Lider în dermato-chirurgie oncologică
200.000 de pacienți. 60.000 de biopsii, venite inclusiv prin intermediul celor 400 de medici parteneri activi. 12.000 de diagnostice oncologice.
200.000 de pacienți. 60.000 de biopsii, venite inclusiv prin intermediul celor 400 de medici parteneri activi. 12.000 de diagnostice oncologice.
Tumor board format din specialiști în dermatologie, anatomo-patologie, oncologie, chirurgie oncologică și plastică.
Plan de tratament complet. Intervenții chirurgicale în cancerul cutanat și terapii complementare.
Primul laborator dedicat patologiilor pielii, dotat cu tehnologie de ultimă oră.
Timp de răspuns scurt în cazul în care este necesară biopsia.
Singurul centru din Europa Centrală și de Est acreditat în microchirurgia Mohs și în trainingul medicilor în tehnica Mohs.
Petele pigmentare ale pielii (hiperpigmentare), apar din cauza unei supraproducții de melanină, pigmentul care conferă culoare ochilor, pielii și părului. Deși aceste pete maronii nu reprezintă un pericol pentru sănătate, ele pot fi o preocupare estetică, mai ales când sunt vizibile pe față. Multe persoane aleg să le elimine, ca să își îmbunătățească aspectul tenului.
Specialiștii de la Dr. Leventer Centre oferă explicații detaliate despre cauzele petelor pigmentare și despre modalitățile de tratament dermatologic eficiente și sigure.
Așa cum sugerează denumirea, hiperpigmentarea este o afecțiune frecvent întâlnită, ce se manifestă prin intensificarea culorii în anumite zone ale pielii. „Hiper-” indică un exces, iar „pigment” se referă la culoare.
Mai concret, petele pigmentare întunecate apar din cauza unei producții excesive de melanină sau a unei proliferări crescute a celulelor care produc acest pigment.
Hiperpigmentarea poate fi declanșată de mai mulți factori, printre care:
Oricine poate dezvolta pete pigmentare, dar tipul de piele și factorii declanșatori pot varia. Persoanele cu piele deschisă sunt mai susceptibile la apariția petelor solare, cauzate de expunerea cumulativă la radiațiile UV. Pe de altă parte, persoanele cu piele mai închisă pot fi mai predispuse la hiperpigmentarea postinflamatorie, care apare sub formă de pete întunecate din cauza unei producții crescute de melanină.
Femeile însărcinate sau care folosesc contraceptive hormonale sunt mai predispuse la dezvoltarea melasmei sau a hiperpigmentării postinflamatorii. Totodată, cei care suferă de eczemă sau psoriazis pot experimenta o tendință crescută de a dezvolta pete pigmentare.
Hiperpigmentarea se manifestă prin pete care pot varia în nuanță de la maro și negru, la gri, roșu sau roz. Petele pigmentare pot să apără fie doar într-o zonă a corpului, fie într-o distribuție extinsă.
Petele hiperpigmentare pot fi de mai multe feluri.
Acestea mai pot fi regăsite și sub denumirea de pete „solare”, „de vârstă” sau „hepatice”, însă reprezintă același lucru. Sunt pete brune, plate, de dimensiuni variabile, care se dezvoltă de obicei din cauza expunerii prelungite la radiațiile UV. Apar pe zonele corpului expuse constant la soare – fața, mâinile, umerii și brațele.
Apare în urma traumei sau a inflamației pielii, motiv pentru care dermatologii te sfătuiesc să eviți stoarcerea coșurilor. Astfel de pete pot apărea și după o erupție de eczemă sau psoriazis. După vindecare, zona afectată rămâne mai întunecată decât pielea din jur.
Apare din cauza unor stimuli hormonali și este și agravată de expunerea la soare. Melasma provoacă pigmentare facială simetrică, maronie, adesea pe frunte, obraji și buza superioară. Este mai frecventă la femei, în special în timpul sarcinii sau atunci când utilizează contraceptive hormonale.
Petele hiperpigmentare pot apărea pe diverse părți ale corpului, inclusiv:
Fața este adesea afectată de pete hiperpigmentare din cauza expunerii constante la soare și a schimbărilor hormonale. Petele, cum ar fi melasma și urmele post-acnee, sunt frecvente și pot fi agravate de factorii de mediu. Prevenirea și tratarea acestora includ utilizarea protecției solare zilnice și aplicarea de produse cu ingrediente active, la recomandarea dermatologului.
