Lider în dermato-chirurgie oncologică
200.000 de pacienți. 60.000 de biopsii, venite inclusiv prin intermediul celor 400 de medici parteneri activi. 12.000 de diagnostice oncologice.
200.000 de pacienți. 60.000 de biopsii, venite inclusiv prin intermediul celor 400 de medici parteneri activi. 12.000 de diagnostice oncologice.
Tumor board format din specialiști în dermatologie, anatomo-patologie, oncologie, chirurgie oncologică și plastică.
Plan de tratament complet. Intervenții chirurgicale în cancerul cutanat și terapii complementare.
Primul laborator dedicat patologiilor pielii, dotat cu tehnologie de ultimă oră.
Timp de răspuns scurt în cazul în care este necesară biopsia.
Singurul centru din Europa Centrală și de Est acreditat în microchirurgia Mohs și în trainingul medicilor în tehnica Mohs.
Clasificat ca boală netransmisibilă, psoriazisul este o afecțiune cronică, uneori invalidantă, pentru care nu există la ora actuală un tratament definitiv, existând însă terapii care permit un control al bolii. Afectează considerabil calitatea vieții pacientului putând să apară la orice vârstă, incidența este însă mai mare la persoanele de 50-69 de ani.
Psoriazisul este o afecțiune inflamatorie cronică a pielii. Evoluează în pusee manifestate prin leziuni roșii, bine conturate, de mărimea unei monede sau mai mari, acoperite de scuame albicioase, cu localizare frecventă pe coate, genunchi, scalp, mâini și picioare. Leziunile pot fi însoțite de senzație de mâncărime, arsură, înțepături sau chiar durere.
În cazuri rare, psoriazisul poate afecta întreaga suprafață a pielii, provocând inflamație extremă și descuamare care pot compromite funcțiile de barieră ale pielii și capacitatea organismului de a regla temperatura, având potențialul de a fi fatal. Simptomele bolii pot varia și trece prin cicluri, cu perioade de agravare ce pot dura câteva săptămâni sau luni, urmate de momente de ameliorare sau remisie.
Persoanele afectate riscă să dezvolte afecțiuni grave precum artrita psoriazică, care cauzează durere și rigiditate la nivelul articulațiilor; probleme cardiovasculare, cum ar fi atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale; și tulburări de sănătate mintală, precum anxietatea și depresia.
De asemenea, pacientii afectati de psoriazis pot prezenta o creștere a predispoziției pentru cancer, boala Crohn, diabet, sindrom metabolic, obezitate, osteoporoză, uveită, boli de ficat și renale.
Etiologia bolii este complexă și continuă să fie explorată. Psoriazisul apare la subiecții cu un anumit fond genetic. Într-adevăr, în aproape o treime din cazuri, există un istoric familial. O predispoziție genetică este sigură și au fost identificate mai multe gene implicate. Acest fond genetic ar perturba sistemul imunitar, prin scăderea pragului de reacție inflamatorie la factorii declanșatori. Acești factori variază de la un individ la altul. Sistemul imunitar joacă un rol semnificativ în dezvoltarea psoriazisului, iar acest aspect este în continuare investigat. Chiar dacă este considerată o afecțiune autoimună de către mulți experți, nu a fost identificat niciun autoantigen concret care să provoace boala.
Celule ale sistemului imunitar sunt prezente în piele din motive inexplicabile și produc molecule inflamatorii. Acestea stimulează proliferarea celulelor pielii care se reînnoiesc în doar trei zile, față de o lună pentru pielea normală. Aceasta are ca rezultat o acumulare a acestor celule pe suprafața pielii, crescând grosimea stratului exterior numit strat cornos și explicând producerea de solzi (scuame groase albicioase).
Reacția inflamatorie a pielii este adesea autosusținută prin grataj sau frecare.
Pe lângă genetică și factorii imunitari, psoriazisul poate fi influențat de factori declanșatori externi și interni, precum:
Impactul afecțiunii se resimte intens, atât la nivel fizic, cât și emoțional și social, și poate afecta semnificativ calitatea vieții cotidiene. Cele mai frecvente simptome ale psoriazisului raportate de pacienți sunt:
Această boală apare într-o varietate de forme clinice și poate prezenta caracteristici diferite în funcție de zona corpului afectată. Principalele subtipuri de psoriazis sunt:
Este cea mai frecventă formă de psoriazis (mai mult de 80% din cazuri). Acesta este motivul pentru care este numit și „psoriazis vulgar”. Se caracterizează prin plăci roșii, bine definite, groase, acoperite cu solzi albicioși, care sunt localizate de preferință pe scalp, coate, genunchi și regiunea lombară, dar plăcile pot fi localizate și pe alte părți ale corpului.
