#SKINbarea – Gheorghe Turda, povestește cum a învins cancerul de piele de două ori

Top

Gheorghe Turda a anunțat că s-a vindecat de cancer de piele după ce a fost diagnosticat cu carcinom cutanat în decursul acestui an.
Interpretul de muzică populară este la a doua astfel de experiență. Prima dată a descoperit cancerul din întâmplare. „M-a deranjat un neg cât un bob de piper în perciun. La un moment dat s-a spart bubița și m-am speriat. Am venit imediat la consult. Doamna doctor Mihaela Leventer a zis că e nevoie să fac o operație. Am avut încredere în doamna doctor și în metoda folosită de dânsa, tehnica Mohs. De la programare până la operație a durat o săptămână”, povestește Gheorghe Turda. Cântărețul s-a operat la Dr. Leventer Centre printr-o tehnică ce are rată de succes de 99.7%, microchirurgia Mohs. „Nu m-am speriat. Am primit cu optimism rezolvarea acestei situații în care am intrat. Noi, persoanele cu ochii albaștri și tenul deschis, suntem predispuse la așa ceva. Recunosc și că am fost puțin neglijent, doritor să stau la soare mai mult decât trebuie”, spune Turda.

Citește despre cazul militarului care a fost operat de 8 ori până a fost salvat de microchirurgia Mohs la Dr. Leventer Centre.

Cu un ten predispus și după expuneri repetate la soare, Gheorghe Turda a ajuns, în cursul anului 2018, din nou în cabinetul dermatologului. De data aceasta cu o leziune la ureche. „Pielea este un organ foarte sensibil, iar noi, artiștii, suntem foarte expuși. De multe ori trebuie să cântăm pe scene în soare, în frig, în condiții imprevizibile, uneori grele pentru noi”, explică solistul. Diagnosticul de carcinom bazocelular (cancer de piele) a venit cu noi temeri – „Urechea e foarte sensibilă pentru un artist. Fără auz, un solist de muzică pierde tot”. Însă, la fel ca data trecută, Gheorghe Turda a învins cancerul, iar ceea ce își dorește cel mai mult este să transmită românilor că trebuie să aibă grijă de pielea lor și să meargă regulat la dermatolog.

Cancerul de piele în România

Peste 2500 de români dezvoltă o formă gravă de cancer de piele în fiecare an. Ultimele estimări ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), prin Agenția Internațională pentru Cercetarea în Domeniul Cancerului (IARC), arată că incidența și mortalitatea cancerului de piele au crescut. Numărul deceselor din această cauză s-a dublat din 1990 până în prezent, făcând din cancerul de piele o veritabilă problemă de sănătate publică. În ciuda acestor date îngrijorătoare, cancerul de piele are una dintre cele mai mari rate de vindecare dacă este depistat precoce.

Florin Călinescu s-a vindecat de carcinom bazocelular prin aceeași metodă, la Dr Leventer Centre.

În acest moment, 80% dintre cancerele de piele depistate la nivel mondial sunt cazuri de carcinom, iar numărul pacienților diagnosticați cu această afecțiune este în continuă creștere. Cel mai eficient tratament pentru carcinomul cutanat este microchirurgia Mohs. În străinătate această procedură este folosită de peste 60 de ani cu rată de succes de 99.7%. La noi în țară există singura clinică din Europa Centrală și de Est acreditată de ASDS (Societatea Americană de Dermatochirurgie) pentru practicarea microchirurgiei Mohs și pregătirea viitorilor medici pentru această intervenție chirurgicală.

Analiza microscopică de piele este primul pas pentru diagnosticarea și tratarea a peste 5000 de afecțiuni ale pielii. Citește totul despre analiza microscopică de piele.

Urmare a acestei experiențe personale, Gheorghe Turda a acceptat să fie parte din campania SKINbarea a Fundației Dr. Leventer pentru sănătatea pielii, de informare și conștientizare a publicului privind cancerul de piele. Una dintre componentele campaniei este un serial educativ, care poate fi găsit pe site-ul drleventercentre.com și pe canalele de Facebook și Youtube ale centrului.

Proceduri estetice care pot fi efectuate în vacanță

Top

Pacienții care doresc să-și folosească vacanța pentru îmbunătăţiri estetice pot efectua atât proceduri non-invazive cât şi intervenţii estetice. Citește despre proceduri estetice care pot fi efectuate în vacanță și programează-te la Dr. Leventer Center pentru un consult cu un medic specialist care poate să realizeze procedura de care ai nevoie.

