Keratoza seboreică este generată de proliferarea keratinocitelor imature și se manifestă sub forma unor excrescențe cutanate numite veruci seboreice, care au formă rotundă sau ovală, sunt reliefate, au aspect cerat sau solzos și o culoare ce variază de la cafeniu la maro închis sau negru. Acestea tind să crească în timp și pot ajunge la 2,5 cm în diametru.
Keratoza seboreică este o afecțiune comună, necontagioasă, întâlnită în special după 50 de ani, mai rar la tineri. Conform celor mai recente statistici, aproximativ 75% din populația globului dezvoltă leziuni specifice keratozei seboreice până la vârsta de 70 de ani.
Verucile seboreice apar treptat, cu predilecție pe scalp, față, gât, piept sau spate (keratoza seboreică se poate manifesta însă în orice zonă a corpului), iar cu înaintarea în vârstă, se înmulțesc.
Cauza apariției keratozei seboreice nu este cunoscută, însă prezența verucilor la membrii aceleiași familii, în multe cazuri diagnosticate de dermatologi, au dus la ipoteza că aceasta ar putea avea o componentă ereditară.
Tramentul keratozei seboreice la Dr. Leventer Centre București
La Dr. Leventer Centre din București vei găsi o echipă de specialiști în dermatologie, care pot diagnostica și trata eficient toate bolile de piele.
Tratamentul keratozei seboreice în clinicile noastre poate fi efectuat prin mai multe proceduri. Acestea implică eliminarea verucilor, pentru a reda aspectul estetic al pielii.
Proceduri de tratament în keratoza seboreică
Crioterapie
Verucile sunt înghețate cu ajutorul azotului lichid și cad după câteva zile. Este un tratament al keratozei seboreice rapid, lipsit de contraindicații, care nu implică sângerare locală și nici necesitatea aplicării de pansamente.
Exizie chirugicală în caz de suspiciune de melanom sau altă tumoră malignă
Eliminarea pe cale chirurgicală a excrescențelor din keratoza seboreică este folosită în general pentru verucile de dimensiuni mai mari și rezistente la alte proceduri. Se face cu anestezile locală.
Electrocauterizare
Această metodă presupune arderea verucilor cu ajutorul curent electric. Nu este dureroasă, se face cu anestezie locală, iar zona va fi protejată apoi de un mic plasture.
Ablație prin laser Co2
Este o procedură prin care verucile sunt eliminare cu ajutorul laserului.
Chiuretaj- indepărtare mecanică prin raclarea leziunii
In cazul keratozelor mici se îndepărtează mecanic prin raclare a tegumentului, urmată de hemostază cu soluție hemostatică, în cazul leziunilor mai mari se pun câteva puncte de xilină la baza acesteia. Este una dintre cele mai folosite metode, una dintre celel mai eficientă și care se vindecă frumos.
Este periculoasă keratoza seboreică?
Keratoza seboreică este o afecțiune benignă, verucile seboreice nefiind periculoase, ci doar inestetice.
Consultația de dermatologie rămâne însă o recomandare fermă, ca în cazul oricărei leziuni cutanate. Doar medicul specialist este în măsură să pună diagnosticul de certitudine de keratoză seboreică și să elimine alte posibile diagnostice, ce pot implica afecțiuni grave.
De regulă, keratoza seboreică poate fi diagnosticată prin simpla examinare vizuală sau cu ajutorul dermatoscopului. Dacă medicul are cea mai mică îndoială în privința diagnosticului, va exciza veruca și o va trimite către laboratorul de anatomopatologie.
În ce situații consultația de dermatologie e urgentă, pentru că poate fi vorba despre excrescențe cu localizare problematică, ce necesită eliminare rapidă, sau de o altă afecțiune decât keratoza seboreică:
- foarte multe veruci apărute într-un interval scurt de timp;
- apar iritații, prurit sau sângerări când hainele ating în mod repetat aceste excrescențe;
- leziunile sângerează frecvent și nu se vindecă de la sine.
Te așteptăm la Dr. Leventer Centre pentru diagnosticarea și tratamentul keratozei seboreice prin cele mai noi și mai eficiente metode. Specialiștii noștri vor alege pentru tine procedura optimă, cu cele mai rapide rezultate. Programează-te pentru o consultație.