Top

Sub denumirea de pemfigus regăsim un grup de boli autoimune ale pielii sau mucoaselor care provoacă apariția unor leziuni similare cu plăgile arse sau veziculele, care nu se vindecă. Afecțiunea are o incidență de 0,5 – 1, 6 la 100.000 de locuitori și apare cel mai frecvent între 40 și 60 de ani.

Pemfigus- ce este și de ce apare

Pemfigusul este o boală autoimună rară de piele care este cauzată de prezența unor anticorpi specifici: IgA sau IgG. În mod normal, anticorpii, produși de sistemul imunitar, au rol de protecție a organismului în fața diversilor virusuri sau bacterii ostile. Însă, în cazul bolii pemfigus, anticorpii confundă țesuturile normale, sănătoase cu corpi străini; le “catalogheaza” ca fiind  un pericol și le atacă. Anticorpii anormali atacă anumite părți din desmozomi (joncțiune celulară care acționează ca o punte de legătură între 2 celule), iar prin eliberarea plasminogenului (catalizator primar al degradării fibrinei), legătura intracelulară este pusă în pericol. În zonele în care se produce acest proces (acantiloză), apar pe piele bule sau leziuni, răni la nivelul pielii și mucoaselor (de exemplu mucoasa bucala) care nu se vindecă.

“Bolile buloase constituie o categorie de afectiuni importanta in dermatologie prin gravitatea leziunilor si evolutia lor cronica. In plus pun probleme de diagnostic diferential pentru a identifica tipul de imbolnavire. Pemfigusul, spre exemplu necesita investigatii speciale care sa puna in evidenta adancimea la care se produce eruptia buloasa”, Dr Roxana Tomescu, medic specialist dermatologie în cadrul Dr. Leventer Centre.

Tipuri de pemfigus

Veziculele de pe piele care apar la in pemfigus nu sunt specifice, ele fiind prezente și în alte boli de piele precum lupusul bulos sau boala Hailey-Hailey, motiv pentru care, în primă fază, pemfigusul poate fi confundat cu acestea. Recomandăm vizita la medicul dermatolog pentru un diagnostic corect.

Există 3 tipuri de pemfigus:

• Pemfigus vulgar – este cea mai frecventă formă. Apare în momentul în care se produc anticorpi în sânge care atacă pielea direct. Leziunile de pe piele au aspectul unor bule pline cu lichid citrin sau a unor ulcerații pe zonele unde acestea s-au rupt. Găsim leziuni ulcerate, dureroase și in cavitatea bucală. Netratat, acest tip de pemfigus poate fi fatal.
• Pemfigus foliaceu– în acest caz, ulcerațiile se acoperă rapid de cruste. Găsim și vezicule mici pe trunchi în special. Acest tip de pemfigus este acompaniat de prurit și durere moderată.
• Pemfigus paraneoplazic – leziunile însoțesc o altă neoplazie de multe ori nediagnosticată încă.

Diagnostic

Pemfigus este o boală de piele autoimună rară și poate fi greu de diagnosticat. Principalul semnal îl reprezintă dispunerea și aspectul veziculelor de pe piele. În urma consultului dermatologic, care presupune o anamneză și examenul clinic, medicul specialist poate să ceară investigații suplimentare pentru a confirma diagnosticul. Se pot face teste speciale de imunofluorescență directă și teste de sânge care includ determinarea Ac antidesmogleina.

Suspiciunea de pemfigus este confirmată în urma biopsiei. Un fragment din veziculă este excizat și trimis la laboratorul de histopatologie pentru analiză. Biopsia confirmă și tipul de pemfigus cu care se confruntă pacientul.

Tratament pentru pemfigus

În primă fază, indiferent de tipul de pemfigus dignosticat, tratamentul presupune administrarea de steroizi pe cale orală și medicamente citotoxice pentru diminuarea efectelor secundare ale steroizilor.

Tratamentul medicamentos mai poate conține și alte imunosupresoare sau terapii biologice și trebuie întotdeauna prescris de catre medic în funcție de gravitatea bolii, tipul de pemfigus și starea generală de sănătate a pacientului.

La tratamentul medicamentos se mai adaugă terapie topică, cu corticosteroizi unguente sau creme, antibiotice creme, fotoprotecție.

