Melanomul, chiar dacă nu este cea mai frecventă formă de cancer de piele, este cea mai agresivă și prezintă cel mai mare risc de mortalitate. Deși suntem obișnuiți să asociem melanomul cu statul la soare și implicit cu zonele cele mai expuse la soare, precum fața, toracele posterior (spatele), abdomenul sau picioarele, poate să apară în zone surprinzătoare, la care nici nu te-ai gândit. Citiți în continuare pentru a afla 5 locuri inedite unde poate apărea un melanom.
5 locuri inedite unde poate apărea un melanom
Melanomul apare în cele mai multe cazuri pe piept și pe spate la bărbați și pe picioare la femei. Însă, își poate face apariția și pe față sau pe gât la ambele sexe, conform Societății Americane de Cancer. Melanomul se dezvoltă din melanocite, celulele care dau pigmentul pielii și care se găsesc oriunde pe suprafața pielii. Astfel, nu este limitat doar în zonele expuse direct la soare.
În unele cazuri, melanomul se poate dezvolta în zone inedite de pe corp și pe suprafețe mici, adesea ignorate, cum ar fi:
În buric
Deși nu este o situație comună, melanomul care se dezvoltă la nivelul ombilicului este mai agresiv decât cel de pe piept sau față. Motivul este că se dezvoltă într-o zonă puternic vascularizată care permite extinderea lui rapidă la alte organe. Forma naturală a buricului face dificilă depistarea unui semn de melanom din întâmplare, așa că ar fi bine dacă ai începe să te uiți cu atenție la buricul tău când îți faci o autoexaminare.
Sub unghii
Deși rar, melanomul care se dezvoltă sub o unghie este favorizat de o piele foarte pigmentată și este diagnosticat între 40 și 70 de ani. Se consideră că este provocat mai degrabă de o traumă suferită la deget decât de razele soarelui.
Pe iris
Melanomul malign ocular este o formă rară de cancer ce afectează ochiul. Este diagnosticat cu precădere la bărbații cu vârstă cuprinsă între 55 și 70 de ani, fiind favorizat de expunerea îndelungată la lumină artificială și de o culoare deschisă a ochilor.
În gură
Melanomul oral este o formă rară de cancer, dar cu o rată de mortalitate foarte ridicată, a cărei cauză nu este cunoscută și care nu prezintă simptome. În general, sunt diagnosticați bărbații între 50 și 6- de ani și femeile între 60 și 70 de ani.
Pe scalp
Melanomul care se dezvoltă pe scalp este foarte greu de depistat, din cauza părului care îl maschează, de aceea și este foarte periculos. Este considerat o formă agresivă de melanom pentru că se dezvoltă într-o zonă cu foarte multe vase de sânge care permit extinderea lui rapidă.
4 lucruri pe care nu trebuie să uiți să le faci pentru a preveni apariția și dezvoltarea melanomului
Prevenția este cea mai bună metodă de tratament. Un stil de viață sănătos și evitarea factorilor de risc pentru dezvoltarea melanomului sunt pași importanți pentru a rămâne sănătos. Dar sunt și o serie de acțiuni pe care le poți introduce în viața ta, care pot ajuta la o prevenție mai eficace:
1. Să te dai cu cremă de protecție solară pe timpul verii, nu doar când ești la plajă. Fii sigur că nu ratezi nicio zonă cu expunere la soare, cum ar fi pleoapele sau degetele, dar nici zonele la care ai un acces mai dificil, precum spatele.
2. Fă-ți periodic autoexaminare. Dacă nu știi să faci diferența dintre o aluniță sau o pată normale, mergi la medicul tău dermatolog și învață cum să te uiți corect la pielea ta. Află care este asocierea dintre melanom și alunițe.
3. Mergi măcar o dată pe an la medicul dermatolog pentru un control amănunțit al pielii tale. Dacă ai dubii în privința unei alunițe sau pete, cere o analiză dermatoscopică pentru a ști cu ce te confrunți.
4. Informează-te în mod constant și fii la curent cu factorii de risc pentru melanom pentru a te putea proteja mai bine.
Cele 10 minute pe care le poți acorda în fiecare lună autoexaminării pielii sunt cruciale în lupta împotriva cancerului de piele. Melanomul nu este periculos doar din cauza rapidității cu care se poate răspândi și a ratei înalte de mortalitate pe care o provoacă. Este periculos și din cauza faptului că uneori “se ascunde” în zone greu de examinat și devine foarte greu de depistat.
Nu-ți ignora pielea. Mergi la medicul dermatolog pentru o examinare amănunțită a pielii tale și elimină riscul melanomului din viața ta. Programează-te acum!