Herpesul genital poate fi confundat! 6 boli asemănătoare cu această BTS

Top

Ce simptome sunt asociate cu herpesul genital
Boli asemănătoare cu herpesul genital
Herpesul genital poate fi confundat!

Herpesul genital este o boală cu transmitere sexuală destul de răspândită. De multe ori, din cauza simptomelor similare, herpesul genital poate fi confundat cu alte afecțiuni. De exemplu, unele BTS-uri, precum sifilisul și negii genitali, dar și afecțiuni cutanate – dermatita sau foliculita, pot provoca umflături asemănătoare. Află mai multe despre cum arată herpesul și cum se diferențiază de alte probleme de sănătate, de la specialiștii Dr. Leventer Centre. 

Ce simptome sunt asociate cu herpesul genital  

Herpesul genital se transmite prin contact sexual (vaginal, oral, anal). Virusul herpes simplex este de două tipuri, respectiv HSV-1 și HSV-2. Ambele forme pot să provoace herpes oral și genital, putând să mai determine infecții și în alte regiuni ale corpului – față, ochi, unele regiuni ale pielii, creier, coloană vertebrală, precum și alte organe.  

Dezvoltarea unei leziuni tipice de herpes genital începe cu roșeață, umflături și formarea unei papule, o umflătură mică, solidă, cu margini ușor vizibile. Apoi, apare o veziculă. Veziculele sunt adesea grupate și se pot sparge și din ele curge lichid, rezultând ulcerații (răni deschise). Ulterior, acestea  formează cruste și rănile se vindecă singure, fără a lăsa cicatrici. 

Doar aproximativ 10-25% dintre persoanele cu herpes genital dezvoltă vezicule tipice, uneori la ani după infectare. Restul pot avea leziuni neobișnuite sau care dispar rapid; de asemenea, pot să nu dezvolte nicio leziune. 

O diferență între herpes și alte boli asemănătoare cu care ar putea să fie confundat, este prezența unor simptome similare gripei înainte de o erupție herpetică: 

  • oboseală 
  • febră și frisoane 
  • dureri musculare 
  • greață 
  • furnicături sau înțepături în zona viitoarelor leziuni 

Boli asemănătoare cu herpesul genital  

Chiar și cunoscând toate aceste date, nu este întotdeauna ușor să diferențiezi simptomele herpesului genital de alte BTS-uri. De aceea, diagnosticul de specialitate este extrem de important.  

Dermatita de contact 

Dermatita de contact provoacă inflamație și dureri la nivelul pielii, ca urmare a expunerii directe la un iritant sau alergen. Printre simptomele asociate cu dermatita de contact se numără senzația de arsură, mâncărime, sensibilitate.  

Chiar dacă ai putea confunda aceste simptome cu cele ale herpesului, ar trebui să știi că, spre deosebire de leziunile provocate de herpesul genital, care apar în zona intimă, erupția determinată de dermatita de contact se dezvoltă strict la locul în care pielea a intrat în contact cu substanța declanșatoare. 

Sifilis 

O altă boală cu simptome oarecum asemănătoare herpesului este sifilisul. Dar, spre deosebire de herpes, care are o perioadă de incubație foarte scurtă (2-4 zile în medie), sifilisul are o perioadă de incubație mult mai lungă, între 10-90 de zile, cu o medie de aproximativ 3 săptămâni. 

Diferențe la debut 

O perioadă de prodrom (simptome care anunță venirea unei boli), dureri cutanate semnificative și faptul că leziunile se modifică în timp sunt caracteristici care deosebesc herpesul de sifilis.  

Ambele afecțiuni se prezintă cu răni, dar rana primară de sifilis (șancrul) nu este precedată de niciun semn sau simptom, spre deosebire de o erupție cutanată de herpes, care este adesea precedată de semne specifice unei gripe. 

Caracteristici ale leziunilor 

Spre deosebire de leziunile cutanate herpetice, care evoluează de la umflături, vezicule și răni, leziunile sifilitice rămân într-un singur stadiu (ulcer) pentru o perioadă prelungită (4-6 săptămâni). 