La Dr. Leventer Centre găsești specialiștii tăi în problemele pielii. Dacă ai leziuni suspicioase la nivelul pielii sau mucoaselor, vino cât mai curând la un consult de specialitate.

Dr Leventer Centre a fost autorizat de către Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România să desfășoare studii clinice cu beneficiu terapeutic pentru persoanele diagnosticate cu pemfigus vulgar.

Daca tu sau cineva cunoscut suferiți de această afecțiune, vă puteți înscrie pentru studiul clinic, contactându-ne la
studiiclinice@drleventercentre.com.

Top

O excizie de aluniță se face atunci când în urma unui consult dermatologic, medicul dermatolog observă o serie de semnale de alarmă la una sau mai multe alunițe. O aluniță suspectă poate fi o aluniță cancerigenă, care de cele mai multe ori este un semn de melanom. Singurul în măsură să facă o evaluare corectă și să pună un diagnostic de precizie este medicul dermatolog.

Cum recunoști o aluniță suspectă?

O aluniță poate fi considerată suspectă și trebuie evaluată de un medic specialist atunci când își schimbă într-un timp relativ scurt aspectul sau mărimea. Criteriile de care trebuie să ții seama pentru a depista o aluniță suspectă sunt următoarele:

• asimetria părților;
• margini neregulate;
• culoare neagră, roșie, albă sau pigmentare neuniformă;
• diametrul mai mare de 6 mm;
• evoluția, sau dobândirea unor noi caracteristici, precum sângerarea sau mâncărimea.

Nu orice modificare de structură este echivalentă cu un cancer de piele, însă, ținând cont de faptul că nu există simptome care să semnalizeze transformarea unei alunițe normale în una cancerigenă (în afara celor enumerate mai sus), orice schimbare trebuie evaluată de medic. 

Excizie aluniță – când este recomandată ?

Medicul specialist este cel care dă indicația de excizie aluniță în urma parcurgerii următoarelor etape:

1. consultație dermatologică – implică anamneza și aflarea istoricului medical al pacientului, dar și un examen clinic.
2. dermatoscopia, clasică sau prin metoda FotoFinder – realizează o hartă a alunițelor de pe corp. 

Orice modificare a alunițelor necesită o investigare mai profundă  și un tratament corespunzător. Dacă o aluniță este suspectă, medicul va face o mică operație în anestezie locală, numită excizie de aluniță și va trimite proba de piele să fie analizată la microscop, în laboratorul de histopatologie. 

“Noi recomandăm examinarea pielii la cabinetul de dermatologie o dată pe an. În cadrul consultației de rutină verificăm tot corpul atât clinic, dar și cu ajutorul dermatoscopului și verificăm orice semn sau leziune care ar putea să fie periculoase. Există peste 3 000 de afecțiuni dermatologice care au aceleași semne clinice. Fiecare poate fi diagnosticată corect în cadrul unei consultații de dermatologie și astfel prevenim apariția unei probleme care ne pune sănătatea și viața în pericol”, Gabriela Dodan, medic primar dermatolog la Dr. Leventer Centre. 

Excizie aluniță – procedura medicală

Excizia de aluniță sau chirurgia alunițelor este o procedură dermatologică prin care sunt extirpate una sau mai multe alunițe suspectate de a fi tumori maligne. O excizie de aluniță se face sub anestezie locală, fără ca pacientul să simtă vreun disconfort sau durere. În cadrul procedurii, se îndepărtează alunița suspectă cu o margine de piele de 1-2 mm pentru siguranță.

Proba excizată este trimisă în laboratorul de histopatologie, unde medicul anatomopatolog o analizează. 

Procedura de excizie aluniță și de analiză a probei este cea mai sigură și cea mai non-invazivă pentru pacient. În urma exciziei, rămâne o cicatrice care dispare de la sine în câteva săptămâni. 

Spre deosebire de alte proceduri, precum laserul sau cauterizarea, care ard țesutul, excizia de aluniță permite analizarea probei și stabilirea unui diagnostic de precizie. Doar așa putem știi dacă alunița a fost un nev, adică o leziune benignă, sau un melanom, adică una malignă. 

Află cum să-ți faci singur auto-examinarea pielii și vino la un consult dermatologic la Dr. Leventer Centre, centrul medical dedicat exclusiv sănătății pielii, dacă ești îngrijorat. În cazul cancerului de piele, prevenția salvează vieți. 

