În cazul cancerului de piele, diagnosticarea timpurie este elementul cheie care poate asigura vindecarea și recuperarea cât mai rapide și lipsite de complicații. De aceea este indicat să ai o rutină în a face un screening anual de piele, pentru a observa eventualele modificări de formă, culoare sau dimensiune.
Știm cu toții că a preveni este mult mai ușor decât a vindeca, dar cu toate astea, mulți amână vizitele la dermatolog, iar consecințele pot fi extrem de grave. În cele ce urmează o să trecem în revistă cele mai comune scuze pe care și le găsesc pacienții, dar și diferite soluții la îndemână pentru pacienți.
Suntem în pandemie
Răspândirea coronavirusului a schimbat din temelii modul în care ne trăim viețile și în care ne desfășurăm munca, așa că este de înțeles că mulți pun în balanță riscurile asociate unor boli de piele și posibilitatea de îmbolnăvire. Deși unii dermatologi și-au închis momentan cabinetele, adevărul este că există în continuare opțiuni.
Dacă ai o leziune care te preocupă, mai ales dacă a devenit mult mai mare sau și-a schimbat forma sau culoarea, sună la cabinetul dermatologului și vezi ce opțiuni ai la îndemână. Teledermatologia și fotografiile pot ajuta la stabilirea unui diagnostic. Medicul decide apoi dacă este necesar să te consulte și la cabinet.
Nu avem timp
Adevărul este că trăim într-o lume foarte agitată, în care timpul nostru ajunge să fie împărțit între tot mai multe obligații. La fel de adevărat este însă că propria noastră sănătate trebuie să reprezinte mereu o prioritate. O soluție în acest sens ar putea fi o zi de concediu pe care să o folosești pentru sănătatea ta și în care să faci un screening de piele, dar și alte analize și consultații de rutină sau pentru diferitele simptome pe care le poți prezenta. În plus, teledermatologia permite o „vizită” la dermatolog care poate fi inclusă chiar și în cele mai încărcate programe.
Alte probleme de sănătate
Pielea este cel mai mare organ al corpului și trebuie să ai grijă de el indiferent dacă suferi sau nu de alte probleme de sănătate. Dacă nu este o urgență, medicii pot amâna o potențială biopsie sau ajusta tratamentele pe care le prescriu pentru a nu interfera cu alte medicamente pe care le iei la un anumit moment dat. Este important să îi explici dermatologului despre celelalte probleme de sănătate și împreună să găsiți soluțiile potrivite în ceea ce privește consultul sau tratamentele prescrise.
Frica de ace
Atunci când este vorba despre o vizită la dermatolog, ia în calcul posibilitatea unei biopsii. Aceasta poate veni la pachet cu frica de ace. Din nou, comunicarea cu medicii se dovedește a fi cât se poate de importantă, iar ajuns în situația în care trebuie să fii supus unei astfel de proceduri, aceștia îți pot distrage atenția sau aplica unele anestezice locale.
Frica de necunoscut
Adevărul este că un screening de piele poate fi o experiență care să te neliniștească la început, mai ales atunci când nu ești familiar cu procedura. Cu toate acestea, vorbim aici de o procedură de rutină pe care medicii dermatologi sunt instruiți să o facă fără a produce un disconfort pacienților.
Este foarte important să joci un rol activ în ceea ce privește sănătatea pielii tale. Vorbim aici și de prevenție, dar și de monitorizarea eventualelor modificări care pot apărea în timp. Smartphone-urile permit acest lucru cu ușurință, dar și să ții legătura cu dermatologii atunci când ceva te îngrijorează.