Manifestări dermatologice în boala Covid-19. Cum le reperăm și cum avem grijă de piele

Top

20% dintre pacienții cu coronavirus au manifestări dermatologice. Chiar de la începutul răspândirii noului coronavirus și de la declanșarea pandemiei, autoritățile și instituțiile de specialitate, în principal Organizația Mondială a Sănătății au făcut publice metodele de prevenție
și principalele simptome ale bolii. La simptomele respiratorii, acum, se adaugă și cele dermatologice.

Ce știm despre simptomele bolii Covid-19?

Majoritatea populației știe de săptămâni bune care sunt principalele simptome ale Covid-19. Am fost învățați să fim atenți la temperatura corporală, boala având ca simptom o temperatură de peste 38 de grade. De asemenea, ne-am mutat atenția spre sistemul nostru respirator. Am fost atenți la felul în care tușim, dacă o facem, tusea seacă fiind un simptom al Covid-19. Am fost atenți la felul în care respirăm, problemele de respirație, în special respirația scurtă fiind unul dintre principalele simptome. Știm că din simptomatologia Covid-19 fac parte și problemele digestive (diaree, greață, vomă), durerile abdominale sau durerile musculare, lipsa mirosului sau a gustului.
Mai nou, medicii dermatologi ne atrag atenția și asupra manifestărilor cutanate, la semnele care apar brusc pe piele.

Manifestări dermatologice în boala Covid-19

În ultimele zile, s-a constatat și o serie de manifestări dermatologice prezente la debutul afecțiunii. Sindicatul Național al Dermatologilor-Venerologi din Franța a constatat încă de la finalul lunii martie apariția unor manifestări dermatologice în cazul unor pacienți diagnosticați cu Covid-19, mai ales în cazul adolescenților și adulților tineri.
Dr. Mihaela Leventer consideră că acest fapt nu reprezintă o surpriză, pentru că, în general, “multe afecțiuni virale se manifestă și cu leziuni cutanate, foarte bine cunoscute.”

Simptome dermatologice ale bolii Covid-19

Dr. Mihaela Leventer ne spune la ce manifestări dermatologice trebuie să fim atenți în această perioadă: “Un prim semn de alarmă este aspectul marmorat al pielii, pe care noi, medicii dermatologi îl numim livedo reticularis.” Există persoane care au un aspect marmorat al pielii, în mod normal. În cazul lor, nu poate fi vorba despre un posibil simptom al Covid-19. Dar dacă pielea își schimbă aspectul, prezintă brusc un desen vascular dantelat, reticulat și vinețiu, este necesar să contactați medicul dermatolog. Aspectul marmorat al pielii se instalează cu precădere la nivelul membrelor inferioare, pe coapse și pe gambe.

“Un alt tip de manifestare cutanată corelată cu noul coronavirus este pernioza”. Aceasta este o afecțiune dermatologică care se manifestă prin apariția unor pete sau inflamații eritemato-violacee, care sunt cauzate, cel mai frecvent, de expunerea la temperaturi scăzute. Leziunile provocate de pernioză apar cel mai des pe degetele de la mâini și picioare, pe tălpi și călcâie, pe nas sau urechi. Însă, pot apărea și pe alte zone ale corpului. Fiind o afecțiune asociată cu frigul, cu atât mai mult este un semn de alarmă dacă apare primăvara, când temperaturile sunt cel puțin moderate.

Cum facem diferența între o afecțiune dermatologică și un simptom Covid-19?

Dacă aveți leziuni pe mâini, cel mai probabil sunt un efect secundar al spălatului frecvent pe mâini, sau în cel mai rău caz, o reacție alergică la săpunul folosit. Dacă aveți un diagnostic pentru o afecțiune dermatologică ce precede debutul pandemiei, de asemenea, manifestarea
cutanată nu trebuie interpretată ca un posibil simptom pentru Covid-19. În acest caz, respectați sfaturile și recomandările medicului dermatolog în legătură cu tratamentul prescris și nu ezitați să vă contactați medicul în cazul în care aveți întrebări.

În cazul în care, dintr-o dată, pielea dumneavoastră prezintă manifestări dermatologice, deși în mod normal nu sunteți predispus la ele, contactați medicul de familie sau medicul dermatolog.
Dr. Leventer Centre vă pune la dispoziție serviciul de teledermatologie pentru orice problemă din sfera dermatologiei. Astfel, dacă vi se pare ceva în neregulă cu pielea dumneavoastră, medicul specialist poate să evalueze și să stabilească, chiar din siguranța propriei locuințe, dacă este o manifestare întâmplătoare, care poate fi trecută cu vederea și care nu este periculoasă sau dacă este un semnal de alarmă. Serviciul poate fi accesat aici.

