aspect solzos; 
  • apariția de vezicule pline cu lichid; 
  • îngroșarea pielii – în cazul formelor cronice. 

Netratate, anumite tipuri de eczeme pot duce la complicații, prin infectarea leziunilor cutanate, dacă zona respectivă ia contact cu o bacterie, o ciupercă ori un virus ori este scărpinată excesiv. În cazul infectării, apare puroiul, iar la simptome se adaugă durerile și febra. Este o situație care impune consultația de urgență și inițierea rapidă a tratamentului.   

Tipuri de eczeme 

Există mai multe tipuri de eczeme, fiecare cu denumirea sa, cu factori declanșatori diferiți și manifestări specifice, ce ajută medicul dermatolog în determinarea diagnosticului de certitudine. 

În cele ce urmează, specialiștii Dr. Leventer Centre îți explică particularitățile fiecăruia și îți exemplifică tipurile de eczeme în poze, pentru a evidenția cât de multe forme poate lua această afecțiune dermatologică. 

Dermatită atopică 

Medicii suspectează drept cauze moștenirea genetică, dereglări ale sistemului imunitar și alterarea barierei cutanate de către factori de mediu sau agenți chimici, în cazul acestui tip de eczemă. 

Dermatita atopică poate apărea la orice vârstă, în orice zonă a corpului. Se manifestă prin piele înroșită, foarte sensibilă, uscată și crăpată sau îngroșată, solzoasă și/sau erupții care pot supura ori sângera când sunt scărpinate. Mâncărimea severă este cel mai supărător simptom. 

Este o afecțiune foarte frecvent întâlnită la copii, inclusiv la sugari

Dermatită de contact 

Este o reacție la alergeni sau substanțe iritante și este mai frecventă la persoanele cu piele sensibilă. 

Dermatita de contact se poate manifesta oriunde pe corp, prin erupții cutanate (care pot fi de tip vezicular), însoțite de prurit și senzația de arsură sau usturime. Zona afectată poate prezenta umflături. 

Acest tip de eczemă poate fi declanșat de cosmetice, detergenți, vopsea, metale (inclusiv bijuterii), materiale textile, diverse plante, alimente, conservanți. 

Dermatita de contact poze

Eczemă dishidrotică sau dishidroză 

Este un tip de eczemă declanșată de stres, transpirație (hiperhidroza fiind un factor favorizant) sau alergii, care se manifestă preponderent la nivelul mâinilor (palme, lateralele degetelor), dar poate afecta și tălpile. 

Erupțiile sub forma unor vezicule pline cu lichid clar, însoțite de mâncărimi intense, sunt specifice dishidrozei. După spargerea veziculelor, pielea din zona afectată capătă un aspect solzos. 

Este o afecțiune autolimitată, care dispare după 2-3 săptămâni, dar poate avea caracter recurent. Afectează preponderent femeile. 

Neurodermatită 

Denumită științific lichen simplex cronic, neurodermatita este o eczemă care se manifestă prin uscarea și îngroșarea pielii, ce poate căpăta un aspect solzos, asociind prurit intens. Poate afecta orice zonă a corpului. 

Stresul, anxietatea, depresia, traumele emoționale pot declanșa neurodermatita. Sunt predispuse la acest tip de eczemă și persoanele care suferă de alte afecțiuni dermatologice. 

Eczemă numulară 

Caracterizată prin apariția unor leziuni cutanate de forma și de dimensiunea unor monede, cu predilecție pe brațe și pe picioare, dar putându-se manifesta și la nivelul trunchiului, eczema numulară este mai des întâlnită la persoanele care suferă de astm. 

Erupțiile din acest tip de eczemă sunt însoțite de mâncărimi intense și de senzația de arsură. Zona afectată se înroșește, iar cea din jur devine inflamată și solzoasă. Leziunile pot fi pline cu lichid sau foarte uscate, cu aspect solzos. 

Dermatită seboreică 

Este un tip de eczemă care afectează cu predilecție scalpul și se manifestă prin înroșirea pielii, prurit și mătreață. 

Dermatita seboreică mai este numită eczemă seboreică sau sebopsoriazis și se poate declanșa din cauza unor tulburări hormonale, pe fond de stres sau poate fi provocată de o ciupercă numită Malassezia. Printre factorii favorizanți se numără afecțiuni precum sindromul Parkinson și depresia, un sistem imunitar slăbit, anumite medicamente. 

Dermatită de stază 

Numită și dermatită gravitațională sau eczemă venoasă, aceasta apare pe fondul unei circulații periferice deficitare. 

Se manifestă la nivelul gambelor și picioarelor, unde pielea se îngroașă, se usucă, capătă nuanțe închise (violet, maro, gri), poate prezenta umflături, ulcere și prurit. 

Acest tip de eczemă afectează cu predilecție vârstnicii. 

În ce zone pot apărea eczeme 

Eczema poate apărea aproape oriunde pe corp, iar identificarea corectă a formei bolii și a factorilor declanșatori este esențială pentru un tratament eficient. Pentru un diagnostic precis și un plan de tratament adecvat, trebuie să apelezi la dermatolog. 

Pe față și pe gât 

Eczema poate afecta orice zonă a feței, inclusiv pleoapele și buzele, dar și gâtul. Poate fi o dermatită atopică, o dermatită de contact declanșată de cosmetice (creme, farduri, parfum, vopsea de păr care atinge pielea). Și dermatita seboreică poate afecta fața, în zonele unde sunt prezente mai multe glande sebacee – între sprâncene, în jurul nasului, pe bărbie, pe linia părului. 