Leziunile herpetice sunt foarte dureroase în toate stadiile (umflături, bășici și răni). În schimb, plaga de sifilis este nedureroasă și, din acest motiv, poate fi omisă. 

Ambele afecțiuni pot determina mărirea localizată a ganglionilor limfatici inghinali (limfadenopatie). Totuși, în cazul herpesului, atunci când apare, limfadenopatia este dureroasă, pe când în cazul sifilisului nu este. 

Vindecare și cicatrici 

Plăgile de sifilis se vindecă mai greu, în aproximativ 6 săptămâni, spre deosebire de crizele de herpes, care se vindecă în medie în 7-10 zile.  

Comparativ cu  plăgile herpetice, care se vindecă de regula fără cicatrice, plăgile de sifilis lasă de obicei o cicatrice, iar formarea acesteia depinde de adâncimea leziunii în piele. 

Candidoza 

O infecție fungică provocată de o drojdie, candidoza apare atunci când Candida, o ciupercă existentă în organism, crește prea mult. Aceasta poate afecta vaginul, penisul și gâtul, și nu este de mirare că poate să fie confundată cu herpesul.  

Simptomele candidozei pot fi: 

Ca să nu confunzi herpesul genital cu candidoza, este important de notat că o infecție fungică nu provoacă de obicei veziculele și ulcerele pe care le dă herpesul genital.  

Infecțiile provocate de drojdie pot crea secreții vaginale groase, în timp ce herpesul nu determină apariția unor astfel de secreții ci poate, mai degrabă, a unei cantități mici de lichid clar din vezicule sau răni. 

De asemenea, în cazul infecțiilor cu herpes, este posibil să remarci umflarea ganglionilor limfatici, lucru care este rareori asociat cu o candidoză. Nici simptomele asemănătoare gripei (febră, frisoane) nu sunt specifice candidozei, așa cum se întâmplă în cazul erupției herpetice.  

Verucile genitale (negi) 

Verucile sau negii genitali sunt rezultatul infecției cu anumite tulpini ale virusului papilloma uman (HPV). Aceste două probleme nu trebuie confundate. Herpesul nu este în niciun caz un tip de HPV sau viceversa. Ambele sunt boli  cu transmitere sexuală, sunt boli virale care pot provoca umflături, erupții cutanate și răni în zone similare, ambele sunt incurabile, dar în afară de aceste asemănări, nu au nicio legătură.   

Există variații multiple ale ambelor BTS-uri, cu două tulpini de herpes și peste 100 de tipuri de HPV. 

Herpesul provoacă răni în jurul sau în gură și pe organele genitale. Spre deosebire de herpes, HPV deseori nu prezintă simptome, dar este de obicei cauza verucilor genitale. HPV poate provoca cancer, ceea ce îl face probabil cel mai periculos dintre cele două BTS. Ambele se transmit prin sex, dar HPV se poate transmite și printr-un simplu contact piele la piele. 

Verucile apar între trei săptămâni și opt luni după infectare. În general, verucile nu sunt incomode sau dureroase, dar pot provoca mâncărimi. Rareori supurează și apar ca: 

  • grupate în câteva umflături mici (în formă de conopidă); 
  • deschise și perlate, violet închis, gri, maro sau de culoarea pielii; 
  • netede sau aspre. 

Fără tratament, negii pot dispărea de la sine, pot rămâne neschimbați, pot crește sau se pot înmulți.  

Molluscum contagiosum 

O altă boală asemănătoare cu herpesul genital este și molluscum contagiosum. Mai exact, o infecție virală, aceasta este caracterizată de apariția unor leziuni pe corp.  

Multe cazuri de molluscum contagiosum la adulți sunt transmise pe cale sexuală, dar orice contact fizic cu leziunile poate transmite virusul. Atât timp cât ai bubițe, poți infecta pe altcineva. Leziunile de moluscum contagiosum au următoarele caracteristici: 

  • umflături mici și proeminente  
  • de obicei sunt albe, roz sau de culoarea pielii 
  • au adesea un aspect perlat 
  • au o adâncitură sau o gropiță în centru 
  • apar oriunde pe corp, inclusiv la nivelul organelor genitale 

Leziunile timpurii de pe organele genitale pot fi confundate cu herpesul sau negii genitali. Spre deosebire de herpes, aceste leziuni sunt nedureroase. 

