La începutul lunii iunie, Băneasa Tumor Center Hospital a găzduit un curs internațional dedicat microchirurgiei Mohs pentru specialiștii în dermatologie și medicii rezidenți din toată lumea. Timp de trei zile, medici și lectori din România, SUA, Israel, Germania, Elveția, Italia și Serbia au fost implicați activ în intervenții transmise live, au discutat cazuri reale și au schimbat experiențe despre una dintre cele mai precise metode de tratament pentru cazuri complexe de cancer de piele.
Evenimentul a fost organizat de European Academy of Dermatology and Venereology (EADV), coordonat de Prof. Dr. Asoc. Mihaela Leventer și găzduit de Leventer Medical Group, în cadrul Băneasa Tumor Center Hospital.
Ce este microchirurgia Mohs?
Microchirurgia Mohs este o metodă prin care tumora este îndepărtată și verificată la microscop în timpul intervenției.
Procesul se face pas cu pas. Se îndepărtează un strat subțire de țesut, acesta este analizat imediat, iar dacă mai există celule tumorale, se intervine doar în zona unde acestea sunt prezente. Procedura continuă până când medicul are confirmarea că tumora a fost îndepărtată complet. Metoda este folosită mai ales în zone precum nasul, pleoapele, urechile sau buzele, unde este important să fie păstrat cât mai mult țesut sănătos.
Specialiști care lucrează zi de zi cu cazuri complexe de cancer de piele
Alături de Prof. Dr. Asoc. Mihaela Leventer au predat specialiști recunoscuți la nivel internațional în dermatologie oncologică, chirurgie cutanată, histopatologie și reconstrucție.
- Prof. Dr. Glenn Goldman (SUA)
- Prof. Dr. Jüerg Hafner (Elveția)
- Prof. Dr. Joseph Alcalay (Israel)
- Prof. Dr. Leonardo Marini (Italia)
- Prof. Dr. Aleksandar Krunic (SUA)
- Dr. Vanessa Lichon (SUA)
- Dr. Joseph Weiss (Israel)
- Prof. Dr. Alina Frățilă (Germania)
3 zile dedicate viitorului microchirurgiei Mohs
Nu a fost un curs bazat doar pe prezentări și teorie. În primele două zile, participanții au urmărit intervenții chirurgicale reale, transmise simultan din trei săli de operație. Fiecare caz a fost discutat înainte de intervenție, iar medicii au explicat în timp real deciziile luate pe parcursul procedurii.
După operații, discuțiile au continuat în laborator, unde au fost analizate rezultatele și pașii care au dus la alegerea tratamentului.
Ultima zi a fost dedicată prezentărilor de caz și schimbului de experiență între participanți. Au fost analizate direcțiile de formare în microchirurgia Mohs, modelele internaționale de training și componentele esențiale pentru dezvoltarea unui centru de referință în această arie chirurgicală.
Ce au spus medicii care au fost aici
Unul dintre lucrurile pe care s-a pus accentul pe parcursul celor trei zile a fost ideea că microchirurgia Mohs nu înseamnă doar o tehnică chirurgicală, ci și colaborare, formare continuă și schimb de experiență între medici din diferite țări.
Dr. Vanessa Lichon (SUA)
„Am venit prima dată în România în 2013, ca fellow Mohs cu Dr. Glenn Goldman. A fost o onoare să o cunosc pe Dr. Leventer și să vedem cum a introdus microchirurgia Mohs la București. M-am întors acum, după 13 ani, și e frumos să văd cum a crescut, de la o clinică la un spital întreg, pentru pacienții de aici și pentru cei din toată Europa. Cel mai important lucru la Dr. Leventer e impactul pe care îl are, asupra pacienților, dar și asupra colegilor. Are un mod aparte de a conecta oamenii, local și internațional, și o pasiune reală pentru a-i învăța pe alții.”
Prof. Dr. Aleksandar Krunic (SUA)
„Dr. Leventer a construit ceva important în microchirurgia Mohs și în tratamentul cancerului de piele. Facem același lucru în Serbia, la Belgrad, și vom colabora. Am venit să predau histopatologia, pentru că în microchirurgia Mohs e esențial ca medicii să știe să citească lamelele la microscop. Spitalul e la un nivel foarte înalt.”