Top

Termenul medical de onicofagie se referă la banalul gest de roadere a unghiilor. Ca și în cazul jocului cu părul, roaderea unghiilor poate să fie un gest involuntar la care mulți oameni apelează instinctiv într-o situație care îi face să se simtă vulnerabili. Însă, dacă se depășește o anumită limită și apar răni, atunci onicofagia necesită atenția medicilor, așa cum învârtirea părului poate să fie de fapt tricotilomanie (dorința patologică de a smulge părul din cap). Când cineva are ticuri, trebuie să aibă grijă să nu-și provoace răni sau alt tip de complicații.

 Când este onicofagia o problemă medicală?

Atunci când este roasă și pielea din jurul unghiilor sau unghiile până la sânge și se produc răni, implicațiile pot fi de natură dermatologică, psihologică și stomatologică. Onicofagia, descrisă ca roaderea unghiilor afectează în jur de 6-45% de oameni la nivel global, în special copii și adolescenți.

Onicofagia sau rosul unghiilor, pe lângă faptul că produce durere în zona unghiilor, poate să provoace modificări ale țesutului din care se formează unghia, rezultând în unghii cu un aspect anormal. Prin roaderea constantă a unghiilor și a țesutului din jur, poți să devii vulnerabil la infecții sau la bacterii.

 Onicofagie – cum să o eviți?

Unghiile sunt un indicator foarte bun în ceea ce privește starea de sănătate. Textura și felul în care arată pot indica diverse probleme de sănătate, de la deficiența de vitamine până la anemie sau diabet. Rosul unghiilor, indiferent dacă este doar un tic sau o manifestare a unui disconfort psihologic poate avea consecințe neplăcute, de la infecții până la distrugerea țesuturilor și împiedicarea creșterii unghiei.

Dacă instinctual îți vine să-ți rozi unghiile, dar vrei să scapi de acest obicei, poți să încerci o serie de trucuri care te pot ajuta:

• Nu-ți lăsa unghii lungi. Taie-ți unghiile cât mai scurt, ca să nu mai ai tentația de a le roade.
• Poartă mănuși. Pe cât posibil, mai ales dacă nu foarte cald afară, încearcă să porți mănuși pe o perioadă mai lungă de timp din zi. Astfel, îți va deveni imposibil să rozi unghiile.
• Ține-ți mâinile ocupate. Indiferent că alegi să ții ceva în mână sau să-ți folosești mâinile în mod practic, important este să le ții ocupate ca să nu-ți poți roade unghiile.
• Aplică ojă urât mirositoare sau o cremă a cărei miros nu-ți place, pentru a-ți îndepărta instinctiv mâna de la gură.
• Înlocuiește obiceiul de a-ți roade unghiile cu un altul. Când simți nevoia să-ți rozi unghiile, încearcă, de exemplu,  să faci exerciții cu o minge anti-stres.

 Consecințele roaderii unghiilor

Pe lângă aspectul inestetic al unghiilor și al mâinilor, onicofagia poate avea consecințe și de natură medicală:

• Alterează estetica unghiei
• Inflamarea vârfului unghiilor
• Leziuni cuticulare
• Infecții la rădăcina unghiilor
• Infecții bucale, prin transmiterea bacteriilor și microbilor de pe mâini în gură
• Depozite de puroi la nivelul unghiilor

Una din cele mai grave consecințe pe care le poate avea acest obicei este panarițiul, inflamația infecțioasă a tegumentului din jurul unghiei.

Când e cazul să mergi la un dermatolog?

Dacă roaderea unghiilor nu ascunde o patologie psihologică, caz în care este nevoie de un alt tip de abordare, rănile produse de acest obicei se tratează la cabinetul medicului dermatolog.

Unghiile sunt structuri puternice, formate din cheratină, a căror scop este să protejeze degetul. În momentul în care acest scut de protecție dispare, în acest caz din cauza onicofagiei, se produce un traumatism de o durere intensă, care trebuie evaluată de un medic specialist.

 La Dr. Leventer Centre, bolile unghiilor și tratamentul lor, de asemenea și suferința lamei unghiale sunt diagnosticate și tratate prin metode moderne.