Foliculita  

Poate că ai observat, măcar o dată, păr crescut sub piele, încarnat, însoțit de inflamație. Această problemă nu ar trebui să fie confundată cu herpesul chiar dacă, la o primă vedere, seamănă destul de mult.  

Foliculita apare atunci când un folicul de păr se inflamează, situație care poate fi cauzată de frecare sau bărbierit și de o infecție cu o bacterie, stafilococ. Simptomele foliculitei includ: erupții cutanate, mâncărime și pustule sau coșuri în  jurul foliculului de păr care pot forma cruste.   

Ca să poți deosebi foliculita din zona intimă de herpesul genital, amintește-ți că leziunile herpetice se manifestă sub formă de grupuri, foarte aproape unele de altele, adesea pe același fond de piele înroșită. 

Pe de altă parte, foliculita e caracterizată de o inflamație individuală a foliculilor de păr, fiecare folicul fiind distinct și separat de celelalte. Inflamațiile pot acoperi întreaga zonă pubiană, dar sunt clar delimitate, nu formează grupuri adiacente, ci sunt răspândite uniform pe suprafață. 

Herpesul genital poate fi confundat! Primește un diagnostic și tratament corect la Dr. Leventer Centre 

Acum că ai înțeles de ce herpesul genital poate fi confundat cu diferite alte boli care prezintă simptome asemănătoar dar și diferențe, specialiștii de la Dr. Leventer Centre îți recomandă să eviți auto-diagnosticul. Este crucial să soliciți asistență medicală specializată, dacă suspectezi prezența simptomelor de herpes sau ale altor boli cu transmitere sexuală. 

Amânarea consultului din cauza confuziei nu este o opțiune. Pentru un diagnostic precis și un tratament adecvat, te sfătuim să te adresezi unui specialist care îți poate oferi o evaluare detaliată și soluții terapeutice personalizate. Programează-te acum la Dr. Leventer Centre pentru a beneficia de expertiza necesară. 

Cel mai bun tratament pentru dermatita seboreică este cel recomandat de dermatologul tău

Top

Declanșată de factori de mediu, de stres sau pe fondul unor boli, cu simptome ușoare sau severe și posibil în asociere cu alte afecțiuni dermatologice, dermatita seboreică necesită consultație de specialitate, pentru stabilirea unui diagnostic corect, urmat de  tratament individualizat pentru a putea fi ținută sub control.

Cel mai bun tratament pentru dermatita seboreică este cel recomandat de dermatologul tău, nu vreun unguent-minune despre care ai citit pe internet. Este foarte important să reții că tratamentul neadecvat poate agrava afectiunile cutanate. 

La Dr. Leventer Centre, beneficiezi de expertiza unei echipe de medici supraspecializați în dermatologie, care personalizează terapia în dermatita seboreică, recomandând medicamente și produse de îngrijire potrivite fiecărui pacient. Iar pentru diagnosticul diferențial, atunci când este necesar, în clinica noastră ai la dispoziție primul laborator dedicat patologiei pielii din țară, unde pot fi efectuate biopsii cutanate în cel mai scurt timp posibil.  

Ce este dermatita seboreică 

Dermatita seboreică este o afecțiune cronică  ce apare preponderent la nivelul scalpului, dar poate afecta și alte zone ale corpului unde există un număr mai mare de glande sebacee: fața (pe linia părului, în jurul nasului, pe bărbie), pieptul, partea superioară a spatelui. Se manifestă prin inflamarea pielii, scuame și prurit (este motivul pentru care pe scalp apare mătreața), simptome care se pot agrava în sezonul rece și se ameliorează când e cald și umezeală. 

Este o boală necontagioasă, care poate apărea la orice vârstă, dar afectează, de regulă, sugarii, adolescenții și adulții peste 30 de ani – în special pe cei de sex masculin. Un risc crescut de a face dermatită seboreică îl prezintă persoanele diagnosticate cu HIV/SIDA, cu anumite boli neurologice (inclusiv Parkinson) sau cu alte afecțiuni dermatologice (psoriazis, rozacee).  