Dr. Francesco Bruzziches (Italia)
„Sunt dermatolog din Brescia, în nordul Italiei, și am venit la București special pentru acest curs. Știam de Dr. Leventer de mult timp. Sesiunile live au fost cel mai valoros lucru: să vezi intervenția în timp real, explicată pas cu pas, e cu totul altceva, nu se compară cu ceea ce vezi într-o carte sau o prezentare. Și spitalul m-a impresionat, merită să vii doar pentru asta.”
Prof. Dr. Alina Frățilă (Germania)
„Sunt foarte bucuroasă să fiu invitată de Dr. Leventer. Dermatochirurgia e esențială pentru tratarea tumorilor de piele. Știm tot despre tumori: cum arată, cum se operează, cum se reconstruiește țesutul. Astăzi avem posibilitatea ca, după operație, cicatricea să fie aproape invizibilă.”
Singurul centru dedicat chirurgiei Mohs din România
Cursul a fost găzduit de Leventer Medical Group, în cadrul spitalului Băneasa Tumor Center Hospital, unde se află Centrul Regional de Microchirurgie Mohs București, coordonat de Prof. Asoc. Dr. Mihaela Leventer, pionierul microchirurgiei Mohs în România.
Pentru participanți, cursul a oferit acces direct la un centru în care această metodă este folosită în practica de zi cu zi. Pentru pacienți, înseamnă acces la evaluare, diagnostic și tratament într-un singur loc.
Ce găsești la Băneasa Tumor Center Hospital
Atunci când există suspiciunea unei tumori cutanate sau un diagnostic deja confirmat, de multe ori urmează o serie de programări, investigații și drumuri între mai multe clinici sau spitale.
Băneasa Tumor Center Hospital a fost construit diferit: pacientul vine într-un singur loc și are acces la etapele necesare de diagnostic, tratament și monitorizare. Spitalul este dedicat managementului integrat al tumorilor și reunește specialități care colaborează atunci când situația o cere, inclusiv pentru cazurile oncologice complexe.
Centrul de Microchirurgie Mohs: experiență construită în timp
De-a lungul activității centrului au fost realizate peste 87.000 de biopsii cutanate în laboratorul propriu și au fost diagnosticate peste 17.000 de cazuri.
Centrul Regional de Microchirurgie Mohs București este certificat de European Academy of Dermatology and Venereology (EADV) și de American Society for Dermatologic Surgery (ASDS), două organizații care contribuie la dezvoltarea standardelor de practică în dermatologia chirurgicală.
Ce înseamnă asta pentru un pacient?
Pentru cineva care primește recomandarea de a investiga o leziune suspectă sau care are deja un diagnostic de cancer de piele, cel mai important lucru este să știe care sunt pașii următori.
La Centrul Regional de Microchirurgie Mohs București pot fi realizate:
- consultații dermatologice și dermato-oncologice;
- dermatoscopie și evaluarea leziunilor suspecte;
- biopsii și examinare histopatologică;
- intervenții de chirurgie Mohs, atunci când sunt indicate;
- reconstrucția zonei operate;
- monitorizare și controale ulterioare.
Astfel, investigațiile și tratamentul pot fi coordonate într-un singur loc, de echipe care lucrează împreună.
Când poate fi recomandată microchirurgia Mohs?
Nu toate formele de cancer de piele necesită această procedură. Decizia aparține medicului și depinde de mai mulți factori.
Microchirurgia Mohs poate fi luată în considerare mai ales atunci când:
- tumora este localizată pe față, urechi, scalp sau mâini;
- este vorba despre o recidivă după un tratament anterior;
- marginile tumorii sunt greu de delimitat;
- este importantă păstrarea unei cantități cât mai mari de țesut sănătos;
- tipul tumorii necesită o verificare foarte precisă a marginilor de excizie.
Evaluarea individuală rămâne esențială, iar recomandarea este făcută în funcție de particularitățile fiecărui caz.
Educația medicală merge mai departe
Cursul internațional organizat în iunie a fost mai mult decât un eveniment educațional. A fost o ocazie de a aduce împreună medici care folosesc aceeași metodă, discută aceleași provocări și caută soluții pentru cazuri din ce în ce mai complexe.
Pentru participanți, a însemnat acces la experiență practică și schimb de cunoștințe. Pentru pacienți, astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea continuă a unor standarde de tratament care pun accent pe precizie, siguranță și păstrarea calității vieții după intervenție.
Album