Avem grijă de tine și de pielea ta și de la distanță.

Psoriazisul, o boală de piele cu impact major

Top

Ce știm despre psoriazis?

Psoriazis este o afecțiune dermatologică cronică, cu un mecanism autoimun, care se caracterizează printr-o accelerare a ritmului de înmulțire a celulelor aflate în piele, de până la de zece ori mai mult decât în mod obișnuit. Practic, în psoriazis, celulele cutanate își parcurg ciclul de viață în doar 4 zile față de un ritm normal de 28 de zile printr-o modificare apărută la nivelul celulelor albe specializate din sânge, numite limfocite T. Aceste celule apărute în număr mare în psoriazis devin hiperactive și ajung să atace celulele sănătoase, modificând atât aspectul, cât și structura pielii.

Această hiperactivitate și „luptă” agresivă a celulelor T se traduce printr-un ciclu continuu în care celulele noi se deplasează rapid spre suprafața pielii, producând manifestări ale psoriazisului: pete roșii, ce se acoperă de coji albe, care se desprind ușor și în mod constant.

Psoriazis este o boală care poate avea doar manifestări cutanate, (fiind localizată mai frecvent la coate și genunchi, dar și în zona scalpului, pe mucoase, la nivelul unghiilor de la mâini și picioare, în zona fesieră) dar uneori, aceasta afectează articulațiile, producând dureri, rigiditate și tumefiere la nivelul acestora.

Principalele simptome în psoriazis

Printre cele mai des întâlnite simptome în psoriazis sunt  apariția zonelor de piele îngroșată, formând coji albe, de multe ori groase, care acoperă pete roșii, bine mărginite de piele sănătoasă din jur.

Psoriazisul variază ca formă de manifestare de la un pacient la altul și poate prezenta uneori modificări de aspect la nivelul unghiilor și afectări ale articulațiilor.  Sunt și cazuri grave, în care pacientul prezintă o formă generalizată de boală numită psoriazis eritrodermic, care afectează toată suprafața corpului.

Psoriazis – Simptome 

  • zone tegumentare roșii, bine reliefate, acoperite cu o coajă albă care se desprinde ușor
  • pete roșii în scalp, însoțite de coji cu aspect de mătreață
  • unghii desprinse marginal sau deformate de puncte și linii longitudinale accentuate
  • degete rigide și dureroase
Infografic ilustrând principalele simptome de psoriazis: zone tegumentare roșii, zone tegumentare roșii | Dr. Leventer Centre

Psoriazisul – cauze de apariție

Încă se fac cercetări referitoare la cauzele apariției psoriazisului. Specialiștii menționează  printre factorii care pot declanșa această afecțiune : infecțiile, precum infecții ale gâtului sau ale pielii, mai ales cele produse de streptococ,  anumite medicamente ca beta-blocantele, anti-inflamatoarele nesteroidiene, antibiotice din grupa ciclinelor sau sărurile de litiu. Totodată, pot fi considerate cauze de psoriazis leziunile pielii, cum ar fi cele provocate de tăieturi, dar și deficitul de vitamina D din organism, fumatul sau consumul excesiv de alcool, obezitatea și  stresul.

Un alt factor important ce  poate duce la psoriazis este istoricul medical al familiei. Specialiștii consideră moștenirea genetică drept unul dintre cei mai importanți factori de risc în psoriazis.

Tipuri de psoriazis și forme de manifestare

Există câteva semne clare, prezente la marea majoritate a pacienților diagnosticați cu psoriazis. Între aceste semne comune sunt petele roșii de pe piele, acoperite de scuame albe, localizate predilect la coate și genunchi. Pielea poate deveni mai uscată, deshidratată și se crapă mai ușor, uneori până la sângerare. Uneori, în psoriazis, articulațiile se inflamează și devin mai rigide, acesta fiind un motiv care poate cauza durere și rigidizarea mișcării. Specialiștii în sănătatea pielii de la Dr. Leventer Centre din București ne amintesc cât este de important să ne adresăm unui dermatolog experimentat pentru un diagnostic corect, mai cu seamă că psoriazisul poate fi uneori confundat cu alte afecțiuni.
Psoriazisul poate apărea pe orice suprafață a corpului, leziunile fiind fie mici cu aspect de picături de ploaie sau mai extinse sau chiar generalizate și pot fi prezente inclusiv la nivelul organelor genitale. Există, în același timp, mai multe tipuri de psoriazis, care se manifestă diferit în diverse părți ale corpului.