În cazul sugarilor, boala este autolimitată.  În cazul adulților, se poate dovedi uneori „încăpățânată”, greu de tratat, cu episoade de remisiune și recădere – în special în perioadele cu stres pronunțat – care pot dura mai mulți ani. La persoanele cu un sistem imunitar slăbit, poate fi foarte greu de tratat. 

Ce afecțiuni ale pielii sunt asemănătoare cu dermatita seboreică 

Dermatita seboreică poate fi confundată cu alte câteva afecțiuni dermatologice, de aceea ai nevoie de un medic cu experiență pentru un diagnostic cert. 

Psoriazisul este principalul diagnostic diferențial al dermatitei seboreice: ambele afecțiuni se manifestă prin apariția de leziuni roșii (eritematoase), cu formarea unor scuame, însoțite de prurit. Însă există și aspecte care pot ajuta la diferențiere: aspectul crustelor este gălbui și grăsos, în dermatita seboreică; în psoriazis, se formează scuame alb-argintii, aderente. Este important de menționat că cele două afecțiuni pot coexista – în această situație, pacientul e diagnosticat cu sebopsoriazis. 

În lupusul eritematos, erupțiile pot fi însoțite de scuame fine și/sau de edem, ridicând suspiciunea de dermatită seboreică. Diferența este că, în lupus, de cele mai multe ori rupția apare pe zone expuse la radiații UV (zone fotoexpuse) și poate lua forma unui fluture cu aripile întinse pe obraji, ce cruță șanțurile nazolabiale, pe când  dermatita  seboreică apare de cele mai multe ori în sanțurile nazolabiale 

Și tinea capitis, o infecție fungică a scalpului,  intră în diagnosticul diferențial al dermatiteiseboreice: leziuni eritematoase (roșii), cu scuame în suprafață, cu periferia leziunii mai pronunțată, ce asociază senzație de mâncărime (prurit) . Diferența fundamentală este că în tinea capitis sunt afectați foliculii piloși, ducând la căderea părului.  

Lichenul plano-pilar este o altă afecțiune care provoacă erupții pruriginoase la nivelul scalpului. Este una din cauzele  alopeciei cicatriciale și poate fi diferențiată clinic și dermatoscopic de dermatita seboreică sau, în cazurile atipice, prin biopsie.

5 motive pentru care cel mai bun tratament pentru dermatita seboreică este cel recomandat de dermatologul tău 

În orice afecțiune dermatologică, automedicația poate face mai mult rău decât bine, de aceea, consultația de specialitate este esențială. Este foarte important ca vizita la medicul dermatolog să fie programată cât mai repede după apariția simptomelor, înainte de automedicație, care în unele cazuri poate masca semne ce îl pot ajuta pe medic la stabilirea diagnosticului corect. 

Cel mai bun tratament pentru dermatita seboreică este cel recomandată de medic din mai multe motive: 

Este ales după diagnosticare corectă 

Prin diagnosticarea corectă se evită administrarea unui tratament nepotrivit. În cazul în care  sunt depistate și alte afecțiuni asociate, ai garanția stabilirii unui protocol terapeutic care vizează ambele probleme de sănătate.  

Nu riști agravarea afecțiunii 

Un tratament nepotrivit poate să întrețină erupția, în loc să ducă la o ameliorare. Există acest risc când folosești produse recomandate de cunoștințe sau cumpărate după consultarea recenziilor lăsate de alți utilizatori pe internet. Trebuie să reții că tratamentul care dă rezultate la o persoană poate să nu funcționeze la fel de bine în cazul alteia. 

Este un tratament personalizat 

Unele creme conțin ingrediente care îți pot irita pielea sau agrava dermatita. Recomandarea de tratament pe care ți-o va face dermatologul va ține cont de nevoile tale unice – de severitatea dermatitei, de tipul de piele, de afecțiunile cutanate asociatesau de alergiile tale. Medicul urmărește întotdeauna să minimizeze riscul de reacții adverse și de recurență. 