Reprezintă mai puțin de 10% din cazuri. Această formă apare adesea la copii și adolescenți după angina streptococica. Apare brusc, sub forma unei multitudini de plăci mici de câțiva milimetri diametru, în principal pe trunchi. Această formă de psoriazis poate evolua uneori la psoriazis în plăci.
Se caracterizează prin apariția unor pustule minuscule pe pete roșii. Aceste pustule nu conțin microbi, sunt legate de intensitatea inflamației.
Distingem:
Unele medicamente, substanțe chimice, consumul de alcool si fumatul precum și stresul sau infecțiile, pot duce la exacerbarea simptomelor.
Reprezintă o formă rară și severă a bolii, poate afecta întreaga suprafață a pielii care devine predominant roșie și se descuamează. Apare frecvent la persoanele cu forme de psoriazis necontrolate corespunzător. Factorii declanșatori includ arsurile solare severe și anumite medicamente. Este însoțită de febră și frisoane și trebuie tratată rapid.
Fiecare localizare a psoriazisului ia o formă destul de specifică și necesită un tratament adecvat:
Psoriazisul scalpului: 50 până la 80% dintre persoanele cu psoriazis au și psoriazis la nivelul scalpului, în timp ce alții au doar psoriazis al scalpului izolat toată viața. Această localizare este deosebit de dificil de tratat. Psoriazisul scalpului este adesea foarte deranjant atunci când se extinde la marginea frunții devenind vizibil.
Psoriazisul inversat (sau psoriazis al pliurilor): Când este izolat, este adesea confundat cu o micoză. Apare sub forma unor plăci roșii, netede, bine delimitate care afectează pliurile (inghinale, axile, buric, canalele urechi externe, submamar, pliuri abdominale sau între fese).
Psoriazisul palmo-plantar (palmele mâinilor și tălpile picioarelor): acest psoriazis este deosebit de dureros și greu de tratat.
Psoriazisul facial (sau sebo-psoriazis): acest psoriazis afectează marginea scalpului, părțile laterale ale nasului. Este mai rar întâlnit, dar cauzează disconfort și probleme estetice.
Psoriazisul unghial (sau psoriazisul unghiilor): acest psoriazis afectează aproximativ 50% dintre pacienți. Se asociază mai des cu artrita psoriazică. Această localizare poate lua diverse forme: mici depresiuni pe suprafața unghiei (unghia „degetar”), dezlipire, „pată de ulei” (pată de culoare somon care se vede sub unghie), îngroșare sau dungi (distrofie unghială). Este adesea diagnosticat greșit ca ciupercă a unghiilor. Psoriazisul unghiilor este deosebit de deranjant atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional.
Această problemă de sănătate cutanată poate apărea deopotrivă la adulți și copii.
Adulții cu istoric familial de boală și care sunt expuși la factorii de risc menționați anterior sunt mai predispuși la dezvoltarea afecțiunii.
Poate afecta și copiii, manifestându-se diferit față de adulți, adesea pe față sau în jurul articulațiilor. Cele mai frecvente tipuri de psoriazis la copii sunt cel în plăci și cel gutat.
În plus, copiii sub 2 ani pot dezvolta psoriazis de scutec, cunoscut și ca dermatită de scutec psoriazică, care se manifestă printr-o erupție roșie și umedă, dar rezistentă la tratamentele specifice pentru dermatita de scutec. Formele de psoriazis pustulos, inversat și eritrodermic sunt mult mai rare la copii.
Anumite probleme de sănătate cutanată pot semăna cu psoriazisul. În majoritatea cazurilor, istoricul clinic, examenul fizic și rezultatele biopsiei sunt utile pentru diferențierea acestor boli.
Diagnosticul diferențial al psoriazisului vulgar variază în funcție de prezentarea clinică. Principalele afecțiuni care pot fi confundate cu varianta în plăci a bolii includ dermatita seboreică, lichenul simplex cronic, dermatita atopică și dermatita (eczema) numulară.
În ceea ce privește psoriazisul gutat, multiple afecțiuni pot prezenta caracteristici clinice care seamănă cu acesta, printre care: pitiriazisul rozat, dermatofitoza, sifilisul secundar, pitiriazis lichenoid cronic, dermatita numulară.
