Unghii anormale reprezintă o metodă de informare despre starea generală de sănătate și ne pot ghida către posibile probleme de sănătate, precum panarițiu. Unghiile decolorate sau îngroșate pot semnala probleme precum boli ale plămânilor, afecțiuni cardiovasculare, anemie sau diabet.
Ce înseamnă unghii anormale?
Unghii uscate sau exfoliate
Unghiile uscate sunt o indicație a deficienței de vitamina A, B sau C. Exfolierea poate apărea de la expunerea excesivă la produse de curățenie sau alte chimicale dăunătoare. Unghiile uscate pot fi și un semn al îmbătrânirii unghiilor. Unghiile uscate agață și se rup ușor. Expunerea îndelungată la ojă sau produse pentru unghii, precum și acetonă sau compuși similari, pot cauza apariția deshidratării unghiale care se manifestă prin albirea lamei unghiale și desfacerea ei ca un foietaj de plăcintă. Suplimentele de vitamine pot repara unghiile exfoliate. Evitarea contactului cu detergenți, diluanți, produse de menaj chiar pentru 3-6 luni, ameliorează semnificativ aspectul acesteia.
Adâncituri paralele orizontale pe suprafața unghiei (liniile lui Beau)
Unghii care prezintă liniile lui Beau, denumite după fizicianul francez Joseph Beau, care le-a descris în 1846, apar în urma unei infecții sau leziuni anterioare, sau ca o urmare a tratamentului chimioterapeutic. Adânciturile apar în urma unui eveniment care a oprit creșterea unghiei o perioadă de timp. Conform unui articol publicat de către cercetătorii Singal și Arora, în 2015, prezența liniilor lui Beau pe toate cele 20 de unghii, indică probleme de sănătate precum pneumonie, tromboză coronară, sifilis, hipoparatiroidsim, boala Kawasaki – o boala vasculară pediatrică sau oreion.
Clubbing – curbura interioară a unghiilor și degete ca bățul de toboșar
Fenomenul de clubbing apare atunci când unghiile se curbează spre interior, peste vârful degetelor. Cercetătorii au demonstrat că în 90% dintre cazuri, clubbing-ul unghiilor apare asociat cu cancerul de plămâni. Alte condiții asociate cu clubbing sunt boli gastro-intestinale, boli endocrine, boli cardiovasculare sau tuberculoză pulmonară. Pacienții infectați cu virusul HIV pot prezenta unghii curbate spre interior.
Unghia încarnată
Unghia încarnată se dezvoltă, de regulă, la degetul mare de la picior, atunci când un colț al unghiei se curbează și crește în piele. Simptomele unghiei încarnate sunt înroșirea zonei, durere la atingere, sau amorțeală. Atunci când unghia pătrunde în piele și provoacă o rană deschisă, există riscul de infecție. Această condiție nu este cauzată de o problemă de sănătate sistemică, ci de o îngrijire deficitară a unghiilor, dar în cazul în care aveți diabet, probleme de circulație, amorțeală în picior sau posibil risc de infecție, este recomandat să fiți vigilenți pentru că infecția poate produce complicații locale grave. Unghia încarnată se tratează chirurgical.
Dunga închisă la culoare pe lungimea patului unghial
Linia neagră care apare pe unghie, în lungul acesteia, este un motiv serios pentru a contacta medicul dermatolog. Ea poate fi o simplă aluniță subunghială sau să reflecte o reacție la un medicament sau la o altă boală internă. De cele mai multe ori, dunga neagră este semnul prezenței unei tumori a pielii, a unui melanom subunghial. Atunci când celulele pielii, melanocitele, produc pigment în exces, patul unghial se închide la culoare.
Melanomul subungual afectează de obicei o singură unghie, iar dunga poate să își schimbe aparența în timp. Tumoarea se tratează chirurgical în maximă urgență.
Culoarea albă a unghiilor
Unghii cu pete de culoare albă nu indică desprinderea unghiei, ci lipsa de aport sangvin către unghie. Acest tip de anormalitate poate fi o indicație pentru o multitudine de condiții precum ciroza ficatului, diabet, anemie cu deficiență de fier, hipertiroidism, malnutriție sau tratament chimioterapeutic.
Desprinderea unghiei
Desprinderea unghiilor reprezintă un semn clar pentru prezența unei infecții micotice. Unghia se desprinde și în cazul tiroidei hiperactive sau a circulației periferice slabe. De asemenea, psoriazisul unghial se manifestă tot prin desprinderea unghiei.
Decolorarea unghiilor
Unghiile care se decolorează în timp prezintă o infecție sau psoriazis. Aplicarea frecventă de ojă pe unghii poate contribui la decolorarea acestora. Colorarea verde/albastră a unghiei indică cu precizie prezența unei infecții micotice, iar unghiile maronii pot fi cauzate de malnutriție sau disfuncții tiroide.
Ce faci când ai probleme cu unghiile?
Anumite schimbări în anatomia normală a unghiilor, indiferent că este vorba de formă, culoare sau mod de creștere, ne indică diverse patologii sistemice. Condițiile asociate unghiilor anormale pot afecta atât patul unghial, cât și matricea unghiei sau vasculatura sa.
Afectarea unghiilor poate fi atât la mâini cât și la picioare. Bolile unghiale sunt diagnosticate de către dermatolog.
Echipa Centrului Dr. Leventer efectuează analize de lamă unghială, biopsii și tratamente pentru unghii afectate.