Este parte a unui plan terapeutic complet 

Apelând la un dermatolog cu experiență beneficiezi de un planterapeutic complet. Medicul îți poate recomanda o anumită rutină de îngrijire, produse speciale potrivite etapei de boală în care te afli și proceduri dermatologice, cum este laserul vascular, pentru ameliorarea simptomelor. 

Asigură-te ca primești diagnostic și tratament corecte pentru orice afecțiune a pielii 

Când pielea ta dă semne că suferă, nu aștepta ca simptomele să se agraveze și să-ți influențeze calitatea vieții. Tratamentul e mai simplu când boala este abordată în primele stadii. În plus, astfel, sunt prevenite complicațiile.  

La Dr. Leventer Centre găsești o echipă extinse de dermatologi cu experiență în diagnosticarea cu precizie și tratarea eficientă a afecțiunilor cutanate. Cu un plan terapeutic complet care va include cel mai bun tratament individualizat ă, ai șanse ridicate să-ți recapeți sănătatea și frumusețea pielii într-un timp scurt. Programează-te acum. 

Tratamentul semnelor post-acneice. Scapă de cicatrici cu ajutorul procedurilor moderne 

Top

Acneea, mai ales în forma ei severă, poate lăsa urme pe față, prelungind trauma emoțională și după vindecare. Este o problemă întâlnită la multe persoane, în special la tineri care s-au confruntat cu acnee vulgară și care se văd cu fața plină de cicatrici după ce reușesc, în sfârșit, să scape de coșuri. Tratamentul semnelor post-acneice poate rezolva însă această problemă. 

La Dr. Leventer Centre folosim proceduri moderne, efectuate cu tehnologie performantă, pentru vindecarea cicatricilor superficiale și estomparea celor profunde. Te invităm să le descoperi mai jos și să beneficiezi de ele prin programarea la o consultație de dermatologie în clinica noastră. Experții în sănătatea și frumusețea pielii îți vor recomanda procedura optimă pentru tine. 

Cum recunoști cicatricile post-acneice 

De regulă, majoritatea  leziunilor lăsate pe piele de acnee sunt cicatrici deprimate, de aspect și adâncimi diferite. 

Tipurile cicatricilor post-acneice deprimate sunt:  

  • Ice pick : cicatrici înguste, <2 mm diametru, profunde, bine demarcate, cu baza punctiformă și extindere verticală la derm reticular și hipoderm. 
  • Boxcar : depresiuni cicatriciale neregulate, cu margini verticale bine delimitate, cu baza mai lată decât tip icepick. 
  • Tip rolling: Cicatrici de diametru >5mm, aspect rotund, ondulat, cu aderențe fibroase între derm și hipoderm. 

Cicatricile hipertrofice sunt mai rare; în acest caz, țesutul este reliefat, colorat (roșu, roșu închis) și are o textură diferită de țesutul sănătos din jur. 

Acneea severă poate lăsa în urmă și cicatrici cheloide, – leziuni hipertrofice, cu o textură dură și o formă neregulată, netede și lucioase la suprafață și cu o culoare ce poate varia de la roșu la maro sau chiar purpuriu. Acestea pot fi asociate cu prurit sau sensibilitate la atingere și sunt mai greu de tratat. 

infografic semne post acneice

Semnele post-acneice pot fi și plate, la nivelul pielii, dar de altă culoare. Acestea pot fi mai închise la culoare, în cazul hiperpigmentării post-inflamatorii. Culoarea tinde să varieze în funcție de nuanța pielii. Dacă aveți un ton mai deschis al pielii, aceasta este de obicei roșie sau roz, iar la persoanele cu ton mai închis al pielii, petele sunt de culoare maro, dar pot fi gri albăstrui. 

Tratamentul semnelor post-acneice la Dr. Leventer Centre 

Există mai multe metode eficiente de tratament pentru semnele post-acneice, experții clinicii noastre alegând terapia optimă în funcție de tipul și gradul de severitate al cicatricilor post- acneice. Iar pe parcurs, dacă răspunsul obținut nu este satisfăcător, metoda poate fi înlocuită cu o alta sau pot fi combinate mai multe proceduri, pentru o eficiență crescută. 