 Ce trebuie să știi înainte de o procedură estetică?

Procedurile estetice sunt oferite pentru îmbunătăţirea aspectului pielii, îndepărtarea semnelor de îmbătrânire prematură şi pentru corecţia unor defecte corporale. Discuţia cu medicul estetician va stabili ce zonă urmează a fi tratată şi prin ce metodă. Medicul vă va explica opţiunile de tratament, ce se poate obţine în urma corecţiei şi timpul necesar de recuperare precum şi ritmul controalelor. Tot la consultaţie vor fi indicate investigaţiile preoperatorii. Veţi avea ocazia să vă lămuriţi punând întrebări.

Proceduri estetice non-invazive

Sezonul de vară nu permite orice tip de intervenție estetică, datorită căldurii și soarelui puternic care pot influența perioada de recuperare. Însă, sunt o serie de proceduri estetice, non-invazive sau chirurgicale care pot fi realizate fără repercusiuni pe timp de vară și care necesită o perioadă scurtă de recuperare.

Din domeniul de estetică non-invazivă, recomandăm:

Volumetrie facială

Injectarea de acid hialuronic la nivelul feței, în zona pomeților, a liniilor mandibulare sau a regiunii tâmplelor sau bărbiei, cu scopul restaurării sau creșterii acestora. Volumetria corectează aspectul “căzut” al feţei şi dă un rezultat asemănător “liftingului”, cu o rezistenţă în timp până la 20 luni. Tratamentul este rapid, nedureros şi cu un efect vizibil imediat. Rezultatul este însă dependent de cantitatea de substanţă injectată.

Hidratare cutanată pentru față, gât și decolteu

Injectarea acidului hialuronic în scopul rejuvenării pielii. Tratamentul poate şterge ridurile fine din jurul gurii, obrajilor sau frunţii. Este necesar un tratament pe lună, 1-2 luni succesiv.

Injectarea cu acid hialuronic la nivelul ridurilor de pe față

Se face pentru şanţurile nazogeniene şi menton.

Reconturarea, mărirea sau corectarea asimetriilor buzelor

Se realizează prin injectarea acidului hialuronic cu efecte care durează între 6 și 12 luni.

Reîntinerirea mâinilor

Se face prin prin injectare cu calciu hidroxiapatită, substanță care stimulează producția de colagen şi dă volum mâinilor “descărnate”.  Substanţa este diluată și injectată printr-o tehnică specială, pe dosul mâinilor. Efectul este vizibil imediat.

Reîntinerirea gâtului și decolteului cu calciu hidroxiapatită

Are același efect de eradicare a ridurilor hidratând şi stimulând sinteza de colagen pe termen lung. Efectul durează între 18-24 luni.

Toxina botulinică

Este  utilizată pentru reducerea ridurilor dinamice de încruntare, mirare sau generate de râs. Efectul se instalează în 4-14 zile şi persită 6 luni.

Laserul vascular

Se utilizează pentru reducerea hemangioamelor “cherry” sau pentru alte leziuni vasculare.

Rejuvenarea feţei şi scalpului

Se poate face prin prin tratarea tegumentului cu keratoze actinice (prevenţia apariţiei carcinoamelor cutanate) cu laser fracţionat, medicament trasor şi lumină fotodinamică.

Reducerea celulitei cu unde de şoc

Tratamentul este non-invaziv şi nedureros. Sunt necesare trei şedinţe pe săptămână timp de 2-4 săptămâni.

Reducerea laxităţii cutanate

Se face cu aparatul de radiofrecvenţă (1 şedinţă pe săptămână timp de 6 săptămâni).

Reducerea seboreei feţei

Prin expunerea la lumină fotodinamică roşie şi albastră.

Tratamentul căderii părului cu celule stem

Este necesară o singură ședinţă.

Microneedling

Pentru stimularea creşterii părului, cicatrici, hiperpigmentare.

Amplasarea de fire de suspensie şi de redensificare

Pentru liftarea pielii lăsate la nivelul feţei sau mentonului.

Procedurile chirurgicale estetice

Lipoaspirație cu anestezie tumescentă

Se realizează prin introducerea unei cantități considerabile de soluție anestezică (fluid tumescent) în depozitul de grăsime și aspirarea acesteia cu ajutorul unor canule de lipoaspirație conectate la un aspirator chirurgical. Procedura poate fi făcută dacă acceptaţi purtarea unui corset minim 2 săptămâni.