  1. Psoriazisul cu plăci rotunde: cea mai frecventă formă de psoriazis, determină leziuni cutanate uscate, roșii , acoperite cu scuame argintii. Se dezvoltă, de obicei, în zone precum coate, genunchi și scalp.
  2. Psoriazisul unghiilor. Acest tip de psoriazis apare atât pe unghiile de la mâini, cât și de la picioare, provocând o creștere anormală a acestora, dar și ruperea lor mai ușoară. Unghiile sunt fie desprinse marginal fie au mici depresiuni punctiforme pe suprafață.
    3. Psoriazisul gutat sau în picătura , prezent în special la persoanele tinere, se manifestă în special pe suprafața trunchiului.
    4. Psoriazisul inversat se manifestă la nivelul plicilor corpului. Astfel, apar pete netede și roșii în zona inghinală, axilară și ombilicală.
    5. Psoriazisul pustulos. Este o formă mai puțin obișnuită a psoriazisului, care apare în special pe mâini sau picioare, leziunile având un aspect inflamat pustulos, adică pe suprafața plăcilor de psoriazis se observă bășicuțe cu lichid albicios.
  3. Psoriazis eritrodermic este un tip sever și foarte rar, ce acoperă adesea porțiuni mari ale corpului. Pielea pare aproape arsă de soare.

Tipuri de psoriazis:

  • Psoriazis cu plăci rotunde
  • Psoriazisul unghiilor
  • Psoriazis gutat
  • Psoriazis pustulos
  • Psoriazis inversat
  • Psoriazis eritrodermic
Infografic ilustrând tipuri de psoriazis: psoriazis cu plăci rotunde; psoriazisul unghiilor; psoriazis gutat; psoriazis pustulos; psoriazis inversat; psoriazis eritrodermic| Dr. Leventer Centre

Tipuri de tratament în psoriazis

Fiind o boală cronică, pentru psoriazis nu există un tratament curativ,ci doar tratamente care ameliorează simptomele   și pot obține perioade variable de remisie. Specialiștii în sănătatea pielii de la Dr. Leventer Centre au o vastă experiență în tratamentul psoriazisului și în ținerea sub control a simptomelor acestuia. În funcție de fiecare caz, specialistul va recomanda cea mai eficace variantă de tratament pentru psoriazis. Printre acestea se numără tratamente topice (geluri, creme), tratamente sistemice (tratament medicamentos) sau fototerapie  (folosind radiația UV). În psoriazis, reușita tratamentului este potențată de adoptarea unui stil de viață sănătos.

Dacă te confrunți cu simptome de psoriazis, ca acelea descrise mai sus sau dacă ai întrebări referitoare la tratamentul în psoriazis, programează neîntârziat un consult la Dr. Leventer Centre, în București!

Cum să scapi de coșuri – tratamente pentru acnee

Top

Cum să scapi de coșuri este întrebarea cea mai frecventă în cazul pacienților care suferă de acnee. Coșurile sau acneea vulgara reprezintă o problemă frecventă de piele, care poate să apară la vârsta pubertății, poate însoți adolescența și uneori se menține și la vârstă adultă. Între cauze apare cel mai frecvent intrarea în pubertate cu modificările hormonale care o însoțesc, modificari studiate și în endocrinologie. De asemenea, poate fi provocată și de utilizarea unor produse cosmetice nepotrivite, ocluzive sau contactul pielii cu produse clorigene, expunerea excesiva la soare, dar si pe fond de stres sau ca și consecință a unui stil de viață nesănătos. În funcție de fiecare caz în parte, există mai multe metode dermatologice de a trata acneea. Tratamentul eficient începe cu un consult la medicul dermatolog, care face o evaluare corectă a cazului.

Ce sunt coșurile?

Coșurile sunt leziuni cutanate datorate acumulării de sebum la nivelul porilor. Denumite popular coșuri, aceste leziuni pot fi sub formă de comedoane închise (mici depozite gălbui în piele care nu au canal de scurgere) sau deschise, cunoscute și sub numele de puncte negre. Pot apărea și sub forma de papule și pustule, care sunt mici leziuni roșii centrate de o veziculă albicioasă. Uneori leziunile inflamatorii se măresc sub formă de noduli sau chiar iau forma unor furuncule. Acneea se localizează mai ales la nivelul feței, umerilor și decolteului, dar poate invada și zona cefei, scalpului sau chiar tot spatele.
Acneea este provocată în mare măsură de o dereglare hormonală. Din acest motiv, o mare parte dintre adolescenți se confruntă cu această problemă dermatologică. De asemenea, unele femei experimentează un episod de erupție acneică o data pe lună, înainte de menstruație sau în perioade în care se produc modificări hormonale, precum sarcina sau menopauza.