Pe scalp 

Cel mai frecvent, în această zonă ne confruntăm cu dermatita seboreică sau sebopsoriazis, manifestată prin inflamarea pielii, scuame (mătreață) și prurit, simptome care se pot agrava în sezonul rece și se ameliorează când e cald și umezeală. La sugari este autolimitată, dar în cazul adulților se poate dovedi greu de tratat, cu episoade de remisiune și recădere ce pot dura câțiva ani. 

Pe trunchi 

Pe piept, pe umeri și pe partea superioară a spatelui pot apărea erupții specifice dermatitelor seboreice, atopice sau de contact și mai rar leziuni discoidale caracteristice celei numulare. Pruritul intens însoțește toate tipurile de eczeme manifestate pe trunchi și poate apărea și senzația de arsură la nivelul zonei afectate. 

Pe brațe și picioare 

Sunt afectate în special zonele de flexie, cum ar fi încheieturile mâinilor, plicile coatelor și ale genunchilor, în cazul copiilor mari si adulțilot. La copiii mici, leziunile apar frecvent pe părțile exterioare ale brațelor și umerilor. 

Dermatita atopică, dermatita de contact sau eczema numulară pot sta în spatele acestor erupții. Pentru eczemele apărute pe picioare poate fi vinovată și dermatita de stază. 

Pe palme și tălpi 

Specifică acestor zone este dishidroza, favorizată de transpirația excesivă – la nivelul tălpilor, dacă este purtată o încălțăminte neadecvată, care nu lasă piciorul să respire, iar la nivelul palmelor, dacă există transpirație în exces. Poate fi vorba însă și despre o dermatită de contact, în special dacă eczemele apar pe mâini, care sunt expuse frecvent la substanțe iritante sau alergeni.  

Tratament pentru eczeme 

Pentru obținerea celui mai bun rezultat și ameliorarea cât mai rapidă a simptomelor, eczemele sunt tratate personalizat de echipa Dr. Leventer Centre. Experții noștri pot face diferența între diferitele tipuri de eczeme, datorită vastei experiențe în dermatologie, dar și cu ajutorul analizelor și testelor pe care le efectuează în cadrul clinicii folosind aparatură de ultimă generație. Pe baza diagnosticului de certitudine, ei stabilesc apoi terapia adecvată.  

Tratamentul pentru eczeme poate include: 

Creme și unguente cu corticosteroizi 

Corticosteroizii sunt administrați local pentru a reduce inflamația și mâncărimea. Sunt substanțe eficiente în tratarea majorității tipurilor de eczeme, dar utilizarea lor trebuie monitorizată de medicul dermatolog, deoarece, pe termen lung, pot apărea efecte secundare. 

Antihistaminice 

Aceste medicamente sunt utilizate pentru a ameliora pruritul, în special în cazul dermatitei atopice. Administrate zilnic, pentru perioada recomandată de medicul curant, antihistaminicele reduc semnificativ disconfortul local și previn scărpinatul excesiv, care poate duce la infectare erupțiilor cutanate.  

Antibiotice, antivirale și antifungice 

Dacă eczema se complică printr-o infecție bacteriană, virală sau fungică, medicul poate recomanda antibiotice topice sau orale, antivirale ori antifungice. Acestea sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și accelerarea vindecării pielii. Determinarea tipului de infecție este esențială pentru eficacitatea tratamentului. 

Fototerapie 

Fototerapia cu raze ultraviolete (UVB sau UVA) poate fi eficientă în cazul eczemelor severe, care nu răspund la alte tratamente, ajutând la reducerea inflamației și la îmbunătățirea aspectului pielii. Este un tip de tratament care poate fi accesat în clinica Dr. Leventer Centre. 

Terapie laser 

Anumite tipuri de eczeme răspund foarte bine la terapia laser – de exemplu, dermatita seboreică este tratată cu succes, la Dr. Leventer Centre, cu ajutorul laserului vascular. Expertul care se ocupă de cazul tău va stabili dacă leziunile pe care le prezinți pot fi tratate cu ajutorul acestei tehnologii.  

Orice tip de tratament sau combinație de terapii îți va recomanda medicul, mai trebuie să ții cont de două aspecte importante: 

  • pielea trebuie hidratată constant. Utilizarea cremelor emoliente este esențială pentru refacerea barierei cutanate și prevenirea uscării pielii. Medicul te poate îndruma în alegerea produselor care ți se potrivesc cel mai bine; 
  • trebuie să eviți factorii declanșatori – alergeni ori iritanți care provoacă reacții cutanate -, atât pentru a facilita vindecarea, cât și pentru a preveni recidivele. 

Experții Dr. Leventer Centre îți redau sănătatea pielii 

Eczema este una dintre cele mai comune afecțiuni ale pielii, dar ai nevoie de un expert pentru a stabili forma de care suferi și a-ți recomanda terapia optimă, menită să-ți aline cât mai repede disconfortul cutanat. 

Te așteptăm la Dr. Leventer Centre pentru o consultație de specialitate și stabilirea schemei de tratament care ți se potrivește. Programează-te și lasă sănătatea pielii tale în mâinile profesioniștilor. 

Înscrie-te la newsletterul Dr. Leventer Centre pentru a rămâne la curent cu cele mai noi cele mai noi informații, servicii și oferte!

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Cere o programare in Centrul Dr. Leventer Victoriei sau Baneasa

0374 415 744 Programare online