La Dr. Leventer Centre folosim terapii moderne pentru vindecarea semnelor lăsate pe față de acnee – terapii efectuate cu tehnologii avansate, care optimizează regenerarea tisulară și reduc perioada de recuperare. 

Excizie chirurgicală

În cazul cicatricilor multiple înguste, profunde, rezistente la tratamente clasice, cu vindecare grea, putem opta pentru o excizie punch a cicatricilor pentru a le înlocui cu altă cicatrice mai sănătoasă cu un aspect mai favorabil estetic. 

Subincizie cu injectarea unei substanțe de umplere

În cazul cicatricilor atrofice deprimate, se poate efectua sub anestezie locală disecția aderențelor fibroase cu ajutorul unui ac sau a unei canule. Urmează injectarea zonei respective localizată sub cicatrice cu substanța de umplere adecvată. 

Microdermabraziune 

Cum funcționează: prin exfolierea făcută cu ajutorul unui aparat special, cu cap diamantat, este îndepărtat stratul superficial al pielii și este stimulată producția de colagen și elastină, elementele-cheie din structura pielii, care ajută la regenerarea țesuturilor. Totodată, prin microdermabraziune este îmbunătățită absorbția substanțelor hrănitoare din produsele de îngrijire – seruri, creme -, grăbind repararea pielii. 

Dacă vorbim despre cicatrici acneice superficiale, acestea pot fi înlăturate în totalitate; în cazul celor profunde, vorbim despre o ameliorare. Totodată, pot fi necesare mai multe ședințe pentru a obține rezultate vizibile. Specialistul Dr. Leventer Centre îți va crea planul personalizat optim, dacă stabilește că aceasta este cea mai potrivită metodă de tratament pentru semne post-acneice, în cazul tău. 

Peeling chimic 

Cum funcționează: este tot o exfoliere, ca în cazul microdermabraziunii, dar nu este mecanică, ci chimică. Practic, celulele moarte de la suprafața pielii sunt îndepărtate cu ajutorul unui acid care provoacă o arsură controlată. În funcție de severitatea semnelor post-acneice, poate fi efectuat un peeling superficial, mediu sau profund. 

Peelingul chimic declanșează un proces de vindecare și de regenerare, iar pielea nouă, sănătoasă, formată în urma tratamentului are o textură mai fină și un ton mai uniform, cu cicatrici reduse. Presupune însă o perioadă mai lungă de recuperare decât alte terapii cu indicație pentru semnele post-acneice și este o procedură estetică recomandată numai în sezonul rece. 

Microneedling 

Cum funcționează: un dispozitiv cu ace fine, Dermapen, creează microperforații controlate în piele, declanșând răspunsul natural de vindecare, de înlocuire a celulelor vechi și deteriorate cu celule noi și de reducere a hiperpigmentării asociate cu semnele post-acneice. Totodată, microneedlingul – cunoscut și ca mezoterapie – crește permeabilitatea țesuturilor, facilitând absorbția mai eficientă a produselor aplicate în timpul tratamentului – seruri cu acid hialuronic, vitamine, peptide. 

Este o metodă minim-invazivă recomandată inclusiv pentru tratamentul semnelor post-acneice pronunțate. După câteva ședințe, structura pielii este refăcută, țesuturile își recapătă elasticitatea, textura este mult îmbunătățită, iar cicatricile, reduse. 

Dispozitivul folosit pentru microneedling permite ajustarea adâncimii de penetrare a acelor, ceea ce face posibilă adaptarea tratamentului în funcție de severitatea cicatricilor acneice și de tipul de piele. Această personalizare maximizează eficacitatea terapiei și minimizează riscul de iritații post-procedură. 

Laser ablativ 

Cum funcționează: laserul emite fascicule de lumină care pătrund în straturile profunde ale pielii, creând microleziuni și stimulând astfel procesul natural de vindecare și producția de proteine esențiale structurii țesuturilor. Colagenul nou format ajută la umplerea și netezirea cicatricilor, îmbunătățind textura și aspectul pielii. Semnele acneice devin mai puțin vizibile și datorită faptului că laserul reduce petele pigmentare asociate cicatricilor, uniformizând tonul pielii. 