Sfatul medicului dermatolog în cazul coșurilor

“Acneea este o afecțiune perfect curabilă…dacă este tratată corect o perioadă suficientă de timp. Tratamentul trebuie condus cu grijă de la etapa cu medicamente, până la îngrijirea cosmetică. Echipa Dr. Leventer are experiența necesară pentru a obține vindecarea stabilă.” – Dr. Mihaela Leventer
Chiar dacă sunt neplăcute și instinctul nostru este de a le face să dispară cât mai repede prin stoarcere, medicul dermatolog ne recomandă să nu apelăm la această metodă care traumatizează pielea. Pe lângă faptul că microbii de pe mâini pot infecta pielea, putem rămâne cu semne
(cicatrici) în urma stoarcerii coșurilor.

Cum să scapi de coșuri?

Consult dermatologic

Consultul cu un medic dermatolog este necesar pentru a evalua severitatea acneei și pentru a stabili tipul de tratament care ți se potrivește. Medicul va face o analiză completă a pielii, dar se va pune la curent și cu stilul tău de viață și cu rutina ta de îngrijire estetică. Astfel, va avea imaginea completă a pielii tale și va ști care sunt pașii necesari în cazul tău. Tratamentul medicamentos cuprinde produse de aplicare locală care reduc inflamația, secreția de sebum și reîmprospătează suprafața pielii prin cojire. Tratamentul pe cale orală folosește fie antibiotice din grupa ciclinelor pe scheme precise, fie retinoizi, fie tratament hormonal atunci când este cazul. Tratamentul se întinde pe o perioada lungă de timp, de până la un an.

Terapia fotodinamică

Este o terapie non-invazivă de tratament dermatologic, care folosește o combinație de lumină vizibilă în spectru roșu sau albastru cu rol antisecretor și anti-inflamator.

Microdermabraziunea

Procedura constă în curățarea pielii, șlefuirea ei în locurile unde este afectată de acnee, în mod nechirurgical. Microdermabraziunea se realizează cu un aparat special, care are un cap diamantat și necesită soluții speciale de tratament.

Peeling chimic

Este o procedură care presupune aplicarea repetată a unui soluții chimice la nivelul feței. Soluția folosită poate fi acid salicilic, acid glicolic sau acid retinoic.

Terapie cu Laser Fraxel

Folosește un mănunchi de raze luminoase dintr-un fascicul fracționat care pătrunde prin piele și produce microzone de încălzire termică sub forma unor coloane fierbinți, asemănătoare unor ace virtuale extrem de fine. Țesutul neîncălzit din jurul zonei tratate se contractă instantaneu și celulele-stem cutanate sunt stimulate. Începe astfel un proces fiziologic de regenerare cutanată prin formarea de celule noi care repară punct cu punct țesătura cutanată deteriorată. Metoda este folosită pentru repararea tenului cu cicatrici de acnee.

Alte proceduri

Pentru cazurile mai severe, care se prezintă la cabinet cu cicatrici post-acneice, poate fi folosită injectarea cu acid hialuronic, pentru a umple sau a întinde pielea. De asemenea, poate fi realizată procedura de resurfacing cu laser, care ajută la regenerarea pielii și ameliorarea texturii, procedee cu lumină pulsatorie, microneedling sau, dacă este cazul, intervenții chirurgicale.

„Ceea ce părea improbabil de reparat cu ani în urmă, poate fi acum remediat semnificativ sau chiar total. Cicatricile de acnee sunt înțelese mai bine, pot fi prevenite prin tratamentul corect al acneei sau pot fi îmbunătățite printr-o multitudine de tratamente” – Dr. Leventer
Dacă pielea ta suferă de acnee sau ai rămas cu cicatrici pe față post-acneice, vino la Dr. Leventer Centre, unde specialiștii în problemele de piele vor găsi soluția optimă pentru tine.

