Excrescențe pe piele, poze, Dr. Leventer Centre

O excrescență pe piele nu este întotdeauna o problemă gravă de sănătate cutanată. Definim prin excrescență pe piele orice leziune care depășește suprafața pielii. Ea poate fi hemisferică sau neregulată, aspră sau netedă, să atârne de piele sau să aibă o bază lată. Termenul este foarte neconcludent pentru originea și tipul leziunii: benignă sau malignă. De aceea este nevoie de ochiul specialistului dermatolog să stabilească un diagnostic și să dea o soluție terapeutică. Prin urmare, încurajăm vizita anuală la medicul dermatolog, pentru un consult de rutină, dar și atunci când pe piele apar formațiuni noi, excrescențe pe piele, pentru evaluare și prevenție. 

Ce sunt excrescențele de pe piele și de ce apar?

Majoritatea oamenilor au excrescențe pe piele. Fie că sunt alunițe în reliefpapiloame care atârnă de piele,  keratoze seboreice, veruci, chiste sebacee, lipom sau tumori cutanate maligne pielea necesită grijă și atenție.  

Excrescențele de pe piele apar atunci când celule pielii se reproduc într-un ritm mai alert și într-o cantitate mai mare. Excrescențele sunt proeminente și pot varia în culoare, de la culoarea pielii la maro închis sau negru. Cele mai multe sunt dobândite (se dezvoltă pe parcursul vieții). 

O excrescență pe piele benignă (non-canceroasă) nu are riscuri deosebite. În această categorie se numară papiloamele, keratozele seboreice, verucile, lipoamele etc. Există însă și excrescențe pe piele maligne (canceroase). Tumorile care pot arăta ca o excrescență sunt carcinomul bazocelular sau spinocelular, melanomul malign si altele. 

Excrescențe pe piele – cauze de apariție

  • Virale 
  • Boli sistemice (spre exemplu, xantelasma)
  • Factori de mediu (ex: expunerea în exces la soare)
  • Îmbătrânirea pielii (ex. keratozele seboreice). 

Tipuri de excrescențe pe piele 

Dermatofibrom 

Excrescență pe piele mică, fermă, roșie sau cafenie, cauzată de o acumulare de fibroblaste (celule ale țesuturilor moi din piele). Apar adesea pe picioare și produc mâncarime (prurit) sau durere locală. 

Dermatofibroamele pot fi îndepărtate chirurgical dacă devin dureroase.

Cicatrici cheloide 

Sunt excrescențe pe piele cicatriceale, neregulate, ferme, reliefate, care depășesc zona de traumatism. Se formează atunci când pielea este rănită și țesutul cicatricial crește în mod excesiv. 

Cicatricile cheloide pot fi tratate prin injecții cu corticosteroizi, chirurgical sau cu tratament laser. 

Keratoacantom

Excrescență hemisferică, rotundă, cu șanț marginal, care crește foarte repede pe pielea expusă timp îndelungat la lumina soarelui. Leziunea este la debut de culoarea pielii, apoi devine roșiatică, cu un crater central ocupat de un dop albicios de keratină. Se dezvoltă din foliculii de păr și tinde să apară pe față, antebraț sau mâini. 

Keratoacantom-ul are multe similarități cu carcinomul cu celule scuamoase, motiv pentru care este necesar un consult dermatologic în urgență pentru diagnosticarea corectă si tratament adecvat. 

Tratamentul pentru acest tip de excrescență pe piele include de obicei îndepărtarea chirurgicală și examinarea piesei îndepărtate la laboratorul de histopatologie (biopsie de piele).

Lipoame 

Excrescențe pe piele rotunde sau ovale, ușor deplasabile sub piele. Sunt provocate de depozitele de grăsime de sub piele și tind să apară pe antebrațe, trunchi sau spatele gâtului. 

Lipoamele sunt în general inofensive. Dar, dacă lipomul își schimbă forma sau vă incomodează, medicul dumneavoastră îl poate îndepărta chirurgical. 

Alunițe in relief 

Dintre toate tipurile de excrescențe pe piele, alunițele necesită cea mai mare atenție, pentru că unele dintre ele pot avea risc de cancer de piele

Keratoză seboreică

Sunt excrescențe pe piele care pot fi confundate ușor cu alunițele. Sunt închise la culoare și pot fi rotunde sau ovale, de dimensiuni variabile, aspre la palpare și foarte fragile, din ele se pot desprinde fragmente. 

Keratozele seboreice nu sunt periculoase, dar pot fi inestetice și cresc la dimensiuni mari. Pot fi îndepărtate de pe piele chirurgical, prin laser sau prin crioterapie. 

De obicei, simptomele de cancer de piele sau ale unei afecțiuni dermatologice clinice nu se manifestă cu durere, ca să ne atragă atenția. De aceea, controlul periodic al pielii, la cel mai mic semn sau la apariția unei excrescențe pe piele, indiferent de aspect, este recomandat insistent. Vă așteptăm la Centrul Dr. Leventer, pentru controlul de rutină al pielii.

Înscrie-te la newsletterul Dr. Leventer Centre pentru a rămâne la curent cu cele mai noi cele mai noi informații, servicii și oferte!

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

  • Etichete:

Cere o programare in Centrul Dr. Leventer Victoriei sau Baneasa

0374 415 744 Programare online