Psoriazisul pustulos nu ar trebui nici el confundat cu alte afecțiuni care se prezintă cu pustule răspândite și plăci eritematoase, precum: pustuloză exantematoasă generalizată acută, dermatită cu infecție secundară, dermatoză pustuloasă subcornoasă, pemfigusul cu imunoglobulina A (IgA), dermatofitoza.
Distincția psoriazisului eritrodermic de alte cauze de eritrodermie este necesară, dar adesea dificilă. Cele mai frecvente cauze de eritrodermie sunt exacerbările unor afecțiuni cutanate preexistente, cum ar fi psoriazisul, dermatita atopică și dermatita seboreică. Alte cauze posibile de eritrodermie sunt reprezentate de reacțiile adverse la medicamente, pitiriazisul rubra pilar, limfomul cutanat cu celule T, sindromul paraneoplazic, boala grefă contra gazdă post-transplant de măduvă osoasă, bolile buloase și infecțiile.
Unele afecțiuni pot prezenta modificări ale unghiilor asemănătoare cu psoriazisul unghiilor. Onicomicoza, cea mai frecventă dintre acestea, se remarcă prin similitudini clinice și prevalență ridicată. Alte boli care trebuie luate în considerare în diagnosticul diferențial includ lichenul plan, alopecia areată și pitiriazisul rubra pilar.
Pentru un diagnostic corect al afecțiunii, medicul dermatolog efectuează o evaluare detaliată a leziunilor pielii și discută cu pacientul despre istoricul său medical, inclusiv problemele de piele din familie, debutul simptomelor și tratamentele anterioare.
Pentru diagnosticul diferențial cu alte afecțiuni cutanate cu tablou clinic asemănător se poate solicita o biopsie cutanată.
Această abordare detaliată asigură un diagnostic precis și facilitează dezvoltarea unui plan de tratament personalizat pentru fiecare pacient, în funcție de tipul de psoriazis.
Pentru diagnosticarea și monitorizarea bolii, se pot efectua următoarele analize:
Psoriazisul necesită o abordare terapeutică personalizată. Tratamentele moderne oferă speranță și ameliorare pacienților, îmbunătățindu-le semnificativ calitatea vieții.
Opțiuni terapeutice de primă linie:
Dacă simptomele psoriazisului nu se îmbunătățesc în urma tratamentului sau dacă afectarea este extinsă, specialistul poate sugera următoarele opțiuni terapeutice:
Alegerea tratamentului optim se bazează pe severitatea afecțiunii, localizarea leziunilor, vârsta pacientului și starea generală de sănătate.
Terapia adecvată poate preveni exacerbările bolii și ale comorbidităților și astfel poate crește calitatea vieții, cu evitarea spitalizărilor și prevenirea absenteismului de la locul de muncã.
Deși psoriazisul nu poate fi prevenit complet, următoarele măsuri pot ajuta la reducerea frecvenței și severității episoadelor:
Psoriazisul este contagios?
Psoriazisul nu se încadrează în categoria bolilor contagioase. Contactul direct cu persoanele afectate nu prezintă risc de transmitere a bolii.
Psoriazisul se poate vindeca?
Nu. Deși o vindecare definitivă a bolii rămâne un deziderat, medicina modernă oferă soluții terapeutice remarcabile, prin care boala poate fi ținută sub control.
Când e necesară vizita la medicul dermatolog?
Mergi la medicul dermatolog dacă observi leziuni cutanate persistente, roșii și solzoase sau dacă simptomele psoriazisului se agravează în ciuda tratamentului.
Psoriazisul este o afecțiune complexă care necesită o abordare individualizată. La Dr. Leventer Centre, oferim diagnosticare precisă și tratamente personalizate pentru a ajuta pacienții să-și controleze eficient boala și să-și îmbunătățească calitatea vieții. Fă-ți o programare chiar acum.
Medic specialist chirurgie plastică estetică și microchirurgie reparatorie
Fă o programareMedic specialist dermatologCertificat ASDS în microchirurgie Mohs
Fă o programareMedic specialist chirurgie plastică, estetică si microchirurgie reconstructivă
Fă o programareMedic primar anatomopatologCertificat ICDP-UEMS în dermatopatologie
Fă o programareMedic specialist chirurgChirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă
Fă o programareMedic primar chirurgChirurgie plastică, reconstructivă și estetică
Fă o programareMedic specialist dermatologCertificat ASDS în dermatoestetică
Fă o programareMedic primar dermatologDirector program fellowship ASDS microchirurgie Mohs
Fă o programare