Cum să nu vă atingeți fața, sfaturi de la Dr. Mihaela Leventer

Top

Nu ne mai strângem în brațe, stăm la distanță unii de alții și ne spălăm des pe mâini, săpunind fiecare centimetru de piele minim 20 de secunde. Dincolo de toate aceste măsuri, cel mai periculos este să ducem mâna la față și astfel să transportăm virusul spre nas, gură și ochi.
Se spune că obișnuim să ne atingem fața de cel puțin 20 de ori pe oră, accidental sau din cauza obiceiurilor proaste. Uneori nu te poți abține pentru că, brusc, te mănâncă sau îți freci ochii sau îți rozi unghiile sau, mai rău, îți storci coșurile sau rupi cu unghiile cojițele care se formează pe ten.
S-a demonstrat că virusul nu străbate pielea, dar se așează pe ea și poate fi transportat în zona umedă a mucoaselor și astfel pătrunde în căile respiratorii de unde afectează în scurt timp plămânii. Mâinile pot fi contaminate de pe obiectele pe care le ating și pe care s-au așezat picăturile care conțin noul coronavirus. De aici și sfatul ca mâinile să fie spălate frecvent cu apă și săpun.

Cum păstrăm fața curată? Cum scădem riscul de îmbolnăvire? Cum facem să scăpăm de obiceiurile proaste?

  1. Nu vă sărutați până nu v-ați dezinfectat amândoi!
  2. Schimbați un tic cu altul. De exemplu, ca să nu ne roadem unghiile, le putem scurta, da cu ojă obișnuită care se distruge ușor la atingere. Vom avea, cu siguranță, mai multă grijă ca oja să rămână intactă pe unghii. Alt mijloc ar fi să avem tot timpul un obiect în mână. Un exemplu este șiragul de mărgele, obicei împrumutat din cultura arabă, sau bilele antistres, obicei chinezesc. Ideea este să mutăm atenția spre altceva, cum ar fi tricotatul, desenatul sau chiar jocurile pe tabletă sau telefon. Orice activitate manuală ajută.
  3. S-a constatat că femeile care poartă fond de ten și machiaj sunt mai atente să nu-l distrugă prin atingere. O soluție ar putea fi, deci, să purtați machiaj chiar și în casă.
  4. În loc de atingere accidentală, mai bine îngrijire compulsivă. Demachierea poate fi un exercițiu bun. Păstrați rutina zilnică de îngrijire chiar dacă nu ieșiți din casă. Apă micelară, apă, săpun, cremă. Faceți asta de trei ori pe zi – dimineața, la prânz și seara. Cu mențiunea că produsele pot diferi în funcție de momentul zilei.
  5. Țineți un jurnal de bune practici. Încercați să definiți care sunt punctele vulnerabile. De exemplu: stau cu mâna pe față când citesc sau învăț sau când mă uit la televizor. Este un jurnal asemănător celor de dietă și ajută la conștientizarea obiceiurilor proaste.
  6. Rugați-i pe cei din jur să vă atenționeze, fără să vă supărați.
  7. Amintiți-vă câte lucruri neplăcute faceți cu mâinile și câte lucruri minunate.
  8. Dezinfectați obiectele care ajung în contact cu fața și mâinile, cum ar fi telefonul sau ochelarii, pixul, mouse-ul.
  9. Hotărâți un premiu pe care să vi-l oferiți de câte ori reușiți să vă abțineți conștient din a vă atinge fața. Pentru că meritați.
  10. Purtați ochelari, vizetă și mască. În felul acesta nu uitați că nu e bine să vă atingeți fața și, totodată, o feriți de atingerea picăturilor virale.

Țineți cont de recomadările autorităților, stați acasă și aveți grijă de dumneavoastră și de apropiații dumneavoastră.

Dr. Leventer Centre lansează serviciul de Teledermatologie

Top

Vineri, 10 aprilie, deschidem ușile clinicii virtuale Dr. Leventer Centre. Medicii noștri sunt pregătiți să vă ofere consultații de teledermatologie la același standard medical de până acum. Astfel vom putea să vă oferim cele mai bune soluții la problemele dermatologice în timp ce continuăm să păstrăm distanța socială.

În acest demers ne sunt alături partenerii noștri, HTSS, prin serviciul DataKlas eMedical.

Autoizolare și piele. Cum ne afectează statul în casă pielea

Top

Soarele are un efect benefic asupra organismului, oferind o stare generală de bine și stimulând circulația sângelui. În cazul unei perioade de auto-izolare, precum cea pe care o traversăm acum, accesul la lumina naturală a soarelui este limitat. În acest context, principalul pericol pentru piele constă în lipsa de vitamina D, dacă nu ieșim la lumină câteva zile la rând.