Blefaroplastie cu laser

Se realizează cu ajutorul laserului CO2 Ultrapulse Encore, corectând aspectul de ochi “căzuți”, prin îndepărtarea excesului de piele și țesut adipos. Vindecarea se obţine în 7 zile.

Otoplastie (corecția urechilor)

Intervenție care reface simetria urechilor, fie micșorând una sau pe ambele, fie apropiindu-le de cap.

Lifting facial SMAS

Se realizează la nivel cutanat, fără nicio tracțiune pe piele, sub anestezie generală. Reface etajul mijlociu şi inferior al feţei şi zona gâtului.

Brahioplastia (corecția pielii în exces la nivelul brațelor)

Apare mai ales în urma pierderii în greutate, tonifiază brațele și le redă proporționalitatea.

Implantul mentonier

Modifică forma și dimensiunea bărbiei, având ca rezultat un profil armonios și o simetrie între nas și bărbie.

Ridicarea sprâncenelor

Se poate realiza prin mai multe modalități: amplasarea de fire de suspensie, operația endoscopică de ridicare a sprâncenelor sau intervenție transconjunctivală, dacă procedura se face în același timp cu o blefaroplastie.

Perioada de vacanță poate fi folosită util pentru că permite perioade mai lungi de recuperare.

Fie că de abia acum ai găsit timp pentru a avea grijă de tine sau ești în România doar pentru o perioadă scurtă și vrei să-ți împrospătezi aspectul, te așteptăm la Dr. Leventer Centre pentru o experiență estetică de neuitat.

5 sfaturi de luat în geanta de plajă

Top

Peste 2500 de români primesc un diagnostic de cancer de piele grav în fiecare an, iar aproape 1000 dintre ei ajung la deces, conform estimărilor Globocan 2018.

80% dintre cancerele de piele depistate la nivel mondial sunt cazuri de carcinom, iar numărul pacienților diagnosticați cu această afecțiune este în continuă creștere. În România sunt estimate 45.000 de cazuri noi de carcinom cutanat anual.

Dacă ai așteptat cu nerăbdare concediul la mare, să faci plajă și să te bucuri din plin de zilele libere, Dr. Mihaela Leventer a pregătit pentru tine câteva recomandări pentru protejarea pielii împotriva razelor UV

În afară de crema cu protecție solară, ia cu tine pe plajă și aceste sfaturi și bucură-te de un concediu fără griji.

  1. Evitați expunerea la soare între orele 11 și 16. Este intervalul orar în care razele ultraviolete sunt cele mai puternice.
  2. Purtați haine care să vă acopere cât mai mult atunci când mergeți pe stradă prin soare. Astfel, limitați contactul ultravioletelor cu pielea.
  3. Nu uitați să vă acoperiți capul și ochii! Purtați pălării și ochelari de soare cu lentile polarizate care pot reduce impactul razelor ultraviolete asupra ochilor.
  4. Stați la umbră în orele de maximă iradiere UV! Însă nu uitați că umbrelele, copacii și adăposturile exterioare nu vă feresc total de ultraviolete.
  5. Folosiți creme cu factor de protecție (SPF) pentru UVA și UVB! Acestea ar trebui aplicate pe față tot timpul anului și pe corp, ori de câte ori faceți plajă.

La persoanele cu un număr de peste 100 de alunițe, riscul de cancer de piele este de 7 ori mai mare față de persoanele care au sub 15 alunițe.

#SKINbarea – Nu l-a doborât tunul, dar era sa fie răpus de cancer

Top

„Eram în Armată, la un exercițiu, în spatele tunului. O eroare de calcul a făcut ca reculul după tragere să mă arunce 3-4 metri în spate, prin aer, dar am scăpat fără nicio zgârietură. Cu cancerul n-a fost la fel de simplu” – Prof. Tudor Cherecheș are 74 de ani, e General în rezervă al Armatei Române și e specialist în muniții și rachete.

Acum 10 ani a primit un diagnostic crunt: cancer de piele – carcinom. A trecut prin 8 interventii pana cand a ajuns la cea care i-a salvat ochiul si viata: chirurgia Mohs.

Diagnosticul corect, primit târziu

„Prima intervenție a fost in 2007. Aveam un papilom la ochi, a fost cauterizat și în momentul acela s-a extins cancerul. La momentul respectiv nici doctorul nu știa că e carcinom. Eu n-am știut parșivenia acestei boli. La suprafață era ok, înauntru, pe sub țesut, lucra”, povestește Prof. Cherecheș.

