- Ce sunt și cum se formează chisturile sebacee
- Cum recunoști un chist sebaceu infectat?
- Simptome asociate cu infectarea chisturilor sebacee
- Tratamentul chisturilor sebacee infectate
- De ce nu este recomandat tratament la domiciliu
- Redobândește-ți sănătatea și frumusețea pielii cu ajutorul experților Dr. Leventer Centre
Chisturile sebacee sunt formațiuni sau excrescențe cutanate comune, care, deși inofensive în cele mai multe cazuri, pot deveni problematice când se infectează. Este important să recunoști semnele unui chist sebaceu infectat, ca să poți apela în cel mai scurt timp la medic pentru tratament adecvat. De aceea, explicăm, în cele ce urmează, cum apar aceste formațiuni, în ce condiții se declanșează procesul inflamator și cum se gestionează corect această situație.
La Dr. Leventer Centre, centru de excelență în dermatologie, beneficiezi întotdeauna de cele mai bune opțiuni terapeutice în bolile pielii și de tratament personalizat, în acord cu nevoile tale. Echipa noastră de specialiști este întotdeauna pregătită să-ți ofere îngrijirea de care ai nevoie pentru a-ți redobândi sănătatea.
Ce sunt și cum se formează chisturile sebacee
Chisturile sebacee sunt excrescențe benigne, nedureroase, care se formează sub piele, în zonele unde există glande sebacee, ca rezultat al blocării canalelor cutanate prin care este eliminat sebumul. Blocajul vine pe fondul unei traume: o leziune (inclusiv o zgârietură provocată de lama de ras), o intervenție chirurgicală.
Dezvoltate cu predilecție pe față, gât, spate și torace, chisturile pot apărea aproape oriunde pe corp. Se dezvoltă lent și, în majoritatea cazurilor, nu creează probleme, fiind abordate chirurgical strict din rațiuni estetice. În cazul suprainfectării necesită intervenție medicală urgentă, pentru evitarea complicațiilor.
Chisturile sebacee pot fi confundate cu chisturile epidermoide, însă acestea din urmă nu încapsulează sebum, ci keratină (o substanță groasă, de culoare alb-gălbuie, cu consistență brânzoasă și un miros neplăcut). Acestea se formează când o leziune cutanată perturbă procesul natural prin care celulele pielii sunt eliminate la finalul ciclului lor de viață, forțându-le să se acumuleze subcutanat.
Cum recunoști un chist sebaceu infectat?
Un chist sebaceu infectat prezintă semne evidente de inflamație și disconfort. Spre deosebire de unul neinfectat, care este de obicei nedureros și de culoarea pielii, acesta se înroșește, devine sensibil la atingere și poate crește în dimensiune.
În urma procesului inflamator, sebumul se infectează. Când pereții cedează spre exterior, chistul fistulizează, iar când cedează în țesut, avem de-a face cu un flegmon, o infecție care se extinde. Intervenția rapidă este necesară atât pentru stoparea procesului inflamator și a disconfortului asociat, cât și pentru a împiedica răspândirea infecției în țesuturile din jur.
Simptome asociate cu infectarea chisturilor sebacee
Odată cu declanșarea procesului inflamator, pot apărea următoarele simptome:
- durere atât la nivelul formațiunii, cât și în zona din jurul său;
- roșeață și inflamare – zona din jurul chistului se umflă vizibil;
- căldură locală;
- secreție purulentă, în cazul în care chistul se sparge;
- febră – rar, în cazurile severe, în care infecția s-a extins.
Recunoașterea primelor semne de inflamație și programarea neîntârziată la medic sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.
Tratamentul chisturilor sebacee infectate
Gestionarea unui chist sebaceu infectat implică mai multe metode terapeutice, în funcție de gravitate. Protocolul este stabilit de medic după consultația de dermatologie, chirurgie sau chirurgie plastică și confirmarea diagnosticului, iar tratamentul, dacă este agreat de pacient, poate fi inițiat imediat.
Administrarea de antibiotice
Dacă infecția este moderată, medicul poate prescrie antibiotice orale sau topice. Este esențial să urmezi tratamentul complet, chiar dacă simptomele dispar înainte de finalizarea curei. La fel de important este să nu apelezi la automedicație – există mai multe clase de antibiotice, cu spectru de acțiune diferit, de aceea, tratamentul trebuie stabilit de medic, în acord cu diagnosticul pe care l-a pus.
Incizie și drenaj
Dacă chistul sebaceu infectat este mare sau foarte dureros, medicul poate opta pentru drenajul acestuia. Procedura implică efectuarea unei mici incizii, sub anestezie locală, pentru a permite eliminarea puroiului acumulat. După drenaj, zona este curățată și dezinfectată, iar tu vei primi prescripție pentru antibiotice.
Excizie chirurgicală
Drenarea nu poate preveni 100% recidiva. Pentru a împiedica reapariția chistului sebaceu, medicul poate recomanda eliminarea acestuia pe cale chirurgicală.
Metodă utilizată frecvent în astfel de probleme dermatologice, excizia este o procedură minoră, care:
- se efectuează sub anestezie locală, pentru ca pacientul să nu resimtă niciun fel de durere sau disconfort;
- ajută la îndepărtarea completă a chistului sebaceu, cu tot cu sacul sau „cămașa” care îl învelește;
- este sigură;
- previne recurența.
Excizia este recomandată atât în cazul chisturilor infectate, cât și a celor inestetice.
De ce nu este recomandat tratament la domiciliu
Poți fi tentat să încerci eliminarea chistului acasă, însă este greșit să procedezi în cazul lui cum ai proceda cu un coș și să-l storci, pentru că există riscul să i se rupă „cămașa” și să se suprainfecteze, generând complicații.
Cea mai bună decizie pentru sănătatea ta este să ceri ajutor pentru eliminarea chisturilor sebacee în clinica de dermatologie. Efectuată de un specialist, această procedură este rapidă, eficientă și sigură.
Redobândește-ți sănătatea și frumusețea pielii cu ajutorul experților Dr. Leventer Centre
Examinează-ți cu atenție pielea și dacă ai chisturi sebacee, mai ales în zone expuse vederii sau în zone care sunt traumatizate frecvent, programează-te pentru excizia lor. Intervenția este atât de simplă și de rapidă, că nu merită să-ți asumi disconfortul cu care vin aceste formațiuni cutanate, nici riscul pe care-l comportă dacă se inflamează.
Un chist sebaceu infectat poate lăsa urme pe piele. Contactează experții Dr. Leventer Centre din București pentru a scăpa rapid de această problemă și a-ți recăpăta sănătatea și frumusețea pielii.