Melanomul, dacă este depistat sau ajunge într-un stadiu avansat, se extinde în primul rând la sistemul limfatic. Fiecare aluniță sau pată care conține celule canceroase este conectată la circuitul limfatic, iar ganglionul santinelă este primul afectat în acest proces. Într-un astfel de caz, rolul biopsiei ganglionului santinelă este acela de a determina cu certitudine dacă melanomul s-a extins la ganglioni sau la alte organe. 

Diagnosticarea melanomului și rolul ganglionilor limfatici

Melanomul este una dintre cele mai agresive și studiate forme de tumori, atât datorită particularității sale imunologice, a rezistenței la forme tradiționale de tratament, dar și datorită creșterii alarmante a incidenței la nivel mondial.

Melanomul se propagă în sistemul limfatic, în primă fază în ganglioni, care sunt structuri cu formă circulară și cu dimensiuni similare cu bobul de mazăre. Rolul lor este acela de a filtra fluidele în corpul uman, dar și de a colecta materialele străine, precum celule canceroase, viruși sau bacterii.

Diagnosticarea unui melanom vine în urma examinării clinice, a dermatoscopiei și a biopsiei leziunii suspecte, atunci când este cazul. Biopsia ganglionului limfatic cel mai apropiat de tumoră, numit și ganglion santinelă, completează diagnosticul și arată stadiul de dezvoltare al melanomului.

Ce este ganglionul santinelă?

Ganglionul limfatic santinelă (GLS) a fost numit așa de către specialiști datorită locației sale. GLS este ganglionul cel mai apropiat de punctul în care s-a dezvoltat melanomul și primul în care se va disemina cancerul. Primele celule canceroase care pleacă de la nivelul tumorii se vor localiza la nivelul ganglionului santinelă, care funcționează ca un filtru.  

Ganglionul limfatic santinelă în melanomul de peste 1 mm grosime se identifică prin injectarea unei substanțe radioactive trasor în jurul tumorii, care va curge în sistemul limfatic până va ajunge la ganglion. Substanța radioactivă injectată transmite un semnal sonor măsurabil cu o sondă specială și poate fi vizualizată prin injectarea concomitentă de substanță de contrast de culoare albastră sau de coloid fluorescent verzui.

De ce ai nevoie de o biopsie și la ganglionul santinelă?

Dacă ai primit diagnosticul de melanom stadiu T2a până la T3b, următorul pas pe care trebuie să-l faci este o biopsie a ganglionului limfatic santinelă, la recomandarea medicului specialist, mai ales dacă melanomul depășește 1 mm ca dimensiune. Biopsia este modalitatea cea mai clară de diagnosticare a metastazei ganglionare.

Biopsia, care presupune îndepărtarea chirurgicală a ganglionului cel mai apropiat de tumoră pentru a fi analizat la microscop, este o procedură chirurgicală minim invazivă. Procedeul a adus multe schimbări benefice în chirurgia oncologică, evitând exciziile largi, unde nu exista siguranța de extindere a celulelor canceroase, dar se realizau în mod preventiv. Mai mult decât atât, intervenția presupunea deseori complicații post-operatorii, precum tulburări funcționale sau motorii. Biopsia ganglionului santinelă reduce morbiditatea asociată procedurii de extirpare largi.

Dacă din analiza microscopică rezultă că ganglionul santinelă conține celule canceroase, cazul se reconsideră din punct de vedere al stadiului de boală și al tipului de tratament.

Pentru a se realiza biopsia, medicul extrage un mic fragment de țesut din zona care transmite semnal sonor și e marcată cu culoare.

Când este recomandată biopsia ganglionului santinelă?

Pacienții care au fost diagnosticați cu o formă de melanom invaziv, ar trebui să beneficieze de o biopsie în maxim 6 săptămâni. În funcție de caracteristicile fiecărei leziuni în parte și de concluzia medicului specialist, biopsia mai este recomandată când:

  1.   Are între 1 și 4 mm grosime
  2.   Are peste 4 mm grosime, iar riscul de metastază la distanță este unul crescut.
  3.   Are sub 1 mm grosime, dar există un risc ridicat de metastază regională.

Procedura de biopsie a ganglionului santinelă este folosită cu succes și pentru alte tipuri de cancer, precum cel mamar. În acest caz, medicii specialiști identifică ganglionul santinelă în urma unor analize imagistice și apoi realizează biopsia.

Chiar dacă ai primit un diagnostic de cancer de piele, mai ales de melanom, nu dispera și nu intra în panică. Depistat la timp, într-un stadiu primar, melanomul, poate fi tratat, mai ales cu ajutorul biopsiei care oferă un diagnostic clar, ajutând medicul să facă un plan concret de tratament.

Fă-ți o programare la clinica Dr. Leventer Centre pentru un diagnostic complet, rapid și profesionist. Aici, ne ocupăm de tine de la primul pas, examinarea clinică din partea unuia dintre specialiștii noștri, până la efectuarea biopsiei ganglionului santinelă și stabilirea protocolului de tratament adecvat cazului tău.