Ce sunt papiloamele?

Papiloamele reprezintă excrescențe cutanate de culoarea pielii sau maronii ce se răspândesc pe zone de frecare și transpirație și nu sunt agresive. Totuși, acestea pot provoca complicații sau disconfort și, uneori, necesită tratament dermatologic chirurgical. Excrescențele se formează mai frecvent în anumite zone de pe corp ca zona gâtului, axile, dar pot apărea izolat și pe alte zone de piele.

Papiloamele sunt canceroase?

Papiloamele se mai numesc și anexe cutanate sau fibroame moi. Ele atârnă pe piele și au diverse mărimi, de la puncte fine, până la leziuni pediculate de câțiva mm (1 – 10 mm).

Papiloamele nu sunt canceroase. Uneori, când acestea sunt traumatizate seamănă cu un cancer de piele și de aceea tratamentul lor trebuie făcut de medicul specialist care poate stabili un tratament corect.

Care sunt cauzele apariției papiloamelor?

Principala cauză a apariției papiloamelor este un virus din familia Papilomavirusul uman (HPV) care se transmite prin contact uman. Papiloamele apar adesea la vârsta maturității și a senectuții.

Deteriorarea pielii joacă, de asemenea, un rol important în apariția papiloamelor pe piele.

„Papiloamele cutanante se iau din familie, în prima copilărie, dar se dezvoltă lent abia de la mijlocul vieții. Tratate la timp, împiedicăm creșterea și diseminarea lor. Ele pot fi, adesea, confundate cu alte leziuni precum alunițele, moluscum contagiosum sau neurofibromul și, de aceea, nu este bine să fie tratate empiric acasă.” – Dr Leventer

Care sunt simptomele papiloamelor?

Multe dintre papiloame nu produc niciun simptom în afară de iritație.

Persoanele obeze au mai frecvent papiloame pe zonele de frecare precum axilele, zona gâtului, zona articulațiilor, dar și la nivelul pleoapelor.

Cum se pot trata papiloamele?

Tratamentul este simplu, nedureros și nu lasă urme. De obicei, papiloamele se cauterizează, iar leziunile suspecte se verifică prin biopsie.

Papiloamele genitale, transmise prin contact sexual

Papiloamele genitale se dezvoltă pe pielea și mucoasa genitală și sunt cauzate de unele dintre cele 30 de tipuri de virusuri HPV care infectează tractul genital. Acestea se mai numesc condiloame acuminate sau veruci ano-genitale.

Diagnosticul se stabilește în clinică după aspectul leziunilor și se confirmă histopatologic.

Netratate, papiloamele genitale pot rămâne neschimbate ani sau pot să crească în număr și dimensiune sau chiar să dispară de la sine.

Boala se ia prin contact sexual și se transmite de la persoană la persoană. Prezența leziunilor în zona genitală la femeie are un risc oncologic și, de aceea, se recomandă efectuarea investigației Papanicolar cu tipaj viral.

De-a lungul anilor s-au făcut mai multe feluri de tratamente, cum ar fi electrocauterizarea sau utilizarea unor medicamente citostatice locale. În ultimii ani, însă, vaccinarea HPV și-a dovedit eficiența în reducerea riscului de infecție și de cancer de col uterin.