Ca și microneedlingul, laserul ablativ are indicație terapeutică inclusiv în tratamentul semnelor post-acneice severe, profunde. Pot fi obținute rezultate remarcabile, în câteva ședințe. Numărul optim va fi stabilit de medicul Dr. Leventer Centre, în funcție de răspunsul obținut după efectuarea primei intervenții. 

Un alt plus al acestei metode de tratament este recuperarea rapidă. 

IPL 

Cum funcționează: lumina intens pulsată sau IPL lucrează din interior spre exterior, pentru că tratează straturile profunde ale pielii fără a afecta suprafața acesteia. Practic, lumina de înaltă intensitate pătrunde în profunzime, stimulând fibroblastele să producă mai mult colagen, pentru a „umple” și netezi cicatricile acneice, îmbunătățind textura generală a pielii. IPL este eficient și în tratarea hiperpigmentării și a roșeții asociate cu semnele post-acneice. 

Este un tratament noninvaziv și care nu presupune o perioadă de recuperare. Rezultatele sunt însă subtile, așadar, este nevoie de repetarea procedurii. 

Radiofrecvență 

Cum funcționează: prin radiofrecvență sunt încălzite straturile profunde ale pielii, ceea ce stimulează fibroblastele să producă o cantitate mai mare de colagen și elastină. Este același principiu ca în cazul tratamentului pentru semne post-acneice cu IPL. 

La Dr. Leventer Centre folosim un sistem avansat, inovator, care combină radiofrecvența cu microneedling-ul, pentru a oferi terapii personalizate: Sylfirm X. Este o tehnologie care folosește ace fine pentru a livra energia termică direct în straturile profunde ale pielii și a stimula regenerarea celulară. Astfel, eficiența tratamentului este amplificată, iar rezultatele obținute sunt remarcabile. 

Tratamentul cu radiofrecvență este neinvaziv și sigur, cu risc minim de complicații și fără perioadă de recuperare. Pot fi necesare mai multe ședințe, rezultatele variind în funcție de severitatea cicatricilor și de răspunsul individual al pielii la tratament. 

Sfatul medicului Lara Mahfoud pentru a preveni cicatricile post-acneice 

Semnele post-acneice pot fi prevenite prin câteva reguli simple, ce presupun îngrijirea corespunzătoare a pielii, respectarea tratamentului pentru acnee prescris de medic, evitarea factorilor care pot agrava inflamația și evitarea traumatismelor la nivelul leziunilor. Punctual: 

  • este necesar consultul de dermatologie în faza de debut a acneei, diagnosticarea timpurie și inițierea promptă a tratamentului prevenind agravarea afecțiunii și apariția cicatricilor; 
  • trebuie respectat la virgulă protocolul terapeutic stabilit de medic; 
  • trebuie efectuate controalele dermatologice cu frecvența indicată de medic; 
  • trebuie anunțat medicul imediat dacă tratamentul nu funcționează, pentru a schimba terapia – fiecare pacient răspunde diferit, de aceea este importantă terapia personalizată; 
  • nu este recomandată stoarcerea și scărpinarea coșurilor, nici ruperea cojițelor formate când acestea se vindecă, pentru că pot rămâne semne; 
  • este contraindicat gomajul agresiv (vor fi folosite numai produsele sau procedeele de exfoliere recomandate de medic); 
  • sunt contraindicate și produsele cosmetice care conțin alcool și parfum, pentru că pot irita pielea, agravând acneea; 
  • trebuie evitată expunerea la soare; 
  • si trebuie respectată întocmai rutina de îngrijire recomandată de medic, pe tot parcursul tratamentului, până la vindecarea completă a coșurilor. 

Cu aceste reguli respectate, sunt șanse foarte mari să nu fie necesar tratamentul pentru semne post-acneice. Dar dacă ai totuși nevoie, alege proceduri eficiente, efectuate de medici experimentați, cu tehnologie performantă. Te așteptăm la Dr. Leventer Centre din București pentru a-ți recăpăta sănătatea pielii. Programează-te acum. 

0374 415 744 Programare online