„Deja aflasem că e carcinom. Se dusese mult către ochi. Am mai făcut o intervenție și a trebuit să-mi scoată canalul lacrimal. Și am mai făcut apoi încă o intervenție. Și apoi încă șase. Și tot doamna doctor care a făcut acele intervenții mi-a spus că singura soluție pe care o am este  Dr Leventer Centre!”

Orice amânare scade șansele de reușită ale operației

Generalul în rezervă Tudor Cherecheș e un om educat, cu acces la informație. Și, totuși, a făcut greșeala pe care o fac mulți dintre noi: a tot amânat să meargă la doctor. N-a simțit durere, a ignorat controlul dermatologic. A realizat că nu procedează corect abia atunci când medicul care i-a recomandat Dr Leventer Centre l-a mustrat.

„Să ajungă un doctor sa îți spună că ești inconștient… Exact așa mi-a zis, că sunt cel mai inconștient general pe care l-a cunoscut. Mi-a tras un perdaf și atunci m-am trezit! Celor care fac așa le spun să se gândească la un singur lucru: această boală e parșivă. Dacă vor să se chinuie, să facă exact ca mine: să amâne, să amâne, să amâne. În faza incipientă se rezolvă ușor, cu rezultate 100%. Gândiți-vă că nu e mare lucru un control!”

Află cum Dan Chișu a învins cancerul de piele de trei ori!

Operația prin care a trecut Generalul în rezervă Cherecheș a durat 13 ore. A început la ora 11 dimineața și s-a încheiat exact la miezul nopții. În acest timp a fost îndepărtat prin chirurgia Mohs tot țesutul afectat de cancer; în total i-au fost tăiați 25 centimetri pătrați de piele, și i-a fost reconstruit ochiul drept.

„Pe la ora 24 au venit de la laborator ca la stadion: Ura, nu mai e! Parcă asistasem la un curs auzind discuțiile dintre ei în sală, știam la fiecare pas ce se întâmplă. Și, după, nu am avut dureri, nu a fost nevoie de spitalizare. Asta înseamnă un mare confort pe care ți-l dă acest tip de intervenție.”

Citește despre cazul bărbatului care a suferit 38 de operații de cancer de piele, după care a fost vindecat folosind microchirurgia Mohs, la Dr Leventer Centre!

În cazul unei intervenții de tip Mohs, chirurgul dermatolog lucrează în strânsă legătură cu dermatopatologul. Chirurgul îndepărtează leziunea, dar și o margine de siguranță de un milimetru, piesa fiind trimisă la laborator, pentru examinare. Aici, dermatopatologul stabilește dacă mai sunt sau nu prezente celule tumorale și face o hartă a acestora. Dacă mai sunt prezente, procedura se va repeta, se va scoate din nou o mică fâșie de piele doar din zona unde mai sunt încă indicate celule tumorale, conservându-se astfel țesutul sănătos.

Examinarea se realizează în timp real, în sensul că în timpul intervenției chirurgicale, mostrele prelevate sunt trimise la laborator și medicul realizează o analiză microscopică. Timp real în acest context înseamnă câteva zeci de minute, după care, în funcție de rezultatul analizei, dermatologul își încheie misiunea sau o reia pe o nouă mostră.

Acest proces se reia în timpul operației, în funcție de cât de extinsă este tumora. Important este primul stagiu, prima excizie, în urma căreia se pot evalua limitele tumorei, iar dacă acestea sunt curate, analiza se oprește la o primă excizie.

Florin Călinescu a învins cancerul de piele la Dr Leventer Centre. Click aici!

După lupta cu cancerul de piele, Prof. Tudor Cherecheș s-a alăturat campaniei SKINbarea a Fundației Dr. Leventer pentru sănătatea pielii, de informare și conștientizare a publicului privind cancerul de piele. Una dintre componentele campaniei este un serial educativ, care poate fi găsit pe site-ul drleventercentre.com și pe canalele de Facebook și Youtube ale centrului.

Proceduri estetice pentru pielea gâtului, decolteului și a mâinilor

Top

Știi că trebuie să ai grijă de tenul și de pielea corpului, să le hidratezi și să le protejezi. Dar când vine vorba despre zonele foarte expuse, cum sunt gâtul, decolteul sau mâinile, știi care metode de protecție și de tratare sunt eficiente? Mai jos, trecem în revistă procedurile estetice pentru pielea gâtului, decolteului și a mâinilor de care poți beneficia la Dr. Leventer Centre.