Mâinile, fiind expuse constant la soare și factori externi, sunt, de asemenea, susceptibile la pete pigmentare. Petele pot deveni tot mai vizibile odată cu înaintarea în vârstă. Folosirea regulată a protecției solare și a produselor hidratante, precum și aplicarea de creme depigmentante, sunt esențiale pentru prevenirea și tratarea acestor pete.
Gâtul, decolteul și umerii sunt zone nu de puține ori neglijate în rutina zilnică de îngrijire, dar expunerea la soare le poate afecta. Petele maronii și semnele de îmbătrânire prematură pot apărea dacă nu le protejezi corespunzător. Spatele, picioarele și chiar scalpul, de asemenea, pot suferi de hiperpigmentare, în special atunci când sunt expuse regulat la soare în timpul activităților în aer liber, înot etc.
Un medic specialist poate identifica tipul și cauza hiperpigmentării prin examinarea pielii, posibil cu ajutorul unei lumini speciale, cunoscută sub numele de lampa Wood, investigând istoricul medical și expunerea la soare, precum și alte obiceiuri de viață.
În anumite cazuri, poate fi necesară prelevarea unei biopsii, în vederea excluderii unor posibilele cancere de piele (ex. lentigo maligna).
Petele pigmentare nu necesită neapărat un tratament, însă mulți optează pentru îndepărtarea lor din motive estetice. Un dermatolog poate sugera utilizarea de creme sau proceduri specializate pentru a estompa sau elimina aceste imperfecțiuni.
Există multiple opțiuni de tratament, care pot fi personalizate în funcție de tipul și severitatea hiperpigmentării:
Produsele cu hidrochinonă, retinol, niacinamidă sau vitamina C pot ajuta la uniformizarea tonului pielii.
Aceste tratamente sunt eficiente în îndepărtarea petelor pigmentare, oferind rezultate precise și controlate. La Dr Leventer Centre, se utilizează tehnologii avansate precum Stellar M22, care poate fi ajustat în funcție de particularitățile fiecărui ten.
Microneedling-ul stimulează regenerarea pielii prin microleziuni controlate, stimulând producția de colagen și uniformizând pigmentarea. Tehnologia Sylfirm X combină microneedling-ul cu radiofrecvența pentru rezultate superioare.
Peelingul chimic implică aplicarea unor soluții acide pentru a exfolia straturile superficiale ale pielii, dezvăluind o piele mai proaspătă și mai uniform pigmentată dedesubt.
Această procedură folosește azot lichid pentru a distruge pigmentul suplimentar, facilitând îndepărtarea petelor pigmentare. Crioterapia oferă precizie în tratament, minimizând daunele aduse pielii sănătoase din jur și are, de obicei, un timp de recuperare scurt. Totuși, rezultatele pot varia în funcție de tipul și adâncimea pigmentării, iar riscurile includ hipopigmentare sau cicatrizare, în cazuri rare. Este esențială consultarea cu un dermatolog pentru a determina adecvarea tratamentului și a discuta opțiunile disponibile.
Prevenția petelor pigmentare nu este întotdeauna posibilă în totalitate, având în vedere că schimbările hormonale, precum cele survenite în timpul sarcinii, care pot conduce la melasmă, sunt inevitabile.
Cu toate acestea, pentru a diminua riscul apariției acestor pete și pentru a preveni intensificarea lor, se recomandă adoptarea unor măsuri esențiale:
Ai pete pigmentare pe față, mâini sau alte zone ale corpului care te deranjează? La Dr. Leventer Centre, avem soluții adaptate nevoilor tale specifice. Echipa noastră de specialiști este pregătită să îți ofere o evaluare detaliată și să elaboreze un plan de tratament personalizat. Fă-ți o programare acum și descoperă cum putem restabili uniformitatea și strălucirea pielii tale.
Medic specialist chirurgie plastică estetică și microchirurgie reparatorie
Fă o programareMedic specialist dermatologCertificat ASDS în microchirurgie Mohs
Fă o programareMedic specialist chirurgie plastică, estetică si microchirurgie reconstructivă
Fă o programareMedic primar anatomopatologCertificat ICDP-UEMS în dermatopatologie
Fă o programareMedic specialist chirurgChirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă
Fă o programareMedic primar chirurgChirurgie plastică, reconstructivă și estetică
Fă o programareMedic specialist dermatologCertificat ASDS în dermatoestetică
Fă o programareMedic primar dermatologDirector program fellowship ASDS microchirurgie Mohs
Fă o programare