Cum avem grijă de piele în autoizolare?

Igiena personală este cea mai eficientă metodă de sănătate pentru piele, și nu numai, în această perioadă de distanțare socială. Pe lângă dușurile zilnice, spălatul mâinilor frecvent cu apă și săpun rămâne principala măsură de prevenție împotriva noului coronavirus. Însă, există și un aspect negativ în urma frecvenței spălatului pe mâini: uscarea pielii mâinilor sau chiar inflamarea ei. Acest lucru se poate întâmpla pentru că apa și săpunul îndepărtează uleiurile naturale ale pielii, care formează bariera de protecție a acesteia.

Soluțiile pentru a evita un astfel de efect sunt:
1. Folosirea unui săpun anti-microbian
2. Uscarea mâinilor după spălare
3. Hidratarea pielii mâinilor cu o cremă emolientă
4. Folosirea mănușilor de protecție când ieșim afară, pentru a evita contactul direct cu orice suprafață străină

Efectele lipsei de lumină asupra pielii în autoizolare

Razele de soarele sunt esențiale corpului uman pentru că stimulează producția de vitamina D.
Aceasta are un rol important în procesul de absorbție a calciului și fosforului din mâncare, dar și în sănătatea sistemului osos, în sistemul imunitar și formarea celulelor de sânge. Prin urmare, lipsa expunerii la lumină naturală duce la reducerea sintezei de vitamina D în organism, cu impact negativ asupra imunității și sănătății pielii. Pielea ajunge treptat la culoarea naturală pentru că pierde bronzul captat în sezonul anterior.

Lipsa vitaminei D se poate corecta ușor, luând suplimente care conțin vitamina D sau ieșind la o plimbare de câteva minute la lumina zilei. Vestea bună în acest context este că sunt suficiente chiar și 5-10 minute de expunere zilnică, pentru ca organismul să-și ia doza necesară de soare și pentru ca nivelul de vitamina D din corp să rămână în parametrii normali.

Boli de piele cu tratament bazat pe lumină

Unele boli de piele au nevoie de tratament cu lumină și de aceea se folosesc aparate care emit UVA, UVB separate sau asociate. Este vorba de psoriazis, dermatita atopică, diverse forme de eczemă, vitiligo. În aceste cazuri, tratamentul cu lumină are efect imunosupresor și se face cu doze calculate pe suprafața corporală și pe perioade limitate de timp pentru a nu crește riscul apariției cancerului de piele pe suprafețele expuse. Nu se recomandă utilizarea acasă a aparatelor cu UV deoarece nu poate fi controlată energia luminoasă emisă. Pentru acești pacienți, în situația în care nu pot ajunge la clinică pentru un tratament controlat, dermatologii preferă tratamentele locale cu creme specifice fiecărei afecțiuni în parte.

Recomandările medicului dermatolog Mihaela Leventer

În perioada izolării la domiciliu din motive de Covid 19, recomandăm menținerea igienei personale curente, adică duș zilnic cu apă și săpun și aplicarea unui emolient.

Cei care își petrec acum mai mult timp în casă, sunt tentați să stea în pijama toată ziua, în îmbrăcăminte comodă. Hainele de casă ar trebui să fie comode, largi, confecționate din țesături moi. Indiferent de ținuta pe care o alegeți, este important să o schimbați zilnic. Igiena zilnică nu numai că este recomandată ci chiar impusă de regulile de protecție sanitară.

Dacă ieșiți la plimbare sau la cumpărături, hainele de stradă ar trebui lăsate la intrare, spălate des sau aerisite la soare! Pantofii de stradă ar trebui descălțați pe o cârpă îmbibată în soluție de clor și schimbați cu unii curați.

Apoi trebuie făcut rapid un duș cu apă și săpun și îmbrăcate hainele curate de casă. În felul acesta separăm circuitele și ferim contaminarea locuinței cu microparticule virale. Pielea sensibilă nu suportă bine spălarea frecventă și de aceea emolierea cu un lapte de corp este absolut necesară. Cât timp îi acorzi câteva minute pe zi pielii, când ieși la plimbare sau la cumpărături, sau doar petrecând timp pe balconul și terasa ta și îți hidratezi pielea mâinilor după spălare, pielea nu va suferi de pe urma izolării.

Important este să menținem la minim riscul de infectare și răspândire al noului coronavirus prin autoizolare și igienă personală.

0374 415 744 Programare online