Mâinile, gâtul și decolteul trădează vârsta reală

Se spune că vârsta adevărată se citește pe aspectul gâtului, decolteului și mâinilor. Degeaba este netedă fața, dacă restul zonelor aflate la vedere sunt acoperite de piele încrețită și pătată. Fenomenul natural al îmbătrânirii este accentuat de expunerea cronică la lumină. Puteți observa cu multă ușurință discrepanța dintre pielea îmbătrânită a decolteului expus accidental și cronic la UV și pielea mai tânără de sub bărbia care umbrește. Pe mâinile descărnate se văd ușor venele umflate, petele cafenii de bătrânețe.

Cum poți preveni îmbătrânirea prematură a acestor zone?

Pentru a împiedica deteriorarea aspectului pielii în aceste zone trebuie să faceți constant fotoprotecție atât în sezonul cald, cât și în timpul iernii. Trebuie să acoperiți decolteul cu un șal care să îmbrace gâtul în sezonul friguros astfel încât lumina să nu-și continue efectul nociv de fotoîmbătrânire. Toată această suprafață cutanată trebuie să fie constant emoliată și hidratată cu produse cosmetice care să redea  elasticitatea, senzația de catifelare și aspectul sănătos. Dacă totuși fenomenul îmbătrânirii premature s-a instalat, trebuie să cereți sfatul medicului estetician.

În urma unei consultații cu un medic specialist, puteți opta pentru o metodă de tratament la Dr. Leventer Dermato-Estetică: tratamentul pentru cicatrici, lifting și antiaging Sylfirm X sau tratamentul cu Stellar M22, care integrează șase forme diferite de ResurFX și CoolScan. 

Cum îmbunătățesc aspectul gâtului?

Dacă ridarea gâtului devine supărătoare, se poate face un tratament de hidratare cu acid hialuronic. Acesta va desface linia ridurilor, se va integra treptat în țesut și îi va da volum. De obicei, sunt necesare serii de trei ședințe de tratament pe an pentru a menține aspectul sănătos al pielii sau a corecta șanțurile orizontale.

Dacă sub gât se formează corzi verticale care plisează pielea, atunci se recomandă tratamentul injectabil cu toxină botulinică. Un tratament la șase luni poate relaxa această contracție musculară care amprentează pielea.

Alteori se recomandă amplasarea unor fire de redensificare cutanată sau chiar intervenția chirurgicală de lifting al gâtului, care reface profilul zonei.

Cum îmbunătățesc aspectul decolteului?

Decolteul roșu-cafeniu, cu pielea îngroșată și ridare cadrilată, beneficiază de corecție cu laserul vascular. În Centrul Dr Leventer avem ultimul tip de laser vascular Cynosure, care îmbină două tehnologii cu efect de reducere, atât a înroșirii, cât și a pătării pielii.

Decolteul ridat beneficiază de un tratament nou și eficient pe bază de calciu hidroxiapatită, substanță care se aplică prin injectare, în zona deficitară și reface textura pielii pentru o perioadă mai lungă de un an.

Cum îmbunătățesc aspectul mâinilor?

Petele cafenii se pot decolora cu soluții de peeling sau cu ajutorul laserului sau aparatului IPL.

Aspectul descărnat și vânos al mâinilor se corectează ușor și eficient prin injecții volumetrice cu calciu hidroxiapatită, care îmbunătățește instant aspectul. Se poate folosi și acid hialuronic sau chiar grăsime proprie pentru umplerea fețelor dorsale ale mâinilor.

Tratamentele estetice noninvazive folosite pentru aceste corecții s-au perfecționat în permanență, oferind ameliorări rapide și persistente. Ultimul tip de tratament care pretinde că regenerează țesutul și previne îmbătrânirea este tratamentul cu celule stem cutanate, procedură integrată recent și în  Centrul nostru.

Pielea gâtului, a decolteului și a mâinilor are nevoie de aceeași atenție pe care o acorzi tenului sau corpului.

Să ai grijă de tenul tău nu este suficient pentru un aspect general proaspăt, sănătos și tânăr. Nu uita de zonele cele mai expuse la soare și vino la un consult estetic la Dr. Leventer Centre.

0374 415 744 Programare online